Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

 
Poezie de Dan Bogdan Hanu


Dificultăţi de respiraţie
(la etajul 39)

se spune
călătoria urmează s-o faci
cînd te-ai săturat să fii văzut
dinăuntru şi dinafară
e o carapace rezonabilă
nu străluceşte prea tare
nu strînge pînă te doare
din senzaţie în senzaţie cobori
pînă atingi pămîntul
buzunarul cel mai gol
tentaţia fără contur
asta înseamnă să păstrezi
semnele sale pe tălpi
oricît de sus ai urca apoi
de memorie tot nu scapi
e ca hîrtia de muşte
perfuzie continuînd să hrănească
trupul pedepsit căci neispitit
şi pune virgulă acolo unde punctul
face demult umbră în jur
şi nu degeaba
te trage spre parter
,,acolo se tace mai mult"
îţi spune tocmai când vizitezi
"Poemul supraetajat"
înălţat cu mult timp în urmă
coloana vertebrală nici nu îndrăznea
pe atunci
să te provoace prin greve demisii
şi toate celelalte
ai fi avut mari şanse de a fi inundat
locuiai mai jos
iar acum cu cît eşti mai sus
simţi nevoia să vorbeşti mai mult
să faci mai puţin
poţi să vezi în schimb mai multe
panorama te îndeamnă să dai cu părerea
pînă cînd ceva se clatină sau se dărîmă
ai un excedent de autoritate
să critici acolo să lauzi dincolo
apoi să vrei să schimbi să muţi
şi tot aşa pînă cînd te loveşti
cu capul de plafonul de nori
semn rău cerul nu e deschis
privirile sînt mesageri derutaţi
caută tot mai des spre parter
numai că nimeni şi nimic
nu te mai poate face să cobori
şi rămîi aşa
suspendat din lipsă de probe
cu dificultăţi de respiraţie netratabile
pendulînd deasupra trotuarelor ude
articulaţie ultimă a CĂLĂTORIEI
o percheziţie eşuată
o eclipsă de 24 de carate
(la urma urmei o capcană de lux)



Amintiri din cazarma de catifea


dintr-un unghi aproape imposibil
de uitat
printre picioarele ei
se văd tresărind difuz şi stingîndu-se
speranţele şi semnele particulare
ale străzii Războieni
(şi poate chiar ale sfîrşitului de secol)
se derulează ca silabele unui cuvînt atît de lung
că poţi muri doar încercînd să pronunţi o parte a lui
începutul oricum nu şi-l aminteşte nimeni
şi nici nu ar mai interesa acum cînd
picioarele ei încă puţin depărtate
lasă la vedere intersecţia cu 6 Martie
ambalaj uzat al atîtor întîlniri
iar după un mic efort gîfîind
îşi face apariţia şi Karl Marx
(strada, bineînţeles!)
şi ca din întîmplare ajungem
la ceea ce îndeobşte numim
zilele noastre
luate drept bile de cel ce învaţă
la nesfîrşit să numere
deşi mă întreb dacă e chiar aşa
sau toată scurgerea asta inofensivă de informaţii
pe sub arcul triumfal al picioarelor ei
(căci mai sus de bifurcaţia semantică
n-am îndrăznit a interpreta vreodată)
nu este decît reconstituirea poemului
dintr-o perspectivă total nefavorabilă
anonimă ca un cuţit înfipt într-un braţ amorţit
şi din care lipseşte tocmai ea
dar
în plin exerciţiu de alunecare în peisaj
mă întreb cine este ea
care se îndepărtează asurzitor
fără să fi ajuns vreodată?



Nota de plată
(O mare anestezie pentru un neînsemnat început)

te pierzi te pierzi
eşti pierdut iată-te
din oglindă ecoul
mă pierd mă pierd
sînt pierdut iată-mă
oglinda arată corpul
cum o busolă nordul
vehicol învechit al spaimelor
şi nu viaţa
o aplicaţie practică la scenă deschisă
nemaifolosind la nimic
o cruciadă în care cuvîntul
e prima armă ce rugineşte
îi priveşti cum se umflă şi se ridică
balonaşe colorate frumos
de pe teritoriul tău
în timp ce la sugestia deşertăciunii
mai intri cu cîteva vise în pămînt
te despart doar cîteva cotituri
mai ai de ridicat doar cîteva cărămizi
şi intrările vor fi obturate
încapi cu totul în gestul firesc
simplu ca un poem
ireversibil
precum naşterea într-o lume
pe care nimeni nu se grăbeşte
să o promită a doua oară
(şi spui
out limit, out!
trimisă de zei
prin trup de femei
piei limită, piei!)
vezi cîteva cuvinte care trag o stare
precum furnicile o firimitură mare
iar tu mereu la pîndă
vînător sadea
prinde starea
clasific-o
vaccineaz-o
pune-i laţul eticheta
nenoroceşte-te cu ea
pînă cînd cineva (ceva?)
care nu te-a pîndit
nu s-a gîndit
e doar în trecere
te bate imperceptibil pe umăr
te întorci şi întors rămîi
la cîteva cuvinte distanţă
de o altă stare
cu faţa spre cerul
ca o imensă notă de plată