Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Semn De Carte:
Performanţe stilistice de Gheorghe Grigurcu


Reputat artist plastic, Val Gheorghiu e si un mester al verbului. Migălit pe fiecare centimetru pătrat, nuanţat fără preget, densificat, ciocănit aidoma unui obiect în mîi-nile unui orfevru, scrisul d-sale dă impresia unui lucru făcut, a unei empatii materializate.

Poeta artifex îşi pune amprenta pe scurtele d-sale proze. Ele emană un luciu mat, de bijuterie îndelung lustruită. Dar nu numai elaborarea răbdătoare, strădania ce se raţionalizează printr-un program asumat îşi spun aici cuvîntul Bucăţile înfăţişează o varietate de subiecte surprinse pe viu, o spontaneitate în apariţia lor succesivă, care ne îndeamnă a le compara cu carnetul de schiţe al unui pictor ce-l însoţeşte în preumblările lui prin cetate. Dacă fiecare „moment" e supus unei tehnici de prelucrare detaliată, originea sa e aleatorie, livrată de hazardul persoanelor şi împrejurărilor intersectate. De unde prospeţimea majorităţii acestor pagini pe care modelarea nu le usucă, lăsînd să respire în voie asocierile neaşteptate, conexiunile surprinzătoare dintre filoanele sufleteşti şi culturale intrate în joc. Bunăoară, pornind de la o întrebare, din 1912, a lui Franz Marc, „cum vede calul lumea", autorul nostru ne mărturiseşte că abia acum „a venit, se vede, momentul" a da un răspuns propriu: „Mă dezbrac şi, deşi nu e un hipodrom, încep să fug ca un cal, să cred că fug ca un cal. După cîteva navete, iarba se jilăveşte şi miroase chiar a iarbă. Mă opresc. (...) lumea, iubite Franz Marc, este pur şi simplu cubistă. Exact aşa cum, de altfel, o văd şi superbii dumneavoastră cai albaştri. Cu unele mici.". Aşadar un melanj de ironie şi melancolie, un suprarealism moale, precum madlena proustiană înmuiată în ceai.

Subliniem, toată reprezentaţia are loc sub semnul suveran al stilului. Saturat, suprasaturat de stil, Val Gheorghiu e un plastician al textului pe care-l emite de aşa manieră încît cititorul avizat e atras de fiecare frază în parte, aşteptînd surpriza pe care i le vor oferi frazele următoare, nu mai puţin decît mica desfăşurare epică, uneori atît de restrînsă încît dă impresia de static al unui tablou. Ca să-l amintim iarăşi pe autorul lui Swann: „Stilul nu constituie conţinutul, ci lentila care concentrează conţinutul într-un focar arzător". Operînd îndeobşte cu banalitatea care-i dă satisfacţia unei materii prime docile, cu anodinul pe care-l poate dichisi după voie, Val Gheorghiu le tratează neologistic. Adică le snobează prin contrast: „Băiatul somnolent mimează opacităţi şi înţelesuri în bipolaritatea frunţii lui de martor silnic". Sau: „pe culoarul înţesat, mentorul mai pune un apendice oratoric temei". Însă mijlocul de căpetenie prin care Val Gheorghiu încearcă a contracara realul dezamăgitor îl reprezintă perspectiva retro, nelipsită, cum singur se grăbeşte a specifica, „de o patină a unui romantism cumva desuet şi vag aberant". Rîndurile apar furnicate de un melos subtextual, inducînd un fior fantomatic. Doi îndrăgostiţi „se întorc, ţinîndu-se de mînă, pe sub teii uscaţi, visîndu-se ca-n atîtea rînduri, în vremea lui Conachi", pentru a se opri „în faţa unui grilaj din celălalt veac". Într-o casă cu parfum de epocă se serveşte „şerbetul de trandafir: linguriţele de alpaca, pline vîrf cu minunea roză, atîrnă frînte în paharele brumate". O frumoasă îşi pierde tocul de la pantof, pe stradă, înfipt în şina tramvaiului, determinîndu-l pe un ins „galant" a-l extrage din „capcană" şi a-l oferi proprietarei „ca pe-o floare". În unele locuri (nu puţine) se insinuează un văzduh matein, purtător al unui mister ce preia şi totodată transcende „localismul" balcanic prin factura visător-detracată a materiei sale translucide. E adnotată „mîntuitoarea hoinăreală pe străzile reci, sub lună, în aerul ca-n Cîntarea Cîntărilor, înmiresmat cu smirnă şi fel de fel de prafuri aromate" a unui grup de noctambuli pe numele lor Haidia, Chibici, Şaraga şi Zarandi, dar şi figura unui Sforicică din Sfîntul Sava, variantă octogenară a lui Pirgu, care „se dezlănţuie dintr-odată în tot felul de măscări, una mai candrie decît alta". Atari secvenţe ce neutralizează persiflarea fără a o anula, prin poezia lor vicioasă, sunt aşezate de către autor cu gesturi de mare grijă formală, asemenea unei broşe sau a unui medalion, pe pieptul producţiei d-sale prozastice.

Val Gheorghiu: Omul din gard. Desenele autorului, Ed.Junimea, 2009, 58 pag.