Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Poezii:
Poezii de ---

Ofelia Prodan

bătrânelul

lui Gellu Naum

bătrânelul se odihnea de câteva secole
cu fundul între perne de mătase
era doar cu puţin mai bătrân decât alţi bătrâni
avea o barbă albă şi lungă de ascet
din când în când bătrânelul îşi lăsa capul în jos
poate se gândea profund sau poate intra în transă
sau poate moţăia niţel
iar oamenii ziceau uite acum călătoreşte prin alte lumi
oare ce vede el acolo şi nu ne spune şi nouă
hai să-l momim să-i aducem darurile noastre
şi-i aduceau bătrânelului
ce aveau ei mai de preţ frunze de tutun perle şi mărgean
ba chiar câteva cranii de om vopsite frumos cu henna
bătrânelul mijea ochii se scărpina pe chelia venerabilă
avea o chelie care în lumina apusului
semăna cu cea a unui venerabil ascet
şi strâmba din nas mormăind nu-i mare lucru
alţii mi-au adus daruri mult mai de preţ
ei se mirau uite a văzut multe la viaţa lui cu el nu-i deloc uşor
şi plecau şi se întorceau
a doua zi încărcaţi cu blănuri de fiare sălbatice
cu podoabe de aur nestemate şi mirodenii
bătrânelul mijea ochii scărpinându-se în fund
desigur era un gest de mare înţelepciune
cine ar fi făcut ceva atât de firesc şi simplu în public
şi spunea astea-s nimicuri alţii mi-au adus lucruri nepreţuite
apoi îşi lăsa încet capul în jos poate moţăia
sau poate intra în transă şi oamenii ziceau
iar călătoreşte oare ce vede şi nu ne spune şi nouă
se ofticau ei şi plecau şi se sfătuiau
ce să-i aducă bătrânelului să-l mulţumească
se sfătuiau zi şi noapte fumau beau cafele
după cafele şi se gândeau dar nimic nu le trecea prin cap
poate era de vină vremea urâtă de afară
sau poate se gândea
u la nevestele şi copiii care îi aşteptau cu drag acasă


Dragostea în vreme de iarnă

Când urgia iernii loveşte în casele părăsite
demult şi câinii urlă în haită, ne strecurăm agili
prin zăpadă. E vremea când ai sta în casă
la căldura unui şemineu, ai arunca lemne
în foc şi ai mângâia trupul splendid
al iubitei, dar urgia te cheamă afară, urgia
vrea să stai bărbăteşte în faţa ei: să nu clipeşti,
să nu scânceşti ca un căţelandru,
nici să-ţi freci mâinile de frig sau de frică.

Să vrei să ripostezi şi să n-o faci.
Să vrei doar vreme de iarnă şi viscol nebun
când în tine îngheaţă tot scheletul şi
carnea nici măcar n-o mai simţi.

Iarna asta e crudă, iarna asta îşi iubeşte
cavalerii întârziaţi cu păr alb şi alură
de Don Quijote, le oferă un menu cu flori de gheaţă
şi trupuri de mamuţi perfect conservate.
Să ne întoarcem în anii preistorici
în epoca glaciară, să ne construim un iglu
şi să ne ungem trupurile cu grăsime
de focă. Înăuntru să cunoaştem dragostea
în vreme de iarnă.



Doina Pologea


pânză cutată

foarte des unii aruncă
căldări sau munţi
de ură asupra
semenului lor

un fel de pânză cutată îl învăluie

cum nu se desluşeşte puiul
în desenul de pe pieliţa subţire
a oului
aşa nu mai desluşesc ochii
dincolo de pânza cutată
chipul lui Dumnezeu scris
pe pieliţa fină
a sufletului omenesc


risipit în viscol

eu îţi sunt ţie
un fel de casă
în care locuiesc laolaltă
prietenul tău
şi cel mai aspru judecător:
ca frigul, ca viscolul
dar îmi sunt şi mie
un fel de casă
în care locuiesc laolaltă
eu, prietenul, dar şi duşmanul meu:
ca frigul, ca viscolul

suflete al meu
risipit
tocmai a început să viscolească:
o să te mut iar
de acasă acasă


darurile tale

linie cu linie
strigăt cu strigăt
aripă cu aripă
frântă
spaţiul din jur se desenează
ca spaţiu al unei închisori

într-un seif
îţi închizi darurile tale
– la urmă şi inima –
de parcă nu le-ai avut niciodată
să înduri
cum ai putea, având ochi,
cum ai putea, având auz,
cum ai putea, având grai,
cum ai putea, având inimă?


de ce tac stelele?

morţii noştri dragi
se uită la noi
printr-o spărtură a stelelor
(citeşte : lacrimă)
şi, precum Gulliver în ţara Liliput,
ei văd totul răsturnat
au alte unităţi de măsură
a lucrurilor

noi zicem că trăim
frumos
singura viaţă care ne-a fost dată
pe pământ

la care ei nu mai au nimic de grăit


acel astrolog

cercetând prin lentilele lui
acel astrolog va afla importantul mister:
cum se poate pierde în neguri
o stea de pe cer

dar cercetând prin oricâte lentile
el nu va afla
cum se poate pierde un om
de sine
de şinele lui care înseamnă cer:
ce mister fără mister!

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara