Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Poezii:
Poezii de Matei Călinescu

Scrisori către Uca

*
Aștept să vie iarna – să te văd
frumoasă
în afara ferestrelor – înghețul
în oglinzi, înăuntru tu
(1961)


Bacoviană

Lumină filtrată prin colorate obloane...
Cădeam prin acest paradis spre
altundeva...
Timp încet... Afară toamna
cu fantomele ploii ne-așteaptă...
Poate că mă voi duce...mai tîrziu...
să-i dăruiesc o carte iubitei...
să-i înmînez și o scrisoare patetică...
De fapt, eu sunt contemporanul
eternelor frîngeri...
Umbre colorate, colorate obloane...
Din metal, ușor ca osul de pasăre...
Între toate culorile, singur...
Fantomele ploii ne-așteaptă...
Visam, cîndva...
O, zilele-n memorie se șterg...
(1961)


Jocuri

Erau jocuri pe sub ape
întîlniri printre cupole
mișcătoare labirinturi
și culori strivite-n pleoape
rupte leneș de pe pietre
rătăceau în adâncime
marea-n scoica minunată
a urechilor ascunsă
întindea sonore coarne
spre tăcerile uimite
rugăciuni fără cuvinte
atrăgeau acvatici îngeri
cu întoarceri cu ocoluri
printre clipele intense
arcuiri vibrînd în ape
cercuri vii sclipiri fugare
o, și-ți atingeau cu fruntea
fruntea ta în lunecare
ca-ntr-un rit marin aproape
de altarele de alge
ne-nălțam apoi cu fața
apăsată de lumine
către vârfurile mării
de neliniștite-arginturi
către brizele rotunde
ne urcam ca pe coloana
unui templu către soare
către-acoperișul mării
către sunetul de valuri
respiram ajunși acolo
aspre dungi de orizonturi
rîsul tău pleca departe
atingînd rotirea apei
încă-odată și-ncă-odată
ca o piatră azvîrlită
de pe țărm din undă-n undă
paralelă cu lucirea
nestatornicei întinderi...
(1962)


Rit

Împietrind din vreme-n vreme
ca-ntr-un vis de mări înalte
Mă rugasem fără vorbă:
roți de ape verzi și-amare
trupul meu îl sfîrtecară.
O, desprindere înceată,
ceruri limpezi de meduze
flori de sînge trecătoare.
Îmi furase-un umăr marea,
un genunchi spre miazănoapte,
cu rotunda lui mișcare.
Împietream din vreme-n vreme
ca-ntr-un vis de mări înalte,
pescăruși zburau departe.
Rotitoare ape-în taină,
mă frângeau fără durere,
mă rupeau de mine însumi.
Rîsul tău
nu putea să mă atingă,
risipit de roți marine.
Măști de alge, măști de soare,
se pierdeau între coraluri,
Rîsul tău cădea-în tăcere,
ca o pasăre bolnavă,
ca o pasăre aprinsă.
(1962)


Sînt acum pentru tine...

Sînt acum pentru tine iubitul din
vînturi
fiecărui sentiment cîte-o pasăre i-am
înhămat
lungi ocoluri în zbor îmi închipuie
umerii
coline de aer orizonturi fugare vuind.
Semne de umbră-mi cutreeră poate
cuvintele
cînd respir delicatele morți din
văzduhuri
nevăzut te înconjur pierzîndu-mă apoi
regăsindu-mă
și m-apropii de tine ca o spaimă
ușoară prin aer.
Și fiece-atingere a mea cîte-un surîs îți
rupe din colțul gurii
fluturîndu-l pînă departe
clipă de clipă mă-nalț și mă spulber –
sînt acum pentru tine iubitul din
vînturi
(1963)


În timp ce Uca, în seara de 22 decembrie, cînta la pian și eu beam un vin negru

Timp retrăgîndu-se în sine
Ca un corn de melc,
Ca un melc în spirala de var,
Cu acompaniament dulce, de pian
Din care degetele tale trezeau ploile
vechi,
Profesorul de muzică străduindu-se să
nu pară beat,
Orașul trist cu biserici pline de bătrîni,
Și cu tangouri, și cu adolescenți
Storcîndu-și coșurile în oglindă, visînd
Nebulos cum vor muri.
Pianul dezacordat – marca Baldur,
Frankfurt –
Entuziasmul spulberat în aer
Ca o cenușă fără sens, scrum de țigară:
Un prieten se va spînzura,
Altul va deveni poet, altul se va
alcooliza,
Altul, eu însumi –
Timp ruinat ca o cetate asediată
De absență –
Și tu cîntai, după galbene partituri,
Patetizînd vechi, sentimentale, de
nimeni știute
Melodii, care nu mai pot fi plătite
Cu nici o singurătate –
Tu, făcînd timpul să se retragă în sine,
Ca un corn de melc,
Cu care se joacă, într-o ploioasă
primăvară,
Copii cu degete murdare...
Stîngaci și dulce lovind clapele
(1964)


Ucăi

O dulce oboseală ca un nor îți trece
pe chip și-ți încetinește ochii
poate acea melancolie secretă a
naturii care rodește
poate acea așteptare care absoarbe
timpul din netimp
veghea din moalele somn plutind în
foșniri de oceane
visul din sînge sau sîngele din vis ca
un val roșu
zid cald prăbușit dintr-un strigăt
Pasul tău e mai greu cu un pas surîsul
cu o candoare
gîndul cu o amintire trupul cu o
ninsoare glasul cu un cuvînt
plînsul cu un rîs repetat între munții
vechi ai tăcerii
ah totul e mai vechi cu un început
într-un aer mai dens
păsările nu mai zboară străbat timpul
înot
zvîcnind din aripi limpezi
Fără cuvînt crește sub cuvînt sau
deasupra Cuvîntul
Tu porți în ochii tăi un nor singuratec
solul marilor ploi
și el va arcui crengi va rupe frunze
bolnave de soare,
se va subția într-un fulger viu din cerul
tău în cerul gol
în vastul și lacomul cer gol desfășurat
străbătut de păsări de pradă
în cerul vuitor și gol
Miez fraged al iernii dulce ca un cuvînt
ținut în întunerecul cald al gurii
(cuvîntul DA așteptînd să fie rostit
la sfîrșitul gerului) cearcăn al lumii atît
de greu
încît mie mi-ar sfîșia fața și totuși
pentru tine atît de suav
sete obscură de toate apele foame de
toate pămînturile
așteptare care absoarbe
(10 februarie 1965)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara