Impresionant este portretul unui scriitor ce ne-a fost drag multora dintre noi, Poetul F. M. Despre Florin Mugur, criticul Grigurcu a scris adesea (numai în tomul II din Poezie română contemporană, 2000, sunt cuprinse şase texte) - aici ne aflăm în faţa unui poem:

Poetul F. M. Cu barba lui inocentă / ca un trandafir răsturnat // vorbeşte gesticulează înfulecă / bucăţi de pâine şi de text / bea mici înghiţituri de ambrozie / înghite iarăşi vorbeşte surâde / însă mai cu seamă ţopăie / ţopăie ca un piţigoi // la poarta primăverii având culoarea unui birou / pe nisipul orăşenesc spulberat de claxoane / pe scrumul propriei sale umbre / zumzăitoare cum o albină // poetul F. M. cel atât de lacom / de propriile sale vorbe blajine / pe care totuşi ca un făcut le risipeşte mereu / în coşuri de hârtii în receptoarele telefoanelor / pe scări pe tejghele de băcănii le uită / în metrou în taxiuri / aşa cum uiţi de regulă / obiectele utile // poetul F. M. cu barba lui inocentă / ca un trandafir încărunţit / ce ruşine! pierzându-şi imaginile / cum umbrele fulare mănuşi etc. // veşnic îndrăgostit adică flămând / de ceea ce n-a fost să fie.

Criticul Grigurcu - alături de alţi comentatori de prestigiu - a fixat statura abstractă a poetului de seamă Florin Mugur. Aici, omul F. M. este surprins aşa cum îl mai ţin minte confraţii săi de odinioară ; e vorba de o fantasmă lirică, liber alcătuită în spaţiu, a unei neobosite fiinţe omeneşti, foarte ataşante, neîncetat în mişcare : vorbeşte gesticulează înfulecă / bucăţi de pâine de text, o fantasmă adevărată prin esenţialitatea ei dinamică! Omul îşi depăşea infirmităţile, suferinţele, îndoielile printr-o imensă disponibilitate faţă de ceilalţi. El ţopăia ca un piţigoi, se consuma în solidaritatea eficace faţă de ceilalţi - până nu mai rămânea din el decât: scrumul propriei sale umbre / zumzăitoare cum o albină...

Un capitol special îl ocupă în poezia, ca şi în existenţa, lui Gheorghe Grigurcu Amarul Târg. El va fi existat, la scara întregului spaţiu est-european, în percepţia sa, cu mult înainte de a fi constrâns să se instaleze în localitatea cu pricina - mutare resimţită de el cum un surghiun. Un întreg volum (pe care Editura Pontica a avut şansa să-l publice în 1997! - dar motivul literar-biografic depăşeşte spaţiul editat) adună obsesia amarului târg, ce riscă să se înscrie în istoria literaturii române alături de "mahalaua celestă" }icău a lui Ion Creangă şi Mihai Ursachi! Iată câteva flash-uri asupra Amarului Târg, aşa cum le-au reţinut sentimentele şi resentimentele surghiunitului:

Cât de puţin îi trebuie Amarului / să fie-Amar / şi cât de mult spre-a dispărea ;

La picioarele mele / Jiul cel negru ca mâinile minerilor / demonizatul râu în care nu-mi mai pot / oglindi chipul nici fiinţa lăuntrică // obscuritate curgătoare ca şi mine. ;

Două decenii / din viaţa mea / au pierit / în râul Amarului Târg / aidoma unor căţei / înecaţi de o mână haină / (dar nu există oare / o milă-a necruţării / un Bine al Răului?)/ aidoma unor căţei / care n-au deschis măcar ochii.;

Cu iarbă se-ndestulează / (cu ce altceva?)/ muzica / aidoma unei vite / cu iarbă grasă primăvăratică roşie / muzica militară-n / chioşcul din parc / lângă Poarta Sărutului.;

La Masa Tăcerii / fireşte se tace // uneori a lehamite / ca şi când s-ar fi vorbit prea mult // alteori ca şi când / nu s-ar fi vorbit niciodată // ca şi când Logosul / ar fi fost încă nisip şi pietriş / lângă ruginita balastieră din preajmă. ;

Să ne imaginăm că după ce-a scris / celebrul său vers / "Trăiam singur într-un popor de morţi" / Umberto Saba ar fi venit/ să locuiască-n Amarul Târg // să ne imaginăm că i-ar fi înviat / pe toţi cei din jur / pentru-a putea muri împăcat el însuşi.

După aceste şase poeme-exorcisme contra răului de a trăi într-un exil interior (e semnificativă idealizarea, prin contrast, a spaţiului tinereţii - Cluj, Oradea - unde poetul cunoscuse bucuria înrădăcinării fertile într-un acasă asumat, el care se născuse la capătul răsăritean al românităţii, la Soroca, şi migrase biografic spre soare-apune!), trebuie luat în consideraţie raportul dintre creaţia poetică şi Amarul Târg. Din exterior, cititorul constată că un surghiun se poate dovedi şi fertil pentru un poet, cum rodnic literar s-a dovedit puţinul farmec pe care Ovidiu l-a găsit, odinioară, unei localităţi de pe ţărmul Mării Negre... Gheorghe Grigurcu îşi îmbogăţeşte creaţia cu un motiv personal de întâie importanţă, care sporeşte impactul afectiv al întregii sale lirici. Poetul se extrage din mâlul Amarului Târg scriind versuri, cu încăpăţânare, aidoma unui copil mulând figurine ; stropite cu apa de piatră a "demonizatului râu", mulajele vor căpăta viaţă. Îndoiala exprimată de ultimul vers nu e doar o cochetărie, ea e resimţită în mod firesc de orice poet autentic, la capătul fiecărui poem :

Din mâlul Amarului Târg - / mâl nu de-nceput, / de sfârşit - / încăpăţânat făureşti/ mici începuturi la-ntâmplare / aidoma unui copil / figurine pe care / vrei să le-nvii stropindu-le / cu-a Jiului apă de piatră // stihuri se cheamă oare?

Îndoiala privind întreaga lirică a autorului, este rostită dramatic în poemul Cum ai vrea să semeni (din volumul Dealul purtat de scripeţi, 1999) ; doar cineva slab de înger s-ar îngrijora de-a binelea în privinţa valorii estetice astfel puse sub semnul întrebării de cel ce o produce. E un joc complex între Eul creator şi el însuşi, mergând foarte departe, până la suferinţă şi disperare, joc şi dramă în acelaşi timp :

Cum ai vrea să semeni cu tine / dar nu izbuteşti / în aceste versuri nepretenţioase/ ca nişte şireturi dezlegate / ca o cămaşă din care-ai scos o mână // cum ai vrea să treci în propoziţii / propria-ţi viaţă / dar nu izbuteşti / cu toate renunţările făcute / nenumăratele renunţări / pe care le-ai ascuns cu grijă / până şi de tine însuţi // mai trebuie doar câteva.

Un autor care proclamă exact contrariul, adică o absolută încredere în propriul talent, în valoarea operei proprii, evită oare aceste îndoieli de adâncime? Greu de crezut, de vreme ce el are de înfruntat, ca fiinţă umană, suprema îndoială a fiinţării ("Cine se află pe lume de-a binelea?" - întreabă un alt poet). În Cum ai vrea să semeni, Gheorghe Grigurcu pune pe hârtie "zadarnice, vechi întrebări" - pentru a vorbi ca Umberto Saba -, care sunt vechi dar deloc zadarnice (cu excepţia imposibilităţii de a li se răspunde pe loc, o dată pentru totdeauna). Excepţia pe care o constituie în viaţa cuiva poezia (căci ea, spune Cezar Baltag, în postfaţa la Ochii tăcerii, volumul său din BPT : nu este numai un artefact, ea este şi un miracol. Sensul pentru noi, poeţii, nu se autoinstituie, el survine ca şi cum ar fi trimis.), trebuie plătită cu ceva din fiinţa noastră. Îndoiala de adâncime face parte din plata sensului poetic trimis.

Poetul desemnează ceea ce eu am numit "preţ" prin renunţările făcute. Ce alte renunţări mai sunt de cerut de la locuitorul Amarului Târg, a cărui biografie este alcătuită din creaţie, lupte şi din nenumăratele renunţări / pe care le-ai ascuns cu grijă / până şi de tine însuţi? Aici intervine ieşirea din îndoială şi continuarea destinului creator, prin asumarea altor renunţări : mai trebuie doar câteva. Îl urmez pe Barbu Cioculescu atunci când îl numeşte pe Gheorghe Grigurcu, în comentariul său, reluat în Referinţele critice ale antologiei din poezia acestuia: "criticul integral şi poetul deplin". Aceasta şi nu alta este situarea corectă a importantului autor!