Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Păcatele Limbii:
Politică si lingvistică de Rodica Zafiu

Presiunile politice la care a fost supusă în deceniile trecute, în special în anii '50, cercetarea lingvistică sînt mai putin cunoscute decît episoadele similare din istoria recentă a literaturii; ele s-au putut reconstitui doar fragmentar, din anecdotele în circulatie orală sau, pentru cei direct interesati, din consultarea revistelor epocii. Volumul Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan" din Bucuresti. 50 de ani de existentă (1949-1999), coordonat de Mioara Avram, Marius Sala si Ioana Vintilă-Rădulescu (Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1999), care prezintă multe informatii foarte utile despre istoria institutiei sărbătorite, despre membrii si colaboratorii ei, despre lucrările publicate în decursul anilor si ecourile lor, cuprinde si o pretioasă contributie documentară pe tema raportului dintre politica totalitară si lingvistică. Citatele grupate - în "Scurtă cronologie...", p. 50-65, de Jana Balacciu-Matei, si mai ales în sectiunea "Documentar. Memorialul rusinii...", p. 66-97, de Mioara Avram - sînt extrem de grăitoare; voi încerca în continuare doar să selectez cîte ceva din materialul respectiv, interpretabil azi ca mostră de umor involuntar si destul de negru; nu voi indica de fiecare dată sursele documentelor, ci doar pagina reproducerii lor în volumul citat; în ansamblu, e vorba de texte apărute în perioada 1949-1952 în "Lupta de clasă", "Scînteia", "Cum vorbim", "Studii si cercetări lingvistice" etc. Multe din textele articolelor de critică, directie si demascare, exprimînd "revoltă", "durere" sau "indignare" fată de ingratitudinea lingvistilor care au "înselat asteptările maselor populare" (p. 76), care "au înselat nădejdile puse în stiinta si în devotamentul lor" (p. 85) anuntau sau confirmau represiuni, epurări, suprimări de reviste si interziceri ale aparitiei unor cărti (tipărirea în forma propusă a Dictionarului limbii române ar fi fost "o crimă fată de popor" - p. 88). Orientările erau cele generale în "îndrumarea" stiintifică a epocii: impunerea modelului sovietic (lingvistica "cea mai avansată din lume", p. 67) si renuntarea la contactul stiintific cu lumea occidentală - în primul rînd la publicarea articolelor în limbi străine, sau la citarea unor autori precum "Carnap, părintele idealismului semantic, expresie tipică a ăculturiiă inumane si putrede a oligarhiei financiare din America" (p. 67). Fără a constitui o surpriză, e întotdeauna frapantă în asemenea selectii de documente de epocă brusca modificare semantică a termenului stiintific, care îsi pierduse atributele constituite de traditie pentru a deveni simplu indiciu al respectării dogmei în vigoare la momentul dat. Lingvistii cei mai importanti, autoritătile stiintifice în domeniu - în primul rînd marii absenti - Sextil Puscariu, I.-A.Candrea, Sever Pop -, apoi Al. Rosetti, I. Iordan, Al. Graur, în fine elevii lor - sînt acuzati de cosmopolitism, paseism, idealism, obiectivism, formalism, reactionarism, împăciuitorism, imperialism, fascism; scrierile lor au caracter retrograd, antipopular, antinational, antistiintific, sovin, necombativ, neprincipial, nemarxist; tot ceea ce îi priveste si nu e vădit negativ trebuie precedat de semnalul distantei demascatoare: "asa-zisi lingvisti istorici ai limbii" (p. 75); "un dictionar asa-zis ăacademică" (p. 76), "asa-zisii lor elevi" (p. 77). Adevărata stiintă e în schimb "combativă", "intervine activ", "ia atitudine". Foarte periculos pare a fi fost studiul limbii vechi - ocupatie oricum retrogradă, contrazicînd izbînda noului - care în plus lasă să se strecoare odată cu citatele nenumărate pericole ideologice: "în loc ca Dictionarul să palpite de curentul vietii noi, ne dă miros de tămîie, izmă si fum de cădelnită" (p. 74), "în citatele Dictionarului abundă sfintii, babele si dracii" (p. 78). Experienta sovietică e invocată si în acest caz: "desigur că au si ei un Varlaam al lor, dar nu dau ghes cu el cînd alte probleme bat la poarta vietii" (p. 75). La Universitate, Al. Rosetti "nu a învătat nimic din criticile care i s-au adus. El a continuat să acorde o atentie cu totul exagerată studiului limbii romăne vechi" (p. 89). Confuzia fatală dintre lucrarea de popularizare si cercetarea stiintifică transpare chiar în observatiile si obiectiile de detaliu: "Numai un om cu pregătire specială putea să se orienteze în multimea de prescurtări, trimiteri, care împînzesc Dictionarul" (p. 75). în domeniul limbii se manifestă deja puternic pudibonderia regimului, care va împiedica în mod constant dezvoltarea unor cercetări asupra limbii vorbite, populare, reale; sînt condamnate acele "preocupări minore si uneori chiar nedemne, ca, spre exemplu, sinonimica ăfemeii venaleă sau a ăcopilului din floriă" (p. 75); "viata intimă a curtezanelor interesa poate conducerea veche a institutului, oameni crescuti în cultura capitalisto-mosierească. Noi trebuie să ne lepădăm de o astfel de cultură" (p. 78). Un referat asupra revistei Cum vorbim critică "analizarea a nenumărate cuvinte triviale", precum chilipirgiu, chiulangiu, pilangiu etc.

Discursul cu aspectul cel mai paranoic - asupra căruia ar trebui să revenim pe larg - e provocat de analiza citatelor din dictionar, precum si a temelor si a succesiunii articolelor din reviste. Oricum, merită să fie scris capitolul lingvistic dintr-o istorie a dictaturii si a cenzurii: istorie agitată si totusi statică, în măsura în care, ca si dictatura si prostia, cenzura reuseste să fie aproape întotdeauna egală cu sine.