Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Poezii:
Poezie de Ion Pop


O VARĂ INDIANĂ

Nu-i foarte uşor
să ajungi la simplitate. Calci zilnic,
striveşti
cu ştiinţa sau cu neştiinţa,
mii de triunghiuri, aureole, cercuri, sfere -
e plin de ele
spaţiul dintre îngerii
care se-nghesuie să te păzească,
încât nici nu-ţi dai seama
dacă ce-auzi, cumva în surdină,
e scârţâitul nisipului de aur
sau micul freamăt cam speriat,
de aripi şi de odăjdii sfinte.

Puţin credincioşii
îşi curăţă ghetele de-un noroi galben,
„Parcă ai mai slăbit puţin, de când nu ne-am văzut,
te-ai mai maturizat“ – zice Bacovia.
„Da, seamăn, se pare,
tot mai mult cu o linie,
Au fost de curând prin mine, Au făcut curăţenie,
se apropie, doar, Sărbătoarea“.

Ziua e clară lângă noi, aud cum mai cade
o nucă pe acoperişul de ardezie,
pune punct oare cărei fraze?
Animale noi se învechesc prin tufişuri,
dar mâine va fi mâine.

În vara asta a mea, indiană,
frunzele arţarilor roşii, canadieni, -
s-au românizat şi ei, se pare,
căzând în sângele meu.


EXCLAMAŢII

O, marea oboseală
dintre două linii paralele!

O, drama bătrânelor linii
care-au uitat ce-i iubirea
din cauza distanţei mereu legale
a contemplării!


CERC

În vuietul confuz,
în întunericul analfabet,
am încercat
să desenăm
foarte tăcuţi
şi abia pâlpâind,
un cerc.

Nu-i va fi uşor.

Ne doare, de pe acum,
sufletul.


A R L E S I A N A

Ca arcurile din bolţile gotice, de piatră,
e-ncovoiată şi ea.
Singură.
Împinge încet, pe masa altarului,
spre picioare însângerate,
o roşie lumânare stinsă.
Curbat e acum, aplecat
spre nu ştiu unde, şi foarte greu
de desenat,
şi gândul meu.

Afară, în scuarul cu-asfalt lepros,
o tufă verde de laur
înfloreşte pe sub albine,
în soarele de aprilie.

Sunt puţin trist, dar exist.

5 aprilie 2011


MIERE

Am trecut astăzi pe la crescătorul de albine
să cumpăr un borcan cu miere
şi l-am găsit între stupii lui
întorcând pe o parte şi pe alta
un dreptunghi cu mormane zumzăitoare –
sub obrăzarul lui îmi părea
un scafandru scufundat în azur.

Am aflat cu ocazia asta
că matca, Regina,
se împerechează numai în zbor
ciuruită de câţiva trântori şi că nu toţi
reuşesc să nimerească
regala ţintă. Apoi, Măria sa
se întoarce
obosită şi demnă
în rama ei de aur.

Niciun ordin nu dă, însă
albinele-trântori sunt alungate din stup, –
ce-i de murit moare departe, la margine,
cum se şi cuvine.


COLEGUL PLATON

Ce satisfacţie, câtă mândrie
să ştii că eşti cu adevărat original
într-o lume în care
se tot copiază!
Cu atâţia doctori în Neştiinţe!

Scot pieptul în faţă,
sub un scut de Ahile,
intru, în sfârşit, vitejeşte
din Europa în Europa.

Numai că, repede, foarte repede,
mi-aduc aminte că,
la urma urmei,
nici lumea asta, toată,
nu e, vai, decât o palidă copie
a lumii Ideilor.

Şi textul acesta despre care
am spus frumos cândva
că e singurul loc de veci,
iată-l dovedit un biet cenotaf,
copie a copiei copiei.

Am totuşi,
o destul de plăcută consolare:
am devenit, în sfârşit,
un fel de coleg cu Platon,
şi sunt aproape sigur că el,
colegul Platon,
mă va înţelege.



Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara