Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Literatură:
Poezii de Nicolae Tone


domniţa poesie face rondul de dimineaţă

ea a venit plutind pe saboţi de sticlă albastră strălucind ca o bijuterie de mare fineţe

gleznele ei luminau ca stelele la douăzeci de centimetri deasupra pămîntului

rotulele nu mai povestesc chiar ne orbeau

ochii nu-i avea cu ea şi nici sînii şi fără ochi şi fără sîni era perfecţiunea întruchipată

domniţa poesie nu scotea nici un cuvînt nu silabisea nici o literă nu făcea

nici un semn

era mută şi foarte frumoasă şi-n loc de ochi şi de sîni avea

unele cu altele-mbrăţişate multe văzduhuri albastre

şi prin pulpele ei se zărea ca prin vitralii halucinante cum furnicile vii ale morţii

şi cum furnicile moarte ale vieţii dansau un dans frenetic exagerat de bizar

era în tăcerea sa sculpturală foarte tandră şi foarte sinceră şi foarte adevărată

domniţa poesie făcea rondul de majestate era dis-de-dimineaţă şi eu eram

epuizat de luptele de gherilă dintre bătrînul ficat şi bătrînul plămîn din trupu-mi întins ca un arc deasupra unei prăpăstii piezişe

şi-mi lingeam pieptul cu limba unei pisici fosforescente venită în vizită

dintr-o viaţă glorioasă de altădată

şi-mi stîrneam durere roşietic-amăruie şi nespus de fragedă lăsîndu-mă muşcat

de un fel de şarpe boa cu dinţi ferăstrău

domniţa poesie continua să facă rondul matinal cu paşi fermi de cristal

mă privea pesemne din cînd în cînd cu obrazul ei fără ochi

şi mă încuraja să rezist

în picioarele ei saboţii albaştri scînteiau de-a dreptul divin şi pe trupul ei

la distanţe egale de plexul solar sediul peştera străveche ale sufletului

creşteau două ceasuri imense cu timpul sfîrîind cum fierul încins

azvîrlit în delir peste trupul de carne

*
ea a venit plutind pe saboţi de sticlă albastră strălucind ca o bijuterie de mare fineţe

ochii nu-i avea cu ea şi nici sînii şi fără ochi şi fără sîni era perfecţiunea întruchipată


tinereţea frumuseţea şi moartea poemului

din femeie în femeie călătoreşte tinereţea frumuseţea şi moartea poemului

rafinat şi viril

din femeie-n femeie călătoreşte fiul meu nenăscut trandafir cu tijă de trestie

garoafă cu petale de trandafir

am fost un mare norocos al acestei lumi prăbuşită iremediabil în moarte

abia mîngîiată de viaţă

am fost poate chiar leul şi nu umbra leului am fost poate chiar tigrul şi nu

umbra tigrului

am mîncat oricum din femeie cu mare poftăciune tăciune după tăciune

am sorbit tot pînă la ultima celulă de carne linguriţă după linguriţă

şi ceşcuţă după ceşcuţă de speranţă şi disperare

femeia este de la-nceputuri marea în care picură toată sarea lumii şi cea aievea

şi cea din haos din necuprins

femeia e sfoara singura pe care nu poţi s-o rupi cu dinţii şi nici cu cine ştie

ce ferăstraie meschine

femeia e fluierul e muzicuţa este armonica este orchestra maxima

*

din femeie în femeie călătoreşte tinereţea frumuseţea şi moartea poemului

rafinat şi viril


ţîţele ei spuneau eu spuneau tu ziceau da ziceau nu

şi ţîţele ei erau mai înalte mai dulci mai vii decît ea

şi ţîţele ei erau ca un arbore acoperit milimetru cu milimetru de fructe

rotunde şi argintii

şi ţîţele ei erau un deal o punte străveche de corabie pe care urcau legaţi

de mîini şi de picioare sclavii vînaţi în preriile africane

şi ţîţele ei erau fluiere în flăcări pe care se topeau buzele mele în timp ce cîntam

în limba ehei leopardă un poem de desfrîu bărbăţie imbatabilă

şi preamărire a împreunării ilimitate pe paturi verticale

şi ţîţele ei vorbeau deodată cu cele zece mii de sfîrcuri albe ori roz tari ori

zemoase în chineză în engleză şi în franceză în română germană

şi japoneză în greacă ivrit şi dac-o fi existînd filipineză

şi ţîţele ei visau cînd erau obosite o mie de visuri unul după altul într-o singură

carnivoră clipă

şi ţîţele ei mă vedeau intrînd în teba străveche călare pe un elefant paradisiac

cu spinarea stomahul şi trompa de aur

şi ţîţele ei mă îmbăiau şi mă îmbătau şi mă sfinţeau şi mă albeau cu laptele lor

irupînd în văzduh la orele cele mai prielnice ale nopţilor şi-ale zilelor

şi ţîţele ei spuneau eu spuneau tu ziceau da ziceau nu se pupau pe obraji

pe irişi pe pleoape ori se-ncolăceau ca şerpii nemuritori pe după nouri

pe după virgine păduri şi ape pe după oceane intens învolburate

şi ţîţele ei la plus şi la minus aveau toate culorile furate şi aveau topite filele

în capodopere scufundate

şi ţîţele ei îmi înghiţeau cu blană cu gheare cu prada proapsăt ingurgitată

tigrii şi rechinii din străfundul capului

şi ţîţele ei erau ca nişte munţi adolescenţi şi verzi în formă de inel ori de palmier

ori de violoncel ori de armonică ori de vioară

şi ţîţele ei erau rîuri de vară pîrîuri de toamnă cascade de primăvară şi gheţari

strălucitori în iarnă

şi ţîţele ei beau şampanii de mentă cu paiul de diamant sorbeau jar cu vătraiul

jucau ţurca pe stele

şi ţîţele ei luminau pînă la ultimul oscior cimitirele bărbaţilor şi-ale femeilor

din care dintr-unul în alta şi dintr-alta într-unul trupul meu

şi sîngele meu şi muşchiul limbii mele au coborît pe pămînt

şi ţîţele ei au pentru somnul meu scurt şi pentru somnul meu lung definitiv

corăbii în lacrima lor

şi au pentru carnea mea trecătoare cîteodată acră şi deşucheată şi rea sicriu

de domn în zahărul şi-n curcubeul lor înrobitor sonor

*

şi ţîţele ei erau mai înalte mai dulci mai vii decît ea


hodă în metru haotic scrisă

în ţara lui guguştiuc bhosul

pe cine să pun ochiul ca o şa şi viaţa tot aşa şi moartea de asemenea

*

privighetoarea fu spintecată cu pumnalul cu care magazinerul ospiciului

a tăiat porcul curca şi viţelul în decembrie trecut

*
o o oho ohoho neam slinos de os de linguşitor de mercenar de troglodit şi barbar

*
să înghiţi neant dintr-o sticlă de porţelan mai înaltă decît întunericul să te-mbeţi

criţă şi să strigi pînă-ţi plesnesc creierii viaţa este o leprozerie

cu uşile smulse de ce nimeni nu fuge din ea

*
un cucui crescut pe moţul poemului ca un ciorchine de excrescenţe

pe obrazul leprosului

*
de pămînt mă sprijin şi lovesc în el ca-ntr-un sac de box

şi pămîntului îi curge beznă din nas şi din ochi

ca unui tîlhar împuşcat cu alice de piatră în obrazul mătăhălos