Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Puzzle:
Personaje periferice, roluri centrale de Gabriel Chifu

Aş propune ca temă de discuţie a lunii decembrie una ce s-ar formula aşa: personaje periferice, roluri centrale. Nu, nu personaje secundare în roluri principale, aceasta este o situaţie frecventă, viaţa, dar şi literatura sunt pline de asemenea cazuri, ele fac parte din desfăşurarea firească a lucrurilor.
Cunoaştem atâtea persoane pe care autorul, când e vorba de personaje literare, sau istoria/ existenţa cotidiană, când e vorba de oameni în carne şi oase, le ţin în umbră şi care, la un moment dat, ies din condiţia lor obişnuită modestă şi sunt în stare să joace un rol principal, influenţându-i decisiv pe cei din jur. De pildă: un ins umil care, într-o bună zi, fără să-i pese de sine însuşi, se aruncă în foc pentru semenii lui şi-i salvează. Sau: un prigonitor al creştinilor care, într-o bună zi, pe un anumit drum, orbeşte pentru a vedea, în fine, bine, limpede şi, descoperind adevărul, o apucă exact pe calea împotriva căreia se manifestase până atunci. Sau, în Betania, în casa lui Simon Leprosu, o femeie care, într-o bună zi, în loc să păstreze şi să vândă parfumul foarte scump din vasul de alabastru, îl toarnă pe capul lui Iisus, intrînd prin gestul acesta în cartea Evangheliei şi în amintirea noastră, pentru totdeauna.
Pe când personaj periferic, aici, vrea să însemne cineva lipsit de valoare, fără substanţă lăuntrică, cineva care ajungând să deţină o poziţie centrală ajunge nemeritat, fără nicio îndreptăţire dată de calităţile personale. Şi aş întări spusele mele cu un exemplu luat tot dintr-o carte. Procopius din Caesarea, cumva în completarea istoriilor lui oficiale, Războaiele şi Despre zidiri (scrise pentru uzul contemporanilor, pe un ton elogios, aşa cum scrie un supus al împăratului), a compus în taină, pentru posteritate, Istoria secretă, unde spune ce crede, fără calcule şi precauţii, despre Iustinian şi Teodora, despre Velisarie şi Antonina. În Istoria secretă există şi un portret al lui Iustin, împărat bizantin, înaintaşul (unchiul) lui Iustinian. Ei bine, Iustin, aşa cum e zugrăvit el de Procopius, mi se pare ilustrativ pentru tipologia aceasta a personajului periferic, fără consistenţă, nimerit, dintr-o întâmplare, într-un rol care-i depăşeşte mult puterile: Iustin, tânăr ţăran trac din Bederiana, ca să scape de sărăcie, hotărăşte să intre în oaste. Pleacă pe jos spre Bizanţ avînd în desagă doar o bucată de pîine coaptă în spuză. Intră în paza palatului şi curînd e închis şi gata de a fi omorât pentru o greşeală pe care o comisese. Printr-o minune, scapă cu viaţă, iar împăratul Anastasius îl rânduieşte conducător peste străjile palatului. Loc de unde, la moartea împăratului, sare şi pune mîna pe domnie. Acest nou împărat este complet neştiutor de carte, ceea ce nu se mai văzuse în împărăţia romană. „Era obiceiul, scrie Procopius, ca împăratul să-şi pună semnătura pe hotărîrile luate în numele său, dar Iustin nu putea scrie asemenea hotărâri şi nici nu înţelegea ceva din cuprinsul lor. Sfetnicul care îl îndruma şi avea în seamă dregătoria scrisorilor, anume Proclas, le făcea pe toate după mintea lui…”.
De ce aduc în discuţie această idee, a insignifiantului care ocupă prim-planul scenei, a pigmeilor ce trec drept uriaşi? Fiindcă am convingerea că acesta este unul din cele mai grave fenomene la care, indiferenţi şi parcă resemnaţi, asistăm. Ne paşte un mare pericol şi nu avem reacţie. Iar consecinţele sunt pe măsură şi ele ţin de devalorizarea tot mai îngrijorătoare a lumii noastre. În aceste vremuri, aflaţi într-un fel de transă bizară, noi acordăm atenţie unor inşi mărunţi înfăşuraţi în faptele lor mărunte, noi îi luăm în serios pe aceştia, noi îi lăsăm să cucerească centrul vieţii noastre publice. Ne raportăm la ei şi astfel alunecăm, ireversibil s-ar zice, într-o nouă vârstă primitivă. Când spiritul nu mai e preţuit, umanitatea evident sărăceşte. Iar vacarmul public, pornit de pe ecranele televizoarelor şi creat de tot soiul de omuleţi politici, patroni de fotbal agramaţi şi fetişcane supraexpuse, ne acoperă, devine atotstăpânitor.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara