Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

 
Paul Morand - Poeme de Ion Pop


Cunoscut mai mult ca prozator - autor al unor volume de nuvele precum Ouvert al nuit (Deschis în timpul nopţii - 1922), al unor romane (Lewis şi Irène - 1925) ori al unor cărţi consacrate unor mari oraşe ca New York (1929), Londra (1933), Bucureşti (î935) - Paul Morand (1888-1976) a fost un remarcabil poet, reprezentativ pentru poezia franceză din primele decenii ale secolului XX, crescută în atmosfera "cosmopolită" a mediilor avangardiste sau în vecinătatea lor. Diplomatul Paul Morand, cu stagii la Londra, Roma, Madrid. Şi, spre sfârşitul carierei, la Bucureşti (în anul 1943-1944), pasionat de călătorie, cu o curiozitate deschisă peste toate frontierele, este astfel şi în versurile sale, care-l situează printre poeţii obsedaţi de spaţiu, de explorarea şi descoperirea unor ţinuturi noi, de o cuprindere caleidoscopică a dinamicii civilizaţiei moderne - adică alături de un Apollinaire (a cărui Zonă e un punct de origine pentru o întreagă orientare a liricii începutului de veac), de un Blaise Cendrars sau Valéry Larbaud, şi preţuit ca atare de toţi comentatorii acestui moment din istoria poeziei franceze. Câteva culegeri de poeme ilustrează această parte a operei sale, începând cu Lampes à arc (Lămpi cu arc, 1919) şi continuând cu Feuilles de température (Foi de temperatură, 1920), Vingt-cinq poèmes sans oiseaux (Douzăeci şi cinci de poeme fără păsări, 1924), USA (1928), Papiers d'identité (Documente de identitate, 1931). Este o poezie prin excelenţă de notaţie, "reportericească", înregistrând cu o tehnică "simultaneistă" senzaţia, imaginea, metamorfozele peisajului contemporan şi refuzându-şi programatic efuziunile sentimental. Ochiul atent şi sensibil al "omului grăbit", prins în agitaţia universală, concentrează în linii rapide şi sub lumini fulgurante impresii, emoţii, siluete ori portrete (din care nu lipsesc, adesea, nici ironia şi grotescul), astfel încât textul devine într-adevăr un fel de "foaie de temperatură" a momentului înregistrat. Câteva rânduri dintr-o evocare a lui Bernard Delvaille, care îngrijeşte şi ediţia de versuri publicată în 1966 în colecţia "Poètes d'aujord'hui" a Editurii Seghers, sintetizează expresiv portretul scriitorului: "Privirea pe care o îndrepta spre lume a fost rând pe rând ironică şi neliniştită, tandră şi perfidă. A vrut să-şi sfărâme legenda de pirat al globului, de hoţ de continente care aleargă după trenuri cu o valiză în mână. Acest om grăbit a fost discreţia însăşi. Nu şi-a expus niciodată stările sufleteşti şi ar fi putut spune, împreună cu Clotilde de Vaux că e nedemn pentru inimile mari să-şi reverse tulburările pe care le trăiesc. A fost felul lui de a fi clasic. El ne-a învăţat că viteza şi eleganţa, ca şi percepţia şi pudoarea, nu sunt contradictorii. Dobândise un soi de înţelepciune orientală...".


O zi de glorie

Între arhitecturile puternice ale bulevardului
curge
o grasă omenire latină
bogată în păr, în dinţi, în inele, în mătase;
copii cu capul mare
în care alunecă ochi uleioşi
ca nişte bile-n rostogolire,
scofâlcite femei gravide
umplu catedralele
unde-un Isus iezuit binecuvântează neutralitatea.
Tineri îşi aşează pe terasele cafenelelor
ştergându-şi de praf pantofii cu o batistă colorată.
Şi niciodată morţi,
sau, în dricuri Ludovic XV, lăcuite cu alb,
câteva resturi de prea multă viaţă.
Familii trec în ciorchini
pe sub geamurile călduţe ale autobuzelor;
la balcoane
încolţesc fete lacome să zămislească;
bărbaţi zdraveni
cu buzunare grele de bani ce se schimbă bine,
ascund digestii enorme
în pantalonii de alpaga,
sub piane mecanice.
În gări,
e-o mulţime compactă ca ouăle de hering.
Cum să uiţi după toate astea staţia Invalizilor
în duminicile de ianuarie,
sub ploaie,
pe când un metrou plumburiu
îi vărsa, sughiţând,
ca pe nişte bale,
pe câţiva lucrători auxiliari
care tuşesc...


Barcelona



Don Juan
Pentru Marie Laurencin

Se duce la Clubul Conservator.
Are ghete cu bot de postav cenuşiu,
o barbă de ştab, o pălărie de Córdoba,
ochi de-antracit cu pungi dedesubt.
Fiindcă a vândut nişte catâri armatei americane
(pe cei şchiopi defilând în centrul turmei)
are bancnote de-o mie chiar în buzunarul din spate
al pantalonilor.
Statuia Comandorului care era-n cimitir
îi aparţine celui mai vârstnic dintre Seligmann Brothers.
În partea dinspre ducele de Montpensier
miezul de noapte miroase a flori de portocal.
Catârii alunecă şi de multe ori au căzut
fiindcă procesiunile au împrăştiat ceara pe caldarâm.
Şoferul are ordin să evite
Guadalquivirul şi umezeala lui
căci Don Juan suferă de prostată.
Cu toate astea o trupeşă damă în chimonou,
cu un deget arătător inelat cu un dinte de lapte
îl invită să urce.
Pe o bancă, nişte călugăriţe pocăite
se oferă să-i lustruiască pantofii cu părul lor.


Sevilla, 1918


Beauty-parlor

căci tocmai frumuseţea vorbeşte aici.
Profitaţi de intrarea liberă, sub pământ.
Albastru, alb, roşu,
aceste culori mă entuziasmează, căci
sunt culorile frizerilor americani.
Există oglinzi peste tot;
nu răsfrâng niciodată acelaşi lucru,
e ceva mai grozav decât Giotto.
În peisajul ăsta de nichel şi de smalţ alb,
li se întâmplă pielii păroase,
unghiilor,
epidermei,
aventuri cumplite.
Sub fascicolele proiectoarelor de cuirasate,
în spatele vitrinelor,
se fac operaţii de care depinde viaţa însăşi a frumuseţii!
Bărbaţii sunt răsturnaţi,
înţepeniţi sub şervete fumegânde din care nu iese decât nasul,
pe scaune legate-ntre ele,
şi li se fac
lucruri tăioase, care ard şi omoară-n
acelaşi timp,
pe întreg trupul.
De fiecare mână se leagă-un manichiurez
care-i ţine pe pacienţi pe sol.
Ei nu pot să simtă nimic
fiindcă li s-a luat sufletul
ca să fie dezinfectat.
Jucători de tenis cu vizieră verde
scalpează fete, leoaice, totemice,
şi strivesc cu tocurile lor de cauciuc
părul acesta moale,
aşternut din paie de culoarea porumbului.
Nu-ndrăznesc să-l adun şi
să-mi umplu cu el buzunarele.

Un negru trece în revistă ghetele,
cu un aer sever,
şi face cruci cu creta pe tălpi,
hotărând cine va fi mâncat.