Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Cinema:
Ploaie asiatică la Udine de Alex. Leo Şerban




Într-o statie de metrou, camera scrutează chipurile celor ce urcă & coboară; se-nchid usile; pe una din banchete, un pusti; aparatul se apropie, filmîndu-l din profil: printr-o gaură în obrazul copilului se vede restul metroului... Cu această imagine-soc începe The Longest Summer, filmul hongkonghezului Fruit Chan, făcut anul trecut si prezentat, deja, la Festivalul de la Berlin. Alte 52 de filme asiatice (din China, Taiwan, Singapore, Coreea de Sud si Hong-Kong) au putut fi văzute recent (10-18 aprilie) într-o săptămînă de Far East Film la Udine, în Italia, în cadrul traditionalelor "Udineincontri". A fost a 13-a editie a "întîlnirilor" si prima dedicată cinematografului asiatic. Un eveniment, dacă tinem cont de faptul că s-au putut vedea inedite din anii ^30 (filmele lui Maxu Weibang, maestrul "horrorului"chinez), primele opt pelicule ale lui John Woo (majoritatea, comedii) alături de o sectiune riguroasă din tot ce au făcut cinematografiile Extremului Orient în ultimii doi-trei ani, toate genurile reunite (inclusiv cel erotic)! Directorul artistic al "Udineincontri" a fost Derek Elley, critic la celebra revistă americană "Variety" si, chiar dacă John Woo însusi n-a putut veni, fiind ocupat să termine Misiune: imposibilă 2, fanii acestui cinema au fost regalati cu prezenta a vreo două duzini de vedete care au zîmbit, au dat autografe si s-au lăsat pozate în interiorul futurist al lui Teatro Nuovo Giovanni da Udine - unde au avut loc proiectiile.
Concluzia acestui "check-up" italian? Filmul asiatic este bine-mersi, sănătate pe care ne-o dorim si nouă! Pînă si Singaporele face mai multe filme pe an decît România, fiind loc si pentru satira comercială. (Money No Enough, mare succes de casă anul trecut), si pentru filmul personal cu tintă precisă, publicul gay (Bugis Street: The Movie). China pare să fi părăsit directia "istorico-parabolică" (cel putin, din ce-am văzut la Udine) în favoarea "feliei de viată" realiste ă ca în Tutor, Going to School with Dad on My Back, Spicy Love Soup, Be There or Be Square, sau A Beautiful New World, film care combină comedia socială à l^italienne cu "inserturile pe muzică" tipice unei traditii a povestirii orale. Taiwanul, pe de altă parte, - prezent printr-un singur titlu (boicot chinez?) ă trage cu ochiul spre fostul Hong-Kong, cel de dinaintea retrocedării, si, evident, spre SUA, în deliciosul Love Go Go: love story în trei scheciuri, ale căror personaje se intersectează aleatoriu (cam ca în Chungking Express, filmul-cult al hongkonghezului Whong Kar-wai). Hong-Kongul (cu sigurantă, cel mai solid import de "inteligentă" cinematografică) produce în continuare ă cît o mai putea! ă filme de actiune ca niste "montagnes russes" pe celuloid, filme de la care iesi absolut K.O. si în care "vechea gardă" (un Ringo Lam de pildă, prezent la Udine cu un The Suspect făcut cam cu mîna stîngă...) pare să fi predat stafeta îndrăznelilor narative noilor-veniti: Too Many Ways to Be No.1 ă exercitiu Pulp Fiction-esc datorat lui Wai Ka-fai -, Cheap Killers de Clarence Fok sau (cel mai interesant dintre toti) Patrick Yau, prezent în program cu primul (The Odd One Dies, 1997) si ultimul său film (Expect the Unexpected, 1998). Ar fi însă total gresit să reduci cinematograful made in Hong-Kong doar la filmul de actiune: la Udine am văzut si comedii (Your Place or Mine!), love story-uri (Anna Magdalena), "sotii" erotice (Sex & Zen III, prezentat de însusi sex-maestrul Tinto Brass) sau horror (The Demons^s Baby), "western chinez" (A Hero Never Dies al lui Johnny To ă Premiul publicului), "policier ecologic" (9413 ...) sau "saga spectaculoasă" (The Storm Riders ă filmul de deschidere)! Alături de toate acestea, desigur ă superbul The Longest Summer pe care l-am amintit la început: tot o "sagă", însă modernă, de maximă actualitate chiar, căci filmul este un "puzzle" de evenimente petrecîndu-se cu putin înainte si putin după retrocedarea Hong-Kong-ului si avînd în centrul actiunii un grup de soldati înrolati în armata britanică, "lăsati la vatră" după 1 iulie 1997... Fruit Chan reuseste un "action thriller" care este în acelasi timp o dramă socială, love story imposibil (între unul dintre soldati, angajat ca sofer al unui mafiot, si fiica acestuia) si, mai ales, meditatie filozofică asupra destinului fostei colonii ă cu această ultimă componentă amintind pe alocuri The Thin Red Line al lui Terrence Malick.
S-a considerat însă că revelatia acestor Udineincontri a fost cinematograful sud-coreean ă prezent cu sapte titluri acoperind, iarăsi, cam toată gama posibilă, de la "college horror" la amor si trecînd printr-o neasteptată satiră la adresa lumii cinema-ului (în foarte apreciatul Killer Story). În ce mă priveste, am jubilat la farsa macabră The Quiet Family (de Kim Jee-woon, 1998): o comedie neagră "cum scrie la carte", cu un scenariu dement stîrnind urlete de rîs la fiece răsucire (burlescă) de situatie si cu o "familie" de actori (din toate generatiile) făcînd mai mult decît convingătoare această poveste trăsnită despre proprietarii unei cabane în munti, peste care se încăpătînează să plouă cu cadavre...