Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Noul val:
Poetul îndrăgostit de poezie de Alex. Ştefănescu

Mihail Gălăţanu, Poeme amniotice, Cluj- Napoca, Ed. Limes, 2008. 100 pag.

Afirmarea lui Mihail Gălăţanu ca poet, cu ani în urmă, a fost un adevărat eveniment, nesărbătorit de autorităţi. Primele versuri i-au apărut pe vremea când era elev, în 1980, fiind remarcat de Geo Dumitrescu (revista Luceafă rul), Emil Brumaru (revista Cronica), Constanţa Buzea (revista Amfiteatru).

O primire entuziastă i-a făcut cel care scrie aceste rânduri, publicându-i o pagină de poeme în SLAST, în numărul din 13 decembrie 1983 (printr-o coincidenţă, ziua morţii lui Nichita Stănescu), cu o prezentare intitulată Pe lozul câştigător scrie „Mihail Gălăţanu”. Tânărul poet a obţinut diverse premii literare, ca şi alte dovezi de recunoaştere a talentului său ieşit din comun (se vorbea despre el ca despre un adolescent genial), dar din cauza firii lui independente şi a climatului politic nefavorabil nou-veniţilor în literatură, a rămas un marginalizat.

După 1989, situaţia sa nu s-a schimbat. Mihail Gălăţanu a fost persecutat în continuare, ca orice om de valoare, de o coaliţie a mediocrilor. De-a lungul anilor care au trecut de la debut, n-a avut parte decât de gloria de a vorbi într-un pustiu. Şi totuşi, în această lungă perioadă, a scris, a scris, a scris, cu o tenacitate surdă, de Sisif, şi cu o bucurie trăită pe cont propriu. Nimic nu l-a descurajat. Din strădania lui au rezultat câteva mii de poeme, imposibil de inventariat. Dintre ele, câteva sute sunt extraordinare, prin forţa lor vizionară şi prin utilizarea limbii române cu mare artă.

O atenţie aparte merită volumul Poeme amniotice, apărut în 2008. Acest volum încântă printr-o fervoare a scrisului practicată de un autor cu experienţă. Dornic să comunice adevăruri ultime, greu de suportat sau considerate blasfemii de oamenii obişnuiţi, el valorifică tehnici ale scrisului pe care le-a elaborat de-a lungul anilor sau pe care le-a învăţat de la alţi poeţi. Aruncă în joc, de fiecare dată, tot ceea ce ştie despre scris, ca şi cum ar fi ultimul său prilej de a se exprima. Deviza lui este „totul sau nimic”. Şi de multe ori obţine „totul”, tocmai pentru că nu-şi economiseşte mijloacele.

Mircea Cărtărescu a inclus în romanul Orbitor amintiri dinainte de naştere. Mihail Gălăţanu repetă performanţa, evocând şi el, într-un poem, perioada nebuloasă petrecută în uterul matern:

„Sunt nenăscutul care hălăduieşte/ prin văi opaline./ Prin alte bucovine pline/ de obcine şi daline. Debordând de lumine./ Gelatinoase./ Aud cum se pune măduva-n oase./ Aud, pe-ndelete, susurând izvoare melodioase. Măduvoase./ Cum se sleiesc efluvii supt albii de chitină./ Cum se irigă ţesuturile. Şi cum fluieră, încet, proteinele prin/ traiecte osoase. Prin tunele de cheratine. În oasele tale, cheruvime.” (Prolog)

Poemul din care am citat, este o capodoperă, fluidă şi metamorfotică, o sinteză de stiluri, o paradă de remakeuri şi inovaţii, vorbind despre ceea ce este fiinţa omenească înainte de a fi, despre viitorul dizolvat în trecut, despre bucuria mistică de a accede la viaţă:

„De din vale de ovare, grăiesc, Doamnă, dumitale. Şi vorbesc de prin fluide. Prin hormoni şi prin abside. Şi prin viespi, albii, aspide. Prin venin şi miere dulce. Şi prin hronic de Neculce.”;

„Am, deja, aşa nenăscut, în mine, o bună bucată din folclorul românesc. În genă. Am hore şi fluturi. Am chiar voroavă indigenă. Am sârba-n două părţi. Bătuta. Căluşul, Geampara. Leam luat, pe toate, pe-o para.”

Numeroase alte poeme din carte sunt de neuitat. Au o fervoare care nu este o simplă turbulenţă lingvistică, sunt străbătute de un vânt de nebunie. Totodată, ilustrează o voluptate a scăldării în „dulcele stil clasic”, fără acea notă de efeminare (de altfel, plină de farmec) care era proprie scrisului lui Nichita Stănescu. Poemele lui Mihail Gălăţanu se remarcă prin forţă, prin suflu vizionar, printr-o desfăşurare a imaginaţiei în spaţii largi, printr-o capacitate de sinteză rar întâlnită.

Volumul Poeme amniotice îl prezintă pe Mihail Gălăţanu ca pe un poet inepuizabil, capabil să scrie de fiecare dată cu entuziasmul cu care şi-a scris primele poeme, în adolescenţă. El nu se repetă, nu ajunge la blazare, nu devine propriul lui epigon, aşa cum se întâmplă cu alţi autori, ci reinventează, ori de câte ori se aşează la masa de scris, poezia, cuprins de beatitudine. Este un poet îndrăgostit de poezie, cum mai sunt puţini azi.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara