Mereu datornici!
Aşi! Să fii şi surd şi mut (eventual şi orb)
şi, pasămite, să faci elogiul fericirii! Adică
de ce să „plătim scump” deliciul de a nu fi nici surd, nici mut?!
Ascultă, dom’le, cu franţuzeasca dumitale,
am senzaţia c-ai greşit verbele(ori adverbele!).
Ce-i aia „scump” într-o lume ieftină ca braga
(mai ai tu oare idee ce-i dulcea noastră bragă)?!
Între amicii mei cei mai buni se prenumără un surd şi mut şi orb – un fericit,
are de toate, că, vezi dragă Doamne, n-a plătit
nimic, dar nimic, de hatârul cugetării tale, bade disperatule!...
Eu – trebuie să fiu şi eu cumva, nu te supăra – nu-s nici...nici...nici...
aud, latru şi văd de numa’numa, în consecinţă mă declar deplin mulţumit,
chiar dacă plătesc al dracului de scump favoarea de a fi ca întreg!
Mă întreb însă
(surzi-nesurzi, muţi-nemuţi, orbi-neorbi) pentru toate-ale lumii acesteia cine va plăti nota
la ceasul socotelii finale?!
Noi (eu unul, cel puţin) n-avem cu ce, că am fost,
suntem şi vom fi mereu datornici pe vecie...
DUMNEZEU
(surdul, mutul, orbul, neînţelesul absolut)
nici într-un caz n-are de unde
(sărac lipit cerului cum îi)
că EL nu plăteşte, el pedepseşte, răsplăteşte!
Între adevăruri
În nişte bălării de la marginea unui cimitir de ţară,
un adevăr gelos, stătea la pândă
să pună gheara pe un alt adevăr,
ţintind să-i spargă şi ăluia capul
(că unde-s doi puterea creşte).
Luat la refec de cioclul-şef
ce caută acolo nitam-nisam un (nă) pârlit de adevăr,
„pândarul” s-a făcut că plouă,
şi... a plouat cât a plouat, după care, la lăsarea nopţii,
a urmat o încăierare ca-n filme de crapă şi sfadă,
tunete, fulgere, cruci, dumnezei,
şi, în vedetă, un răget sinistru după „ajutor că mor”
din gâtlejul nu se ştie al căruia dintre ei!
Până la urmă, cioclul-şef, om bun,
i-a despărţit pe nebuni
(că-ncepuseră morţii din morminte
a da semne de resuscitare!)
trăgând o concluzie de nopţi mari:
„Măăă, nătântocilor, stupizilor,
ascultaţi la mine, lua-v-ar dracu:
minciunile, în deosebire de voi
sunt mai înţelegătoare unele cu altele,
arătaţi-mi una care umblă cu devla spartă
şi-o mănânc de vie cu floci cu tot
(că am şi eu gusturile mele...).
