Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Patronii şi filosofia de ---

James March, profesor de management la universitatea americană Stanford, conduce de zece ani un program adresat patronilor şi viitorilor diriguitori ai economiei din toată lumea menit a-i familiariza cu ideile lui Racine, Dostoievski, Tolstoi sau Cervantes. Programul a trecut recent Oceanul şi face săli pline în Europa. Revista „Le Point” din care culegem informaţ ia citează cuvintele unui cunoscut cercetător de la CNRS despre iniţiativa americanului: „Marile texte filosofice ne permit să înţelegem iraţionalitatea furtunilor din mintea oamenilor”. Criza actuală nu face decât să-l conforteze pe March în ideea lui. În ultimul timp, mari întreprinderi precum Danone, Lafarge şi altele apelează frecvent la profesorii de filosofie ca să le explice cadrelor lor cum se pot adapta la circumstanţele economice fără să piardă din vedere esenţialul şi anume omul. La rândul lor, informaticienii de la banca franceză Société générale i-au invitat din 2008 încoace, adică de când a început criza, pe filosofii Michel Serres, André Comte- Sponville şi Philippe Starck să le vorbească despre fericire şi despre spiritul de creaţie. Anul acesta, 700 de persoane au ţinut să-l asculte pe marele filosof Michel Serres împărtăşindu-le concepţia lui despre om.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara