Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

 
Poezie de Ion Murgeanu


Alceste şi Mira

Nu ne-am întâlnit la timp.
Niciodată niciodată nu ne vom mai întâlni.
Trandafirul care moare în acest pahar pe masă
şi eu mor cu el alături în eternul cimitir.

Muzica agonizează şi mă-ntreabă unde-i drumul
rătăcit pe care muza mă acoperă pe ochi:
Domnule dar unde-i frunza unde-i codrul verde verde
Domnule ştiai acestea sau nu le ştiai deloc?

"Mută-te în munţi" mi-ai spus
"ca o pasăre" fii singur şi învaţă-te în zbor;
ca o pasăre tu singur neforţat de-aceste vremuri
neştiut de clipa care cade şi nu te observă.

Mută-te în munţi, fii sigur
că veni-vom toţi cu tine umbre înălţimi şi floare.
Ca o pasăre fii sigur c-ai să treci prin înserare
şi-ai să urci acolo unde numai sfinţii pot urca.

Numai tu şi eu vederea împânzindu-ne de-aceste
amintiri pe care firea le trăieşte incorect.
Mută-te în munţi Alceste
cu frumoasa ta cu Mira ca o cratimă pe text.


Exerciţiu de imaginaţie

Mi-am provocat singur imaginaţia
să vedem ce iese profesorul de psiho
ne-a dat şi el tema aceasta "imaginaţiunea"
dar când am scuturat-o bine din florile
de vişin din grădină căzură molii oarbe
burta câinelui mort şi putrezit împrăştia
efluvii şi efuziuni amintiri de la ţară
fântâna unde a fost aruncat era închisă
clorul turnat peste ea era acum recuperat
cu o pipetă turnându-mi-se mie în pahar
zicându-mi doctoriţa "Bea" eu mă miram
este permis la boala mea să beau
ba încă să mă-mbăt atât de rău
întocmai de "imaginaţiunea" mea?

Profesore,
mai la o parte, strigă doctoriţa,
lasă loc copilului să zburde, nu ocupa
tot parcul cu experimentul tău!


Pune explozibilul

Pune explozibilul am ţipat eu din vis
dar pune-l odată şi imediat tăiaţi tortul
să poată înghiţi o ultimă îmbucătură cel puţin
nainte de-a sări în aer din felia lui şi mortul.


Cerc rotund peste cerc pătrat

Poezia ca defecţiune de comportament.
Nu le corectezi la timp: Adio! îţi ia
şuruburile nichelate de subt capotă
le desface uşurel şi le dă aurolacilor
pe maidan să se joace cu ele bile
când vrei să porneşti motorul simţi
aşa o ameţeală suspectă te uiţi în sus
şi ceri ajutor în jurul tău latră
o haită de câini maidanezi iar o căţea
fătată seara trecută pe maşina ta
acum urlă dar nu o poţi potoli cu nimic
o desfaci şi pe aceasta de toate şuruburile
şi o arunci celor mici să se joace
cu mama lor făcută bucăţi eşti vesel
cât timp imaginaţia funcţionează totul
e-n regulă iar dulcea ameţeală de adineaori
a şi trecut/ cântă trecutul/ zbârnâie amintirea
şi se aşează cuminte în cercul rotund.
Din cercul pătrat ai făcut o răsadniţă
pentru imortele/ uite cum le culeg curioşii!
în timp ce în grădina circului salata
îşi dă poalele peste cap: număr dublu!
Cercul rotund cade peste cercul pătrat!


Cântă graurul

Mergi pe jos şi mergi pe jos
şi nu căuta să cauţi/ unde-a
ostenit Hristos ară câmpul
Taurul cel omenos/ cântă graurul.


Mai tare ca omul

Vindea aripi. Cumpăram alune.
Eram în acele zile atât de bune
de la începutul mileniului zero.
Ne trebuiau nouă aripi anume?
întrebam. întrebam. Cumpăram alune.

Dar am simţit într-o zi că dinţii
ne dor iar durerea aceasta avea
legătură cu aripa nicidecum creasta
cocoşului ne durea. Acum beam numai lapte.

Nu mai venea acum nimeni cu aripi
de vânzare. Aceasta fusese odată.
Se ivi cimpanzeul şi-mi arătă cum
să-mi extrag dintele dureros. Os pe os.
Zeul Cim/pan. Mai tare-n pădure ca omul.


Nu vă temeţi

Nu ne temem de blesteme
de blesteme nu ne temem
le stropim cu bidineaua
plânsurilor dintre gene.

Gaz le punem peste vreascuri
gaz le punem peste paie
poate flacăra din teascuri
când în vinul nou se-ndoaie

ştie ce ne-aşteaptă mâine
blestemaţi totuşi să fim
văruiţi de aşteptare
înspumaţi în căni de vin

dar înscrişi în cartea vieţii
într-un colţ abia de rest...
Nu vă temeţi! Au drumeţii
de la drum ce şi-au ales!


Toamna

Acum la sfârşit
obosit şi supus
cu gloanţele trase
Toamna mai are
Ceva de spus?

Păscând otava
de pe morminte
înjunghiind Mielul
acestei sfinte
Toamne mă-nchin
ca unui destin.


Muta

Poesia n-are voce poesia n-are grai -
Grindină de-argint feroce lovind peste rai!

Muta care ne-asurzeşte de a foşnetelor ploi
Sau de patima de codru când acela înverzeşte!

Ea ne ţine potecuţa tineri cât suntem şi goi;
Ea: Măria şi măruţa temelor din muşuroi!

Care ţine minte Muta secoli mici şi secoli mari.
Numai de n-ar strănuta să ne bolnăvim măcari!

Să ne poarte prin spitale să ne culce prin morminte.
Toate-s ale Dumisale ca şi ţinerea de minte!


Ultima dată

Iată ce frunze iată ce tuse.
Toamna venise toamna se duse.
Eram inocent ca atunci ca atunci.
Cerşeam încă odată să-mi dai porunci.

Cerşeam ispite şi povârnişuri.
Să cad ori să mă rostogolesc.
Uitasem credinţa trăiam asfinţituri.
Uitasem porunca să mă sfinţesc.

în restul acesta de ceară şi tină
Ultima baie speram de lumină.
în trupul tău dalb bătrân de păcate.
Ci am văzut că nu se mai poate.

Deci m-am întors către toamnă smerit
Ca o fereastră cu geamuri sparte,
în care vântul, seara, din infinit,
Loveşte a tuse miroase a moarte.