Umbra ta uriaşă

Obosiţi de-atâta mers pe buza prăpastiei
Sărutată de moarte
Ne aşezăm – boabe mărunte – în spic
Ce dulce – amar – gândul
Că la umbra ta uriaşă, răcoroasă, înaltă,
Nu va creşte niciodată nimic...

Toate lucrurile au să se aşeze în sine:
Şi stupul greu de trufie, sfidător
Şi apa cu alge şi peşte,
Toate fiinţele, resemnate – pentru a câta oară?
În propia cămaşă de forţă
Şi mai ales noi, care ştim dintotdeauna
Că la umbra ta, uriaşă , răcoroasă, înaltă,
Nimic, niciodată nu creşte.

Eram...

Sălbatic miroseau florile încă neinventate,
A dulce, îmbătătoare mătrăgună...
Dar noi eram doar clopote care sună
În biserici arse pe jumătate...

Doar mie mi se cerea capul precum unui personaj
Uitat de istorie
Dar mie-mi era cald şi bine, îmi era somn,
îmi era ca şi când muream ca să mă pot renaşte
Alegându-mi părinţii cu grijă mai multă
Decât prima oară
Şi întrebându-mă unde e spaima
Celui care dintotdeauna a început să moară...

Sălbatic miroseau florile încă neinventate
Şi cetina
Şi bureţii cu spori
Fiarele se- mblânzeau la propriul urlet...
Ce departe eram!
Cred că- nviasem
De o mie de milioane de ori...

Poem

...Cum păşim aşa,unii după alţii,îmi pare
Că suntem cai albi/întorşi dintr-un alai de nuntă
Din care doar mirii au lipsit mereu
Iar noi, bezmetici, buimăciţi de-o lumină brusc apărută
Le-am ţinut locul din întâmplare...

...Dar în cinstea cui se trag focuri spre lună?!
Pe braţele noastre-un sânge sonor
Dar muzica înăspreşte aerul şi legaţi cu batista la ochi
Murim de fiecare dată în locul lor.

Neaşteptata povară

Cu hainele noastre-ncheiate la toţi nasturii
Trebuia să ne pierdem prin mulţime
Privindu-i pe ceilalţi înălţându-se
În marea lor suferinţă
Pe treptele gloriei...
Toate cuvintele, toate muzicile se ridică
Doar întru slava lor, să se bucure cât mai devreme
Noi, cei cu haine-ncheiate la toţi nasturii
Le strigăm numele, ca pe nişte lozinci fără de care
Nu ai dreptul să baţi cu-n singur deget, măcar
La porţile raiului.
Uneori ne-ntâlnim, dar tocmai atunci şovăim,
Uităm semnul de recunoaştere, ne risipim
Ca o ninsoare nedorită, întârziată
Cei mai mulţi o primesc încovoiaţi
Ca pe o ultimă, neaşteptată povară.