Aura Maru, du-te free, Chişinău, Editura Cartier, 2015, 64 pag. Este o certitudine deja faptul că tinerii poeţi basarabeni sunt în măsură să vitalizeze literatura română de azi. Imaginarul plastic, exploziv, care surprinde aspectele bizare (dar, paradoxal, comune) ale vieţii rurale şi urbane de peste Prut, este adesea dublat de o stilistică inteligent orchestrată, care nu aşază tehnicismul deasupra naturaleţii şi a dezinvolturii. Unul dintre poeţii capabili să ofere o alternativă la poetica monocromă, pe care câţiva autori tineri şi-o asumă ca expresie ultrafinisată a sensibilităţii actuale, este Victor Ţvetov, al cărui volum de debut, în lipsa unor lucruri importante, publicat la începutul anului 2015, reprezintă un semnal de bun augur pentru ceea ce înseamnă, nu doar la nivel tematic, reconstrucţia centrului prin lentila marginii. Victor Ţvetov este urmat îndeaproape de Aura Maru, o altă debutantă din Basarabia, care produce, prin volumul du-te free, câteva mutaţii esenţiale în raport cu poezia vădit ataşată de universul rural, pe care câţiva poeţi au izbutit să-l reviziteze la modul ingenios. Dacă la Victor Ţvetov, de pildă, geografia interioară este creată pornind de la o identitate tranzitorie, şi anume cea a navetistului care unifică diferenţele culturale, în volumul scris de Aura Maru centrală este, de asemenea, experienţa liminalităţii, cu observaţia că autoarea descompune şi recompune un uriaş puzzle spaţial, alcătuit din lumi aparent incompatibile (America şi Europa de Est), care sunt transcrise şi omogenizate printr-o voce poetică situată mereu la frontieră. Din acest motiv, stările de non-apartenenţă şi înstrăinare sunt tocmai mobilul acestui volum care poate fi aşezat sub semnul următoarelor versuri: „tu de ce/ nu încapi/ în niciun/ oraş” (p. 15). Într-adevăr, Aura Maru explorează, în câteva poeme fără cusur, o tematică destul de stringentă, care ocupă deja prim-planul literaturii europene şi nu numai: relaţia dintre identitate şi mobilitate, în contextul ştergerii şi restabilirii frontierelor, dar şi în acela al ştergerii şi retrasării spaţiului (geografic şi cultural). Iată un poem ilustrativ nu doar pentru maniera originală prin care poeta prelucrează ideea de frontieră (deschisă şi închisă), dar mai ales pentru forţa imagistică de care dă dovadă Aura Maru: „vara lui ‘93/ înainte să plec în ro prima dată/ am prins vreo douăzeci de insecte/ toate speciile şi dimensiunile/ le-am ţinut captive într-un borcan/ câteva săptămâni/ le aruncam firimituri în fiecare zi/ aveam de gând să trec frontiera cu ele/ şi să le dau drumul acolo/ în românia/ o noţiune foarte abstractă// fireşte le-am uitat acasă/ borcanul era gol/ la întoarcere” (p. 23). O asemenea postură în care identitatea liminală este remodelată constant, într-o călătorie de tip epopeic (fireşte, în versiunea sa actualizată), furnizează întreaga reţea semantică a volumului care devine, cu fiecare poem, un Turn Babel interiorizat şi reclădit în funcţie de un traseu mental ce îşi caută în permanenţă originea. Imaginile spaţiale se amestecă în poezia Aurei Maru ca într-un vertij şi, chiar dacă au rădăcini culturale diferite, îşi transferă unele altora însuşirile, până în punctul în care poemele alcătuiesc un univers omogen, în ciuda heterogenităţii sale de fond. Dincolo de ipostaza intermediară, a unei voci care se află între lumi diferite, reuşind astfel să le armonizeze din poziţia sa de outsider, volumul du-te free se distinge prin peisajele umane inedit structurate, prin subtilitatea şi acurateţea cu care sunt rescrise fragmente ale memoriei, din (i)realitatea imediată sau din cea a copilăriei („un boschetar bătrân/ îşi adânceşte braţul într-o/ pubelă înaltă desface/ brusc degetele printre/ pungile amestecate/ în zeamă –/ un minut fără să respir/ braţul lui ca o ancoră/ oţetul în valuri –/ ca să scoată la suprafaţă/ o pâine/ o pâine întreagă/ o pâine întreagă din care/ muşcă imediat şi dispare”, (p. 16); „iar noi noi-nouţi/ nu ştiam nimic/ luminam cu lanternele/ prin carnea palmelor/ credeam că sângele e lumină+apă”, (p. 20). Din poemele citate anterior, se poate uşor deduce faptul că Aura Maru nu este prizonieră a mecanicii versului, ci mai degrabă a propriei sensibilităţii hiperactive, care se manifestă tentacular, pe mai multe registre ce coboară concentric de la panoramarea unei geografii abisale până la cele mai acute incizii ale umanului. De altfel, varietatea spaţială şi culturală a volumului, filtrată prin nervul unei voci la frontieră, îşi are ecou în diversitatea stilistică, deoarece poemele Aurei Maru trec cu uşurinţă de la o dimensiune formală la alta, fără să fie artificiale sau să aibă calitatea unor simple experimente. Cu toate acestea, chiar dacă nu se fac neapărat resimţite stângăciile tipice unui debutant, autoarei îi scapă, pe alocuri, câteva naivităţi imagistice şi retorice, care blochează sensul unor poeme bine articulate în structura lor generală („eşti atât de mare america încât uraganul ţi se potriveşte/ e pur şi simplu proporţional cu zgârienorii şi/ bulevardele”). Nu cred, însă, că acesta este un impediment în a considera volumul du-te free un candidat cu destule şanse în cursa pentru cel mai bun debut din anul 2015.