Cealaltă literatură de Tudorel Urian este cea de-a doua carte valoroasă respinsă de Editura Cartea Românească, după romanul Copilul de foc de Mirela Stănciulescu. Dacă lucrurile vor merge aşa în continuare, respingerea unei cărţi de către această editură va ajunge pentru un autor un titlu de glorie. În diverse cv-uri se va putea citi, la rubrica Premii şi distincţii: "în anul... mi-a fost refuzat un manuscris de Editura Cartea Românească".
Tudorel Urian este unul dintre cei mai talentaţi şi activi critici literari de azi. Critici literari talentaţi, dar care nu mai scriu despre literatura in statu nascendi avem destui. Critici literari lipsiţi de talent şi totuşi mereu prezenţi cu evaluările şi interpretările lor hazardate în presa literară sunt, de asemenea, mulţi la număr. Dar criticii literari înzestraţi, bine pregătiţi şi, în acelaşi timp, angajaţi cu fervoare (şi, de ce să n-o spunem, cu spirit de sacrificiu) în judecarea şi comentarea producţiei editoriale curente au ajuns o raritate. În afară de Gheorghe Grigurcu, Dan C. Mihăilescu, Ion Simuţ, Tudorel Urian, Daniel Cristea-Enache, Paul Cernat şi - dintre nou-veniţi - Marius Miheţ, Andrei Terian şi Cosmin Ciotloş, cu greu s-ar mai putea găsi un exemplu.
O culegere de articole de Tudorel Urian despre cărţi apărute în ultimii patru-cinci ani reprezintă un instantaneu edificator al literaturii române actuale şi nu poate lipsi din biblioteca unui intelectual interesat de fenomenul literar românesc. Dând dovadă de receptivitate şi de capacitatea de a reacţiona rapid, Editura Ştiinţa din Chişinău a preluat din mers volumul refuzat într-un mod stupefiant de Editura Cartea Românească (aşa cum Editura Ex Ponto din Constanţa a tipărit cu promptitudine romanul Copilul de foc al Mirelei Stănciulescu). În felul acesta, Tudorel Urian n-a întârziat decât foarte puţin la întâlnirea cu publicul.
Culegerea nu este o simplă culegere, are o logică a ei. Autorul a inclus în sumar doar cronici care se referă la volume de literatură non-fiction (cele mai multe publicate iniţial în România literară). Totodată le-a distribuit în trei compartimente: Lumea de ieri (recenzii ale unor cărţi cu caracter autobiografic - jurnale, memorii, portrete); A şti şi a înţelege viaţa (comentarii pe marginea unor volume de eseuri); Înţelepciunea efemeridelor (analize ale unor antologii de texte publicistice - interviuri, editoriale etc). La acestea se adaugă o secvenţă finală, Eu şi ceilalţi, cuprinzând câteva încercări proprii de literatură non-fiction.
Conceput astfel, volumul surprinde foamea de realitate a literaturii actuale, care, cu un dinamism şi reconfortant, şi obositor (depinde de cine anume îi suportă consecinţele), absoarbe informaţii despre trecutul imediat şi despre actualitate, teorii politice, opinii dintre cele mai diferite, adeseori imposibil de pus de acord unele cu altele. Cu o admirabilă mobilitate intelectuală (şi cu simţul umorului), Tudorel Urian se adaptează din mers la fiecare text, oricât de neconvenţional ar fi şi îi evidenţiază valoarea, a cărei descoperire, invariabil, îl încântă. Dar tot el denunţă cu francheţe şi cu un sincer regret (în orice caz, niciodată cu cinism), lipsa de valoare a unor scrieri, chiar şi atunci când este vorba de autori cu statut de monştri sacri.
Tudorel Urian este, în literatură, nu un vizitator, ci un amfitrion. Cu o largheţe princiară, el deschide larg porţile castelului pe care îl locuieşte şi îi invită pe trecători să intre şi să se bucure de tot ceea ce îl încântă pe el.
Prietenos şi comunicativ, lipsit de complexe, exigent într-un mod nejignitor, criticul îl pune rapid în temă pe cititor cu subiectul fiecărei cărţi, schiţează, fără să devină plictisitor, istoricul scrierii, publicării şi, atunci când este cazul, al receptării ei, caracterizează expresiv, cu talent literar, modul de a fi al autorului, ca om şi ca scriitor, identifică nervul viu al textului (dând dovadă de fiecare dată de fler), evidenţiază, cu simţ publicistic, tot ceea ce ar putea provoca animaţie şi chiar scandal , formulează un verdict, generos, dar niciodată fals. În acest stil comprehensiv-surâzător sunt aduse în raza atenţiei cititorului cărţi de Adrian Marino, Valeriu Anania, Ioan Petru Culianu, Mihai Şora, Octavian Paler, Nina Cassian, Gabriel Dimisanu, Constantin }oiu, Eugen Simion, Monica Lovinescu, Andrei Pleşu, Matei Călinescu, Angela Marinescu, Solomon Marcus, Alexandru George, Virgil Duda, Herta Müller, Vladimir Tismăneanu, Dan C. Mihăilescu, Mircea Mihăieş, Stelian Tănase, Mircea Cărtărescu, Ovidiu Hurduzeu, Daniel Cristea-Enache, Cristian Bădiliţă şi mulţi alţi autori, aproape toţi importanţi. Aşa se explică de ce cartea sa poate fi considerată şi un portret de grup al celor mai valoroşi scriitori români contemporani.
Impresionante sunt şi paginile (puţine, din păcate) pe care Tudorel Urian le scrie despre sine. (Auto)portret al criticului la maturitate este, din acest punct de vedere, un text antologic, iluminat de melancolie şi de o modestie aristocratică.

P.S. Liviu Grăsoiu mi-a trimis un exemplar din cea mai recentă carte a sa, Prima pagină sau între 60 şi 65, cu următoarea dedicaţie: "Dlui Alex Ştefănescu, preţuirea mea constantă". Cum constantă ?! Mai degrabă intermi­tentă. Îi aduc aminte lui Liviu Grăsoiu că, la scurtă vreme după apariţia lucrării mele Istoria literaturii române contemporane. 1941-2000, în care nu i-am consacrat un capitol, a publicat într-un săptămânal un articol vehe­ment, din care reieşea că nu am nici o valoare şi că prin istoria mea compromit genul. Şi aceasta după ce, ani la rând, îmi declarase că mă preţuieşte. Poate chiar mă preţuieşte, dar intermitent, nu constant. Mai exact, ca numeroşi alţi autori, mă preţuieşte când i-apare o nouă carte şi speră să scriu despre ea şi mă dispreţuieşte când constată că nu scriu.