Cum să-ţi mai caut sufletul sub sîni…

Cum să-ţi mai caut sufletul sub sîni,
Cînd roua mi se-ncheag-opacă-n iarbă?
Mi-s umerii căzuţi, fluturi străini
Îmi taie faţa, nu mai ştiu să-mi şteargă
Cu-aripa lor, mîngîietori, obrazul.
Vezi? Apele se-nvîrt fără pricină
În reci bulboane, ne măresc necazul
Şi doar nainte-aveau căderea lină,
Alunecau pe lîngă trupurile noastre,
Ferindu-se plăcerea să ne-o-ncurce
În legănarea lor atît de dulce,
Încît chiar Domnul, dintre perne-albastre,
Se apleca să ne privească-ncolăcirea
Ce ne-o dădea, nostalgică, Iubirea…


Cum se pierd visele avute-n zori…

Cum se pierd visele avute-n zori!
Pe la amiază-abia de mai ţii minte
Cît de frumoasă, albă şi fierbinte
E-adîncitura unei subsuori!
Şi chiar de-ai căuta cu lumînarea,
Nu mai găseşti mersul cu paşii mici
A celeia ce-şi uită dezmierdarea
Cum şi-ar lăsa sub pat nişte ciupici.
Doar fluturii-s atît de nestatornici,
Cu tumbele lor flauşate-n aer,
Sau zînele ce-ntruna se dezbaier’,
Ca de prostani, de zmeii mult prea dornici
Să le înmoaie sînii mari şi curul,
Dînşii ştiind c-acolo li-e cusurul…

Nota E.B. Ultimul distih în variantă soft:
Să le înmoaie sînii mari şi şoldul,
Dînşii ştiind c-acolo li-e imboldul…


Poem epic

Îngerul meu ocrotitor s-au enervatul
Şi m-au făcut de tot rahatul!
Îmi zice,
- Păi bine, amice,
Tu crezi că femeile-au şele
Şi buci,
Ca ele mereu să le spele
Şi tu mereu să le-apuci?

Îngere dragă, i-am zis preasupus,
Pe femei Dumnezeu le-a adus
Să se lungească alene în paturi,
Momindu-ne dulce cu sfaturi
Cum să le punem picioarele tandre pe umeri.
Chiar nu te dumeri!?
Mai bine scoate-ţi aoreola,
Desprinde-ţi aripile,
Şi profită de milostenia ce ţi-o fac, fragede, clipele,
C-odată dă-n tine Ebola?!


Mă simt curat ca un pahar…

Mă simt curat ca un pahar
Din care încă nimeni n-a băut.
Soarbe-i tu roua fragă de-nceput
De dragoste… Ridică-l, clar,
Spre buzele strălucitoare,
Vindecă-mi dulcea-mi trebuinţă
De a-ţi simţi calda fiinţă
Pe dinăuntru. Fie-mi floare
Ce-şi lasă-n seama mea, blînd, tija
Subţire, s-o hrănescă trupul meu
Ce-atît de mult dorea să-i poarte grija
În faţa lumii şi-a lui Dumnezeu
Ce te-a împodobit, ţi-a dat miresme,
Spre a ne fi iubirea şi mai lesne…


Mi-e sufletul curat ca un pahar

Mi-e sufletul curat ca un pahar
Nemurdărit de buze. Cînd respiri
Se abureşte fin de amintiri
De care tu, acum, nici n-ai habar.
Oh, ele te vor face să roşeşti:
Căci vei afla ce şolduri tandre ai
(Dacă te uiţi la hergheliile de cai!)
Şi-ncerci cu mine să le-obişnuieşti
Să-şi unduiască-n talia lor fină
Fesele mari care de ea atîrnă
Încît mai-mai să cazi pe spate, plină
De năbădăi în clipa ce îţi scurmă
Sînii din faţă, şi ei prea umflaţi
De pofta îngerilor făr' de saţ!


Mînia lui Dumnezeu

Îngerii de duminică
Au cam băgat-o pe mînecă;

Prea s-au uitat la femei
Cu-aoreola şi cu ochii lor grei

De sfinţenie şi puritate,
Ba chiar au văzut cum îşi mişcă, la spate,

Dînsele fesele mari, orbitoare,
În găurica din mijloc c-o floare!

De-aceea stau ruşinaţi şi spăşiţi
Şi-aşteaptă să fie pocniţi

De mînia lui Dumnezeu
C-un proaspăt şi lat curcubeu…


Regina tolonită printre struguri…

Regina tolonită printre struguri,
Pe tronul ei de catifea plisată,
Mi-a zis rîzînd: Azi vreau ca să te bucuri
De trupul meu, primeşte-l drept răsplată
Că mi-ai îndeplinit porunci ciudate
Şi-ai gîtuit paianjenii din plase,
Ei complotau prin colţuri, pe la spate,
Să-mi năruiască rochia de mătase,
Ca slugile să-mi vadă cele două
Fese şi sînii cînd nici nu se-aşteaptă,
Şi astfel să scobor treaptă cu treaptă
În glodul lor cleios, eu, cea din rouă,
Mînjită-n pofta lor de porci la troacă!
Doar ţie-i hărăzită, ca să-ţi placă,
Gura-mi ce buzele-i cărnoase-şi crapă…