Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Poezie maghiară contemporană de ---

Autorii din grupajul de mai jos sunt incluşi în 11 poeţi maghiari contemporani, volum în curs de apariţie la Editura Paralela 45. Antologiile, ca şi istoriile literare, au o funcţie selectivă şi, în acelaşi timp, o inevitabilă componentă subiectivă – pe lângă încercarea de decelare a valorilor literare ale unui moment istoric, ele reflectă, în primul rând, gusturile şi preferinţele estetice ale celui ce operează selecţia. Iar în cazul de faţă, selecţia este pur subiectivă, fiind în bună măsură rodul unor întâlniri accidentale (în cariera mea de traducător de trei decenii) cu nişte oameni minunaţi care, întâmplător, scriu poezie. Volumul grupează poemele unor autori şaizecişti, şaptezecişti etc., inclusiv douămii-işti din Ungaria, Serbia, România şi… Marea Britanie.
Petri György (1943-2000) rămâne „contemporanul nostru” la 11 ani de la dispariţia sa, mai ales că opera lui (care până în 1988 a circulat, din motive politice, doar în formă de samizdat) trece printr-un bine meritat proces de reevaluare postumă. Cu douăzeci de volume de poezie la activ şi cu tot atâtea premii literare, Tolnai Ottó (n. 1940), poet din Voivodina, este un clasic în viaţă al poeziei maghiare, multilaureat, cunoscut şi cititorilor români. Rácz Péter (n. 1948), un rafinat traducător de poezie şi filozofie germană, este şi autorul a patru volume de poezii apărute între anii 1984 şi 2008. Bogdán László (n. 1948), deţinătorul a nu mai puţin de patru premii ale Uniunii Scriitorilor din România, dar cunoscut publicului român graţie unei singure traduceri, şi aceea apărută în 1984 (!), este un romancier, poet şi eseist de cursă lungă, un Faulkner al secuimii, autor al unui impresionant ciclu romanesc ce prezintă lumea multiculturală a ţinutului Trei Scaune pe durata mai multor generaţii. Demeny Péter, poet şi eseist clujean (n. 1972), autorul a şase volume de poezie, este un reprezentant de seamă al liricii maghiare nouăzeciste, iar L. Simon László (n. 1972), doctor în filologie şi oenolog, manager cultural şi cadru didactic universitar, este un poet neoavangardist preocupat de experimentul literar şi artele vizuale.
Despre atitudinea lor faţă de creaţia poetică a colegilor de breaslă, despre respectul reciproc pe care îl dovedesc frecventele lor incursiuni intertextuale, evocările şi dialogul poetic, despre traumele istoriei, pe care poeţii maghiari par să nu le uite, indiferent de generaţie, voi vorbi mai pe larg în prefaţa volumului.


PETRI GYÖRGY
Vorbeşte ceapa

Eu toată mi-s numai coajă,
chiar dacă mă despici în patru, dacă mă tai în cubuleţe.
Fă-mă fărâme! – tot nimicul se cheamă
că-l tai, pe care nu-l conţin, căci
ce-aş putea conţine eu. Fiind numai şi
numai coajă.
Coaja cojii, ba chiar şi coaja cojii cojii,
ba chiar... – Doar lipsa de spaţiu mă
sileşte să nu continuu.
Şi, în plus, nu vreau să umblu cu coaja
pe sus. Căci
oricum nu poţi fi influenţat. Aud
cum trosnesc ouăle... În noaptea oului pătrunde
lumina păgână. Chiar nu-ţi tremură mâna
când dai cu embrionii în blid,
să baţi cu furculiţa Sămânţa?
– Amuţeşte, tu, gură! Untura sfârâie deja.
Călăule, fă-ţi treaba: aruncă-mă-n untură,
Halitorule-de-simboluri ce-mi eşti! – ia
să devin sticloasă
după gust...
Oule, băiete, nu-ţi fie frică
de moarte într-o epocă în care omul
nu mai pricepe cuvântul Naturii,
de-acuma Pârâul şi Dumbrava sunt mute,
iar lucrurile cele mai însemnate,
cele asemeni nouă, sunt aruncate
în osânza topită a celui mai necurat Patruped –
Decât să asediem urechile baricadate,
mai bine să ne dăm mâna, punându-ne lacăt gurii,
în marele martiriu al omletei.


