Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Literatură:
Poezie de Monica Pillat


Iniţiere


Cum mă uitam la măştile de aur,


La zâmbetul pictat pe sarcofage,
M-am întrebat dacă e cu putinţă
Să-mi fac din suflet o armură
Atât de clar strălucitoare
Încât să nu ghicească nimeni
Că dedesubt amar scapătă trupul,
Să fiu etern prezent chiar de-năuntru
Mi-aş înceta deodată locuirea.

Nu-mi încheiasem bine gândul
Când literele de pe pagini
Şi pozele cu falnice morminte
Au început să mă viseze.

Simţeam un rece de statuie
Suind în sânge şi obrazul
Mi se-nvechia pe foaia mută,

Şi dacă nu-mi suiam privirea
Spre cer către un cârd de berze
Care vâsleau atunci spre soare-apune,
N-aş fi descoperit ce-i nemurirea.


Penitenţă

Mă apăsau deşertul nopţii,
Cetatea în paragină, muţenia,
Când L-am văzut pe treapta scării
La care nu puteam ajunge.
'Cum vii cu mintea dezbrăcată
Ca să-mi aduci în dar nimicnicia,
După atâta vreme de zăbavă ?
Întoarce-te şi pregăteşte-mi
Înfăţişarea ta de sărbătoare'.
Am alergat acasă într-un suflet
Şi-am început să caut prin dulapuri,
Dar nici un strai, nici o-ncălţare
Nu mă închipuia altminteri,
Şi se făcea târziu, trecură anii,
Până în ceasul de-ntuneric
Când m-am înspăimântat la gândul
Că nu se mai putea să mă aştepte.
M-am smuls cu grabă dintre lucruri,
Şi-am izbucnit în golul nopţii,
Am revăzut cetatea părăsită,
Treptele scării fără nimeni
Şi am căzut cu faţa în ţărână.
Pe când mă zbuciumam jelindu-mi
Întârzierea, viaţa mea pierdută,
Grăi pe-aproape glasul nentrupării:
'Împodobită-mi eşti de deznădezde:
Lumină fie-ţi sfâşierea' .


O cale

Mergeam printre coloanele de arbori,
Sub bolta roşie a amiezii,
Coroanele ardeau ca în vitralii.
Părea că eram singur dar crescuse
În jur o flacără de chipuri,
Şi desluşeam sub paşi o broderie
Ce-nlănţuise mii de urme.
Iar înăuntrul meu se desfăcuse,
Ca poama de pe ram, o cale
Care cânta sub aurul vechimii.
Har


În înserare, din icoană

Ieşi un înger fâlfâind
Şi fulgeră în zboru-i foaia
Pe care nu puteam să scriu.

Avea în ochii lui o poartă
Spre un ţinut de neatins,
Şi când mi-a străbătut privirea
Am devenit ce nu vedeam.


Corespondenţă

Cald plicurile mi se-ntorc
Nedesfăcute înapoi,
Ca un răspuns la rugăciunea:
"Nu mă citi, nu mă deschide".

Ce vreau să-Ţi spun nu e-n cuvânt
Şi n-am căderea să destăinui
Minunăţia ce se-aprinde
În inimă când Te presimt.
Îţi scriu şi zgomotele pier,
Aud o muzică-n suflare
Şi când respir, mă decantez.
Între noi doi îndepărtarea
Se face nimb al apropierii,
Când vii spre mine, îmi dispar.

Nu mă citi... aceste semne
Sunt ca bucatele rămase
După ospăţul din adânc.


Variantă

Vezi rândunelele rămân
Pe-arama frunzelor de nuc
Şi-n aerul ca de cristal
Nu se petrece scuturarea.

Doar noaptea adormind, îmi pare
Că pomii prind să dea din aripi,
Că geamul se deschide singur
Şi încăperea sună-a gol.

Nu te speria - numai în somn
Ne este dată libertatea
Să ne înveşmântăm în umbre,
Imaginându-ne plecând.

Întotdeauna la trezire
Ne-aflăm pe-acelaşi manuscris,
În strofa frunzelor de nuc,
Cu rândunelele eterne.


Tablou

Ridică pensula din toamnă
Şi face-n aer semnul crucii,
Apoi o-nmoaie în lumină
Şi trage orizontul liniei
Pe ce-i părea a fi închis.
Curând în os pătrunde marea,
Sub pas tresare înstelarea
Iubirea pâlpâie-n potir.


Octombrie

Cum Te-aşteptam, iată că vine
O boare rece care-aduce
În caldul vieţii veştejirea.

Dau să mă sprijin de o creangă,
Scad sub coroanele de raze,
Mă subţiez în sul de ceţuri,

Nădăjduiam să Te întâmpin,
Dar mintea-ngălbeneşte, se prefiră,
Şi îmi ajung absentă ca un templu
Din care n-a rămas decât arcada.


Ocol

Vreau să mă rog, dar Te-am pierdut,
Cuvintele dau roată-n aer
Ca nişte păsări fără cuib.

În loc să-ngenunchiez, mă urc,
Mă-mbrac în alb, ies din oglinzi,
Visez că ning şi că acopăr
Golul de taină dintre noi.


Târziu

A mai plecat un stol de fraze,
S-a scuturat din versuri sensul,
Cad file albe dintr-o carte.

O iau pe plaja de hârtie,
Unde fantastice cuvinte
Şi-au început dezagregarea:

O scăpărare de silabe,
O întrerupere de linii,
Apoi doar semnul în schimbare -

Dar cât de dens se face punctul
Din care s-a prelins o lume...