Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Opinii:
Petiţii de Rodica Zafiu

Influenţa masivă a englezei, după 1989, în cel puţin cîteva zone ale limbii române actuale (comunicare electronică şi informatică, finanţe, publicitate, politică, divertisment, limba tinerilor) este un fapt evident şi perfect similar celor petrecute în restul Europei de est. Diferenţele încep să apară doar dacă observăm mai atent modul în care în acest fenomen interferează datele pur lingvistice (proprietăţi structurale ale limbii) cu datele ideologice şi culturale. Atitudinile şi evaluările - rezultatul unei istorii mai mult sau mai puţin recente, dar şi zona cea mai imprevizibilă pentru lingvist - influenţează în mod clar procesul de asimilare a anglicismelor. În spaţiul românesc, atitudinea favorabilă englezei şi anglicismelor este evidentă. În ciuda unor lamentaţii despre invazie, bombardament, colonizare etc., cele mai multe voci care se afirmă în spaţiul public se arată moderate şi critică prudent nu fenomenul în sine, ci doar excesul manifestărilor sale.

În cursul anului 2005 a avut loc o luare de poziţie semnificativă în legătură cu dublarea desenelor animate: a fost lansată o petiţie on-line, iniţiată de elevii unui liceu din Bacău şi de profesoara lor de engleză. Cazul este cunoscut: textul, cu titlul Salvaţi-l pe Tweety, cerea să se renunţe la dublarea în română a desenelor animate prezentate la televizor de canalul Cartoon Network; dublarea desenelor animate e de altfel un fenomen relativ recent, canalele respective transmiţînd iniţial, prin cablu, doar în engleză. Cererea (aflată pe site-ul http://www.petitiononline.com/ tweetysa/petition.html) a fost semnată până la ora actuală de 23.634 persoane. Site-ul conţine şi numeroase comentarii ale semnatarilor: acestea mi se par simptomatice şi utile pentru o analiză a atitudinilor actuale faţă de limbă în general şi faţă de engleză în mod special. Petiţia nu a avut nici un efect (pentru că cerea o imposibilă intervenţie a statului în politica unui canal privat şi pentru că decizia canalului privat era una comercială, cu propriile ei raţiuni). Structura ei argumentativă conţine multe idei ingenioase, dar are şi puncte destul de slabe: dubla adresare contradictorie (în acelaşi timp către doi destinatari foarte diferiţi: "Ministrul Educaţiei si Cercetării, Ministrul Culturii şi Cultelor, Cartoon Network"), generalizări pripite şi afirmaţii circulare, lipsite de dovezi obiective ("Un prim argument ar fi acela că subtitrările rămân de bază, pentru că românii, majoritatea anglofili, s-au obişnuit de multă vreme cu vocile originale"), exagerări ("această scrisoare vă este adresată în speranţa modelării unui mediu de viaţă benefic pentru populaţia României"), o identitate incertă a emiţătorului ("în viziunea generaţiei mele") etc. Unele defecte se explică prin faptul că textul pare a fi fost produs ca un colaj din argumentările mai multor elevi. E în orice caz demn de laudă exerciţiul de argumentare care se practică tot mai mult în şcoli (şi pentru care învăţămîntul limbilor străine are o tradiţie invidiabilă şi demnă de imitat). Unele argumente contra dublării şi în favoarea păstrării emisiunilor în engleză par însă destul de surprinzătoare şi "dictatoriale", văzute din afară: ideea principală este că fără dublare copiii au avantajul de a învăţa engleza, iar ca argument forte este oferit exemplul generaţiei precedente, care ar fi învăţat mai mult de la televizor decît de la şcoală. Faptul în sine e probabil adevărat, dar ideea de a-l impune tuturor e discutabilă. Argumentele textului se regăsesc în sute de variante în comentariile semnatarilor: cel mai des apare menţionat avantajul educativ: "de ce să educăm un popor de oameni leneşi, în loc să-l forţăm să se culturalizeze?!" (O. M.); "Subtitrarea era o formă de învăţămînt de mase al limbii engleze, gratuit şi agreabil" (Aniela); cu generalizări de tipul: "în ţările vestice de ce nu ştie nimeni engleza? Pentru că dublează TOT" (R. C.); concesia e rară: "Ce e drept, este greu ca un copil mic să priceapă ceva din ceea ce vb. personajele " dar cu timpul, la fel cum am făcut şi eu şi alţii, va înţelege din ce în ce mai mult !!!" (B. S.). Al doilea grup de argumente foarte frecvente este de tip estetic: "Desenele animate sunt lipsite de orice farmec dublate în limba română" (Gh. I. E.); "dublajul strică tot farmecul" (F. B.) - dar şi, mai moderat: "Prin dublare, replicile originale îşi pierd jumătate din farmec" (C. S.). De fapt, efectul estetic negativ este motivat diferit: conjunctural, prin lipsa de valoare a traducerilor - şi, într-un plan mai general, fie prin absenţa sunetului original (şi a contribuţiei sale la efectul global al filmului) - fie pur şi simplu prin impresia subiectivă că în română enunţurile (chiar cele traductibile, fără jocuri de cuvinte) "sună prost": "nici nu vreau să mă gândesc ce aiurea sună în română" (d3v). În ciuda contradicţiilor din argumentare, petiţia a fost primită aproape unanim cu simpatie (dovadă relatările presei) şi nu a apărut nici o contraargumentare articulată (care ar fi putut viza, de pildă, alte interese ale părinţilor şi ale copiilor). Materialul bogat alcătuit din petiţie, din comentariile semnatarilor şi din relatările despre ea poate face obiectul unui studiu de caz: pentru că e într-un fel paradoxal ca telespectatorii să ceară insistent să nu li se vorbească în limba lor. Toată povestea conţine un amestec de trăsături admirabile şi de idei enervante: trezeşte simpatie prin elitism şi prin respectul pentru educaţie şi pentru învăţarea limbi străine, dar pune pe gînduri printr-un anume snobism şi prin ignorarea poziţiei adverse. Oricum, ca şi reacţiile la DOOM, petiţia "Salvaţi-l pe Tweety" e o piesă importantă pentru înţelegerea raportării vorbitorilor de azi la propria limbă şi la comunicare.