TOLNAI OTTÓ
nici astăzi nu pricep totul

iar am chef de-o evadare
deşi micuţa asistentă i-a spus maică-mii
sau poate că mama nu mai există de mult
că sunt numărate
n-am auzit ce anume
ce anume sunt numărate
precis că zilele îmi sunt numărate
dar poate că doar scaunele sunt numărate
sunt numărate scaunele din sala de aşteptare
se ştie cu exactitate câte scaune sunt
nu-i voie să aduci niciunul în salon
nu-i voie să scoţi niciunul pe terasa însorită
niciunul pentru că sunt numărate
sunt numărate cu exactitate
scaunele din sala de aşteptare
îmi vine cheful să evadez mai încolo dincolo
de mai încolo
dincolo de mai încolo de moarte
dar poate că totu-i zadarnic
şi acolo or fi scaunele numărate cu exactitate
odată l-am auzit clar pe dumnezeu spunând
cuiva ia pune scaunul ăla la loc
dar cui şi pe care anume asta nu ştiu
nu ştiu până în ziua de azi căci acolo
nu erau scaune
nici duşumea nici scaune nici scuipătoare
aşa că n-am priceput
nici astăzi nu pricep totul


RÁCZ PÉTER
Privesc o stea căzătoare

acum e încă primăvară
cu verdele patinei ei pe casă
sala maşinilor cu anul construcţiei pe zid şi ferestre mari
întru lauda meseriei apuse a mecanicilor
e năpădită de iarbă sau răsare din iarbă
ca o catedrală ca un prun în floare
ca flocii înspumaţi dintre picioarele tale răscrăcărate
azi e nelocuită ce-i drept cheia e-n broască pe dinăuntru
dinăuntru se mai poate citi pe tăbliţă
că-i INTERZIS deasupra cocoloaşelor
de vopsea verde gudronată
şi totuşi soarele dogoreşte încins
pe pompele chezaro-crăieşti le mângâie până seara
mă aşez îmi place să ascult
să privesc o stea când încă nu cade nu cădem
ba chiar când încă nu-i stea atunci deja
prunii recită mireasma magiunului
una mie nouă sute


BOGDÁN LÁSZLÓ
Borges în Creta

L-au numit, în sfârşit, doctor honoris causa în Creta,
în mijlocul strălucitor al labirintului.
Ariadna era şi ea de faţă. A simţit asta
Ca şi faptul că n-o să poată rămâne treaz
prea mult timp.
I-ar fi plăcut să-i vadă ochii.
Undeva în stânga tropăia deja şi monstrul.
Ce culoare or fi având ochii ei? Albastru ca porţelanul?
A luat-o la dreapta. Cădeau bulgării de pământ
în groapa funerară a mitului nostru. Firul
s-a rupt. Nu-l mai putea călăuzi nimic.
Pâcla pălea. Începea să se-ntunece.
Cine o să ajungă primul la el? Mister!
Destinul cu cap de taur sau fata?
A recitat o străveche poezie islandeză.


DEMÉNY PÉTER
Curcubeul

Nu mă interesează imposibilul şi posibilul,
nu mă interesează iubirea şi ruptura,
nu – prietenia şi ostilitatea,
bucuria şi tristeţea,
soarele dogoritor şi ploaia –

ci, mai curând, curcubeul,
cum, după câte-o aversă absurdă,
neaşteptată, copleşitoare, răsare deasupra noastră,
o graniţă vizibilă şi-atât, ce nu separă nimic,
pur şi simplu, apare splendid şi nebun,
pur şi simplu, e-acolo, căci nu poate fi
nici altcum, nici altundeva.


L. SIMON LÁSZLÓ
Ştiuca prinsă de vulpe

Dacă s-a spart,
s-a spart,
astfel pot rătăci ca un deţinut evadat
în pădurea desenată
a castanilor în floare,
unde fiecare trunchi de copac maiestuos
este un posibil popas
al unui posibil drum,
codul plin de speranţă
al unei răscruci tainice,
de unde mă pot întoarce
acasă
sau poate chiar dimpotrivă,
acolo unde potecile acoperite de frunze
se preschimbă în şosele
şi formează o reţea
în spaţiul tot mai restrâns al rătăcirilor mele,
unde totul a devenit o componentă a circulaţiei mele,
ceea ce aş fi putut lăsa în urma mea,
ceea ce nicio
forţă nu e în stare
să transforme într-o componentă de sine
stătătoare
în întreg.
Aşa că-i totuna
dacă merg înainte
sau înapoi,
în această lume fărâmiţată
de mesaje secrete,
suntem definitiv şi strâns încleştaţi
ca ştiuca prinsă de vulpe
şi vulpea.


Selecţie, traducere şi prezentare de George Volceanov

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara