Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

scripta manent:
Poet şi om de atitudine de Alex. Ştefănescu

Este o mare deosebire între un poet din Republica Socialistă România care glorifica limba română în timpul comunismului şi unul din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (Moldavskaia Sovetskaia Soţialisticeskaia Respublika) care glorifica aceeaşi limbă în aceeaşi perioadă.

Primul se simţea în siguranţă pentru că politica oficială a PCR era naţionalistă şi singura lui grijă rămânea să nu semene stilistic cu versificatorii de ocazie. Al doilea trebuia să-şi asume un destin de proscris, să-şi rişte libertatea, iar uneori viaţa însăşi, în condiţiile în care în Basarabia aflată sub ocupaţie sovietică limba română era, în diverse forme, scoasă în afara legii.
În această a doua situaţie, dramatică, pe care cu greu ne-o imaginăm, pentru că n-am trăit o asemenea experienţă (deşi am trăit altele, la fel de înjositoare şi inumane) s-a aflat Valeriu Matei, poet de mare talent şi personaj luminos al vieţii publice din Republica Moldova.
După ce au integrat cu forţa Basarabia în componenţa URSS, în 1940 (pe baza unei înţelegeri ruşinoase cu Germania hitleristă) şi au exterminat o parte a populaţiei româneşti, autorităţile de la Moscova au făcut tentative repetate de desfiinţare a limbii române, impunând ca obligatoriu alfabetul chirilic, numind limba română „limbă moldovenească” şi chiar interzicând-o în anumite situaţii. Valeriu Matei se numără printre scriitorii care s-au opus cu hotărâre şi curaj măsurilor represive. La vârsta de 17 ani scria:
„În noaptea-nstrăinării cea fără de lumină/ beau apă din izvorul cu undă cristalină/ ce-l mai păstrează încă sub flamură străină/ maternă limba noastră.” (Ecoul).
Iar acesta a fost doar începutul. În timp a devenit unul dintre liderii „Mişcării de renaştere naţională”.
Poet şi om de atitudine – aceasta este formula existenţei sale. Volumul Cruciada balcanică (ca şi volumul anterior, Elegiile fiului risipitor, de peste 600 de pagini format mare) este o ediţie retrospectivă a operei sale poetice. Versurile sunt toate de un patetism calm, făcându-te să te gândeşti la un fluviu maiestuos, dar de o forţă uriaşă. Poetul nu are acea nervozitate care le este proprie multor autori de versuri de azi, exasperaţi de surditatea prezumtivilor cititori. El nu cere atenţie publicului, nu face orice ca să se remarce, ci îşi rosteşte discursul de o simplitate solemnă cu aerul că l-ar rosti şi dacă s-ar afla singur pe malul mării. Această demnitate (care te face să te gândeşti la Mircea cel Bătrân al lui Eminescu din Scrisoarea III) conferă versurilor o remarcabilă putere de convingere.
În mod frecvent se fac referiri la patria pierdută. Basarabenii s-au aflat, într-adevăr, în situaţia neobişnuită de a nu fi plecat din ţara lor şi de a fi devenit totuşi peste noapte... exilaţi. Ca şi la Grigore Vieru, la Valeriu Matei sentimentul de a fi rămas fără patrie este o rană mereu deschisă:
„Ce dor uneori ne adună/ în iureşul fără popas?/ Biserica neamului sună din ultimul clopot rămas.// Se conturează pe zare/ dangătul lui sângerând –/ nestăvilită chemare/ beznele reci destrămând.” (Îndemn).
În poemele lui Valeriu Matei pot fi identificate influenţe din Nichita Stănescu, dar şi din Adrian Păunescu. Poetul are vocaţie pentru „jocul cu mărgele de sticlă” şi, în acelaşi timp, dintr-un sentiment de responsabilitate, se străduieşte să scrie şi pentru mari mulţimi. Totuşi, totuşi natura lui primă este contemplativă şi visătoare. În mod evident, dacă ar fi trăit într-o ţară liberă, n-ar fi făcut decât să se îmbete de frumuseţe, nu s-ar fi interesat de prozaica viaţă politică. El are un mod înalt de a înţelege şi sărbători existenţa:
„aidoma păsării să fii dacă vrei să cânţi pasărea,/ cu tot aerul pieptului să naşti strigătul de zbor,/ în numele zborului să faci cuiburi din raze solare/ şi păsările să-şi plodească-n ele ouăle lor;// în miezul obiectelor e-o sete, un pustiu/ ce râvneşte cuvântul, apa, focul,/ scânteie să fii în bezna nimicului/ reînnoind luminilor jocul,// aidoma ierbii să fii dacă vrei să cânţi iarba,/ cu văzul în verde ţesut să cuprinzi/ apele-n tremur, arşiţa verii/ şi punţi între oaze pierdute să-ntinzi,/ şi nume să dai, şi pe nume să chemi/ clipa de astăzi – de peste vremi” (Artă)
De o mare delicateţe sunt poemele de dragoste. Poetul comunică diafan cu iubita lui, prin scrisori netrimise:
„cu un gest al nepăsării m-a respins cândva oraşul/ străjuit de brazi, de plopii în fecundă năpârlire,/ prin oficiile scunde mă mai căuta răvaşul/ scris cu ofuri, cu sughiţuri şi cu lacrimi de iubire;// era o naivitate să aştepţi şi să mai speri/ să-ţi trimit răspuns în grabă – un poem de modă veche,/ mă vânau miliţienii prin scuaruri şi prin gări/ când dormeam cu fruntea-ncinsă pe-un poem cu-n bou şi-o streche;// îmi scriai cu multă-ardoare noutăţile din urmă:/ de succesul fără seamăn al unui poet bucolic/ care pleacă ades la ţară şi păzeşte blânda turmă/ să nu dea în ea vre-o streche nici de facto, nici simbolic...// linişteşte-te, iubito, – îţi spuneam în gând – păstorii/ au murit demult, iar boii au plecat spre abator/ şi poetul cel bucolic, de cu seară pân’vin zorii/ stă cu strechia în braţe şi-i şopteşte: Nevermore... (Scrisoare netrimisă iubitei)
Se remarcă şi ironia fină din aceste versuri, specifică unui poet care este ceremonios fără a fi şi teatral.
Inspirat creator de imagini, Valeriu Matei vizualizează ideile, putând exclama cu îndreptăţire, ca şi Camil Petrescu, „Eu am văzut idei!”. Poezia sa este o desfăşurare amplă (nu o erupţie) de imagini, unele de o mare expresivitate.
Dintre nenumăratele imagini greu de uitat din opera lui Valeriu Matei se remarcă aceea a crucii pe care răstigniţii o transformă în catarg:
„Trimite-ne liniştea, Doamne, în care/ să le-nvăţăm pe toate singuri/ şi adâncul tristeţii să-l cunoaştem,/ şi crucile ce ne-au purtat să le-mblânzim,/ şi să le punem catarge corăbiilor noastre/ în mările ce ne mai au,/ în mările ce ne mai ţin.” (Catarge)
Datorită unor poeţi ca Valeriu Matei, limba română are viitor.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara