Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Tichia de margaritar:
Poeme care fac să crească glicemia de Alex. Ştefănescu

Cartea de versuri a Mariei Marin - Minuni cu ochi căprui, Bucureşti, Ed. Arefeană, 2007 - este plină de dulcegării. Autoarea crede, probabil, că trebuie să scrie astfel, fiindcă se adresează copiilor. Nimic mai departe de adevăr. Copiii nu aşteaptă de la maturi să folosească diminutive, să simuleze gândirea puerilă, să-şi subţieze vocea şi să vorbească peltic. Or, Maria Marin tocmai asta face, se maimuţăreşte, şarjând fără graţie naivitatea şi gingăşia. Iată, ca exemplu, poezia Bunicuţa, plină de substantive şi adjective diminutivate şi producând repede o senzaţie de saturaţie şi dezgust ca un tort prea dulce:
"Minionă şi drăguţă,/ Ar alerga şi desculţă/ S-ajungă la nepoţei/ Să aibă grijă de ei./ Dar.../ Nu poate veni mereu/ Anii-s mulţi, iar drumul greu,/ Picioarele o dor/ Şi abia o mai duc/ Şi se roagă în gând:/ - Dă, Doamne, cu bine s-ajung!/ Întinde braţele tremurând/ Cu ochii aproape plângând,/ Le strânge la piept pe fetiţe:/ - Sunteţi gălăgioase ca nişte vrăbiuţe!/ - Bine-ai venit, bunicuţă,/ Stai să te conducem de mânuţă,/ Să te aşezi pe un fotoliu să te odihneşti,/ Şi-apoi din cartea de poveşti să ne citeşti."
Autoarea crede în mod greşit că datoria unui poet este să înfrumuseţeze lumea înconjurătoare. Nimic nu scapă neîmpodobit în versurile ei, nici măcar chipul mamei:
"Priveşte sus, pe fruntea ta/ Sunt prinse mii de stele,/ Ca o coroană fermecată/ Te apără de gândurile rele." (Mamei).
În mod paradoxal, această acţiune de înfrumuseţare maniacală urâţeşte, transformă chiar şi ceea ce este dinainte frumos într-un kitsch. Bucuria însăşi de a exista devine o gesticulaţie teatrală şi de prost-gust, o paradă de cuvinte mari, lipsite de capacitatea de a emoţiona:
"Mă nasc sub curcubeul celor şapte culori,/ Care-mi pune în palmă lumina purpurie,/ Pe malul calm, albastru, întins ca o câmpie,/ Al mării ce mă cheamă spre viaţa nouă-n zori./.../ Destinul mă leagănă-n lanţuri de coral./ Mă-ndepărtez pe valuri spre noul ideal." (Naşterea curcubeului).
Maria Marin vrea să-i şi educe pe copii, să-i facă sensibili şi miloşi. Dar mijloacele pe care le foloseşte n-o ajută să-şi atingă scopul:
"Pisicuţa mea pufoasă/ Stă cuminte la fereastră,/ Pândeşte atent o vrăbiuţă/ Zgomotoasă şi micuţă./ Eu, blând, o dojenesc./ - Nu-i frumos ce faci, mică pisicuţă,/ Este şi ea o mamă drăguţă..." (Pisicuţa).
În ceea ce mă priveşte, dacă aş fi în locul pisicuţei pufoase, i-aş răspunde Mariei Marin: "Chiar şi dintr-o vrăbiuţă/ Care e o mamă drăguţă/ Iese o minunată chif­teluţă/ Am să pun deci pe ea a mea lăbuţă,/ Iar tu, în loc să tot compui versuri,/ Du-te să faci o mămăliguţă!"

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara