La coada ochiului „verde ca veninul“

O urmă sângerândă pe muchia tâmplei
Poate de glonţ cine mai ştie
În acest sfârşit de iarnă
În acest început de iarnă
Pe marginea cerului o explozie
Asurzitoare îngrozitoare
Gata să alunece spre capătul nopţii
Mă strecor dintre ţesuturi
Printre fibrele netede ale muşchilor
Prin măduva oaselor
Prin cristalinul ochiului clar
Retina nu mă iartă

O cicatrice pe muchia tâmplei
La coada ochiului „verde ca veninul”
Aproape jumătate din viaţă
Petrecută în podişul ascetic
Privind în căuşul palmei
Cum îşi face cuib furia vântului

Cu ingenuitate şi viclenie
Carnea înfloreşte sub acidul lacrimilor
Că m-ai găsit ce descoperire uluitoare
Că nu m-ai găsit

Dealul cu fluturi albaştri

Acum sunt bolnavi
De o boală a graţiei
Vârful sonor al vântului de pe creastă
Acum aburul aripilor înmărmurite
Parfumează umed umerii
Apăsare
Până la pătrunderea în spaţiul carnal
Şi depăşirea lui aeriană
Înspre coşul pieptului
Dezvelit de ţesuturi
Unde inima aşezată într-o
Imponderabilă formă de cuarţ
Palpită frenetic în spaţiul impropriu
Fluturi albaştri peste deal
Amestecaţi cu iarba verde şi albastră
Fluturi albaştri în cohorte
În forma cea mai pură a ţesutului salvat
De la descompunere
Aripile lor de iasomie şi mentă
Îmi acoperă nările mi se aşează pe oase
Îmi învelesc pieptul dezgolit şi pântecul palid
Sunt prinsă din cap până în picioare
Între fluturi albaştri
Ce-mi sunt mantie şi piele şi carne
Şi boală a graţiei
A vârfului sonor al vântului de pe creastă

Asuprirea

Era la mine pe umăr şi plângea
Mă spăla cu lacrimi minuscule
Nevăzută şi albă ca laptele poate
Îşi făcea loc insinuant şi fără durere
Sub pleoape imponderabile
Purtam sticluţa aurită la cingătoare
Pe panglici de fum mai aproape de carne
Mai aproape de nedormire
Dar ce vis asupritor
Pe marginea somnului care fuge
Dar ce făptură fără chip
Şi totuşi pe umărul meu înroşit de asuprirea
Poverii imponderabilului nevăzutului trup
Mă spăla cu lacrimi minuscule
Nevăzută şi albă ca laptele poate
Şi fără durere În pădurea de fum
Fără chip fără trup

Adormind fără somn

De la el răbdarea şi pacea
Gândul ca un fum pentru mai târziu
Răbdare (ascuţită un junghi)
Impusă cu violenţa persuasivă a blândeţii
(Blândeţea însăşi recuperată)

Pe talerul vieţii
Un parcurs
Încercări ale nopţilor înfiorătoare
(Flori roşii recuperatoare carnale)
Schimbătoare fără vicleşugul
adaptărilor nocturne la somn
Capul meu pe gâtul ce se pleacă
Pe pieptul lui
Adormind fără somn
Cuminte
Ca Ioan cel mic

La timp 

Aş fi străbătut pădurea toată
Silfii şi alte arătări ţesute
În pânze trase
De sfori groase cât otgonul
La galere, „pe frunte de punte”, la galere
Nu înţelegeam ce spun
Le priveam cu admiraţie mută
Cum se desprindeau din trup
Înfăşurând acvila de ceaţă
Ce atacase răpitor
Cu multe nuanţe de fum
Era o pădure
O – p – ă – d – u – r – e
Era o pădure de fiare verzi
Şi de frunze galbene ca ceara
Închideau în cerc
Aproape jucându-se
Silfii şi alte arătări
Ţesute din fumul cel mai pur
Din cele mai asupritoare neguri
Oglinzi ale vieţilor noastre
Desprinse din carnea ardentă
Şi stinsă la timp
Până să nu înnebunim
De prea multă viaţă

De prea multă

În amurg în amiază

Noaptea mi se aşează pe ochi
Ea este în dispariţie
Se diluează
Mă năpădeşte ziua
Ca iarba crescând victorios deodată

Dimineaţa în elipsă

Amurgul
Flăcările în mistuire boreală
Endorfine amfetamine mimoze voaluri
Pe calea norilor
Lumea reală
Fără noapte
Alunec în valea verde
Ca pe schiuri
Noaptea mi se aşează pe ochi
Soarele răsare
În amiază
În amurg
În amiază