Jensterle Dolezalová este poetă și filolog. Provine din Slovenia și locuiește de 16 ani în Republica Cehă. Predă la Facultatea de Litere și Filozofie din Praga în calitate de conferențiar universitar și este șefa Catedrei de Studii Sud-Est Europene, în cadrul căreia predă literatura slovenă.
Este autoarea a trei monografii științifice: Mitul Antigonei în dramaturgiile iugoslave de la mijlocul secolului al XX-lea, (2004), Despre femei și despre moarte în scrierile slave (2008), respectiv Text, context și comunicare: capitole din literatura slovenă modernă (2014). De asemenea, a publicat numeroase articole și studii științifice.
Are la activ cinci volume de poezie și două de proză: Podul Juditei (1991) Orașul întunecat (1993), Începutul peisajului (1993), Preludii (1996) și Scrisori pentru SG (2006), respectiv Poezii în zăpadă 2013) și Însemnătatea casei (2017). Poeziile sale au fost traduse în cehă, croată, sârbă, engleză, poloneză, slovacă și română. A publicat în reviste precum „Quorum“ (Croația), „Literatura na swiecie“, „Res Publika“, „Studium“ (Polonia) „Iniciály“, „Host“ (Cehia) etc., precum și în diverse antologii. În prezent, pregătește un nou volum de poezii, în original și în traducere cehă, intitulat Călărețul și piatra.
Poetica ei este lirică și reflexivă. Stilul ei provine din experiența avangardei. În spațiul poetic domină sonorități întunecate, note de fantastic și o anumită formă de scepticism la adresa lumii. Una dintre cele mai importante trăsături ale expresiei sale poetice o reprezintă simbolismul imaginilor archetipale. Poentru ea, poezia este, de asemenea, o chestiune de limbaj și o tentativă de redescopeirie a miturilor în fragmente și momente epice.


Alenka Jensterle Dolezalová

Corbul și taina percepției
(omagiu lui Dane Zajc)

Să pleci la drum către celălalt capăt al lumii spre a întâlni corbul
Stafie strălucindă răsărind din întunericul negru născută din singurătate
Copleșitoare

Corbule pe cine aștepți
Al cui destin îl sorocește spirala funestă a țipătului tău
Ce înseamnă
Când te ivești ondulând cu delicatețe vălul trăirilor mele

Să pleci la drum către celălalt capăt al lumii spre a întâlni corbul
Care răcnește sinistru se îndepărtează în zbor și atât
Amintirea trupului său opărește pielea orizontului asfințind
De parcă ar fi fost făurit pentru vecie și cu un rost anume

Să zbori peste lumea întreagă spre a întâlni corbul
Corbule al cui destin îl vestești și al cui duh în tine se ascunde
Ce mesaje tălmăcești din adâncuri
Tu corbule piatră dură a nimicniciei?


Tatuaj

uneori am senzația
că nu mă pricep să scriu un poem bun
să combin ideile într-o propoziție inteligibilă

deoarece
cineva mi-a descris trupul
și gravat pe el un text străin
mi l-a acoperit cu graffiti
mi l-a marcat cu semne ciudate
a tatuat și a definit limitele lumii mele

pe trup mi-au fost desenați corbi și capete de dragon
și întrețesute simboluri străine și poezii anonime

corpul meu este textul altcuiva
nu este descris prin poeziile mele
poate fi interpretat în moduri foarte diferite
depinde de fiecare
nu mai este al meu

Tatuată cu semne mie necunoscute
cu litere mie neștiute
mă ascund de oameni

trupul meu este un text străin


Variațiuni pe tema lumii I

Ferestre deschise, obloane închise
cheiul deschis, gura închisă
Lumină deschisă, corăbii deschise
umbră închisă, pleoape închise

program deschis, lumină ireală
ascunziș deschis, corespondență deschisă
odihnă închisă, melancolie voalată
spațiul lui Beckett, violență închisă


Variațiuni pe tema lumii II

Timp deschis, deschisă prăpastie a prezentului
zile deschise, moarte deschisă
închisă săvârșire
zbor deschis de porumbel, adâncime deschisă a orizontului

Spațiu deschis, propoziții rotunjite
eul deschis, eul închis
sclipirea întredeschisă a verii
golful deschis al zilei


Pentru morții din Sarajevo

Prima zi de primăvară bate la ușă

și voi sunteți acolo
morților din Sarajevo

când număr morții

sunt o orfană pe care ați adoptat-o înainte de război
privesc neputincioasă prin fereastră într-o zi însorită

flutură steagurile la fel ca atunci când încă mai mergeam la școală

difuzorul hârâie în necunoscut

e doar o iluzie că după război lucrurile au revenit la normal
în oraș traficul a fost închis fără motiv
semafoarele clipesc neputincioase
rănind ochii în lumina serii
iar eu îmi amintesc de voi și de moartea voastră

pierdută fără speranță

în prima zi de primăvară


Apoteoza memoriei sau despre
ce vorbeau femeile din fosta Iugoslavie

Suntem într-un restaurant etiopian din Viena

Proprietarul chior privește în gol

Visează la cine știe ce coșuri împletite undeva în deșert

Ne-a servit o tânără chelneriță neagră cu picioare lungi

Toate suntem femei din fosta Iugoslavie

Am venit să luăm cina la un restaurant exotic

Peste drum de hotelul nostru.

Ar trebui să fim fericite

Am supraviețuit
Am supraviețuit războiului SIDA potopului cutremurului

Despărțirii de cei morți plecării de lângă noi a copiilor și a amanților ocazionali
Ne-am adunat în jurul unei mese rotunde și foarte joase
Ne înfulecăm cu lăcomie cina enormele porții de mâncăruri etiopiene
Care la început fuseseră acoperite cu niște capace de paie
Ne aplecăm asupra destinului

Îndrugăm verzi și uscate

Glasuri de muieri

Babornițe cotoroanțe

Tot boscorodim înfulecând agale bucăți de mâncare

Sfâșiem carnea și-o mărunțim de nu se mai cunoaște nimic din ea

Despicăm firu-n patru

Și tot povestim de trecut

De omoruri

De morți

Dar nu de viitor