Filă de jurnal

Rămâi un timp şi-aşteaptă-n lenevire
Ca un hotar, în abur, după ploaie,
Neîncercat de legile pieirii,
Supus doar altor patimi şi îndemnuri
Din rădăcini, din flori şi din seminţe -
încă mai crezi că ultima răsplată
A strigătului tău ar fi ecoul,
Imaginând cum dealuri după dealuri
Ar sta, în lutul lor să-l mai repete -
Credeai că poţi opri din destrămare
Ceea ce-i dat să fie-a destrămării,
încremenind o lume-n veşnicie,
Uitând măsura clipei şi secundei, -
Şi dac-ai vrea în schimb să afli preţul
Pe alt cântar al amăgirii tale,
Ar fi aceeaşi mână de cenuşă
Pe care-ar fi s-o-mprăştii peste toate
Ori doar pe urma lor imaginară.
Şi-acesta încă nu-i decât un gând,
Un joc târziu la masa ta de lucru
în linişte şi-n zarva citadină,
Străin de câte-ai sta să te cutremuri
De-ar fi să mai cunoşti Apocalipsa -
Răgazul tău, oricum nu intră-n calcul
De ani, ştiind că soarele mai are
Până la stins vreo două miliarde -
Şi-aşa, glumind, te-apucă miezul nopţii,
Mai încercând să afli câte ceva
Din spuza cam răcită-a vetrei tale.
Să leneveşti e timpul şi norocul,
Ca un pământ în care-ai pus de toate,
Să recunoşti pe când vei fi pământ
Tiparul însuşi al fiinţei tale!


Ţărm

Mai strig, şi luntrea întârzie.
încolo, peste Râpa Morii,
închipuiri şi poezie...
Aud cum se destramă norii

E-o zi, şi nici nu ştiu ce zi e,
întors prin veacuri şi istorii
în apa tulbure verzie...
Aud cum se destramă norii

Şi în răchiţi, ce frenezie,
Şi-n plopi, ce patima culorii!
Mai strig, dac-o mai fi să vie...
Aud cum se destramă norii


Frescă

Un fulg, atâta eşti!
Şi te-nchipui, eheu,
Căzut în spaţii cereşti
Din ŕripa lui Dumnezeu!

Un fir de praf dac-ai fi
Mai încins de lumină, mai greu,
Te-ai crede ajuns prin pustii
Cu patima lui Dumnezeu!

Un strop de rouă, şi-atât!
Să-mi aduc aminte şi eu
Cum te vedeam, dimineaţa, pe rât,
în lacrima lui Dumnezeu!


Vitralii

îngeri fuioare
Joc de-a culorile
Pe care norii le
Ştiu trecătoare

Intri-n poveştile
Spuse pereţilor
Lumile drepţilor
Doamne, cereştile

Vai, cât de scumpe ne
Sunt aşteptările
Din clătinările
Sfintelor cumpene

Amăgitoare
Lumea, comorile
Pe care norii le
Ştiu trecătoare


Crochiu

Un gutui pe-un răzor
Frunzele, cerului spui-le
Când sub umbrele lor
Ard în aur gutuile

Dealuri sui şi cobor
Crengile ştiu aleluile
Când sub crucile lor
Ard în aur gutuile

Este-un gând trecător
Frunzele ştiu-l, verzuile,
Când sub foşnetul lor
Ard în aur gutuile

Sub o dungă de nor
Crengile, cerului du-i-le
Când sub zariştea lor
Ard în aur gutuile
Vitraliu

Nucul, prin foi ruginii
îşi mai pârguie nucile.
Tu te ţii, te mai ţii,
Clătinat, cu nălucile.

Sălcii, pe râturi pustii
Le mai scutură ploile.
Tu te ţii, te mai ţii,
Clătinat, cu nevoile.

Plopul, pe frunze-arginţii
Tot mai tremură zările.
Tu te ţii, te mai ţii,
Clătinat, cu mirările.


Prapor

Cum va fi când voi fi
Lângă tine, pământe,
într-un loc, într-o zi...
Lasă, nu te frământe!

Dus de înger voi fi
în extaze şi trânte,
Străbătând veşnicii...
Lasă, nu te frământe!

Ori nicicum nu voi fi,
Nici cu tine, pământe,
Nici în loc, nici în zi...
Lasă, nu te frământe!


Şi totuşi

Şi totuşi m-am întâlnit
Şi-am urlat, la izvoare,
Doamne, din Zăcătoare,
Doamne, din Continit!

Eu sunt cel izbăvit,
Cât mai ştiu ce mă doare,
Doamne, cel ce nu moare,
Doamne, cel neivit!

Drumuri de neocolit,
Timpuri fără zăvoare,
Doamne, dintre Răzoare,
Doamne, din Infinit!


Rune

Gânduri-coloane, menhire,
Urme de timp şi uitare
Semne, păgână menire
Dintre gropi şi altare!

Pietrele lor, pomenire,
Pulberi de vânt, depărtare,
Fire legate de fire
Printre gropi şi altare!

Pânza de iarbă, subţire,
Laptele curs în şiştare,
Val după val, omenire,
Peste gropi şi altare!