Am asistat la Ateneul
Român la un concertspectacol
pe care ni
la oferit un mare dirijor
şi muzician, Christian
Badea, care a pus în
pagină actul al III-lea
din cântecul de lebădă al lui
Richard Wagner, opera
Parsifal.
Mi-am pus de la început întrebarea
de ce maestrul Badea a ales acest
act din creaţia wagneriană. Răspunsul
mi l-am dat singur la finele concertului.
Era, poate, cel mai potrivit moment
al operei care se preta pentru ceea
ce a proiectat dirijorul.
Parsifal este ultima lucrare a
lui Wagner în care el părăseşte
lumea legendelor mitologice străvechi
ale zeilor păgâni din Tetralogie
şi se îndreaptă spre căutarea valorilor
creştine şi ale sacrului divin, reînviind
mitul cristic al Sf. Potir din care
a băut Iisus împreună cu ucenicii
săi la ultima cină. Aici Wagner
devine luminos şi încrezător în
iubire, caritate, pace sufletească,
lumină. Parsifal, personajul medieval
pe care el îl caută în legendele
ce au conţinut aceste date şi pe
care le regăsim în operele sale
de tinereţe Tannhäuser şi Lohengrin,
devine un erou civilizator. El
recucereşte lancea miraculoasă
a Mântuitorului de la vrăjitorul
Klingsor cu care va săvârşi minunea,
va vindeca rana regelui Amfortas.
Parsifalul lui Wagner se regăseşte
în legenda poetului Wolfram von
Eschenbach şi într-o altă nuvelă a
lui Hoffmann. De asemenea, el
apare nominalizat şi în opera
Lohengrin, unde eroul îşi prezintă
în final originile: el este fiul lui
Parsifal, regele Monsalvatului şi
cavaler al Sfântului Graal care
conferă cavalerilor săi puteri
miraculoase. În această lucrare,
Wagner este profund marcat de
mesajul cristic, personajul căpătând,
la un moment dat, valenţele lui
Iisus, iar femeia păcătoasă Kundry,
în acest act, este gândită ca o Maria
Magdalena care a spălat la botez
picioarele Mântuitorului şi le-a
şters cu părul său.
Parsifal, inocentul pur care n-a
păcătuit, devine purtătorul valorilor
creştine şi poate fi demn de a sluji
în capela Sf. Graal. Potirul în
care a curs sângele Domnului,
lancea care a străpuns trupul
său sunt simboluri creştine de o
adâncă substanţă filosofică.
Actul al III-lea conţine un moment
ritual – ceremonial ce atinge
dimensiunea sacrului. Wagner
prezintă aici slujba din Capela
Graalului de pe muntele Montsalvat,
în care Parsifal, prin puterea pe
care i-a dat-o forţa credinţei şi a
purităţii de a oficia acest ritual, îl
vindecă pe regele Amfortas de rana
ce-o poartă, atingându-l cu lancea
magică a lui Iisus. El se impune
astfel, ca sacerdot al Sf. Potir şi
al tuturor cavalerilor ce slujeau
Graalul.
Christian Badea este un muzician
rafinat şi bun cunoscător al creaţiei
wagneriene. Recent, în preajma
Sărbătorilor Pascale, el a condus
spectacolul Parsifal la Opera din
Budapesta şi ne-a demonstrat că
are o vastă experienţă în înţelegerea
stilisticii şi simbolisticii wagneriene.
El a gândit acest concert ca un
spectacol de muzică, teatru liric,
lumini şi a creat o atmosferă ritualică.
Sala Ateneului s-a transformat
în Capela Sf. Graal, iar cupola
ne-a amintit de momentul pogorârii
porumbeilor Sfântului Duh în finalul
operei.
Dirijorul a devenit, implicit,
şi regizor, folosind spaţiul sălii în
mod funcţional, cântăreţii purtând
costume şi interpretând acest
act ca pe scenă.
Cele două loji din avanscenă
s-au transformat în spaţiu de
joc. Cântăreţii veneau din sală, se
integrau unui spectacol total
nou pentru melomanii concertelor
simfonice.
Au fost momente emoţionante,
unice: sosirea cavalerilor Graalului,
deci a coriştilor bărbaţi, îmbrăcaţi
în negru, a creat o stare de graţie.
Ei au intrat pe lângă lojile de
sus, iar sonoritatea corului, aproape
stereofonică, a fost fantastică. Aveai
senzaţia că acea muzică sacră a
lui Wagner îţi inundă sufletul, te
copleşeşte. De asemenea, corul
mixt, care dă o anumită grandoare
magică finalului operei, s-a
auzit de jos, din rotonda foaierului,
conferind întregului discurs muzical
o maiestate nemaiîntâlnită.
Christian Badea a ştiut să
orchestreze acest act cu o inteligenţă
de spirit extraordinară, impresionând
publicul şi realizând, în cele din
urmă, un spectacol grandios, cum
nu s-a mai făcut, în acest sens,
în Ateneul Român. Muzicianul a
adus pe câţiva interpreţi wagnerieni
de mare clasă la ora actuală.
În rolul lui Parsifal l-am revăzut
pe tenorul Stefan Vinke, pe care
l-am admirat cu doi ani în urmă,
la Festivalul „George Enescu”, în
Tetralogia wagneriană, în concert
la Sala Palatului, unde l-a interpretat
pe Siegfried. În vară, va interpreta
Siegried şi la Festivalul de la
Bayreuth. Este un artist matur, cu
voce wagneriană, sensibil, care
ştie să-şi dozeze glasul şi să-l
nuanţeze în funcţie de trăirile
personajului. Din păcate, participarea
lui Parsifal din actul al III-lea nu
a reuşit să-i pună în valoare aceste
certe calităţi pe care noi le apreciasem
acum doi ani, întrucât rolul nu are
aici o întindere şi desfăşurare largă.
Partitura cea mai grea în acest
act, de mare respiraţie şi dimensiune,
este cea a lui Gurnemanz, interpretat
magistral de basul Eric Halfvarson,
un artist pe care l-am văzut în
Tetralogia wagneriană de la Viena,
în rolul lui Hagen. Halfvarson este
un bas profund, cu pedală, cu o
voce amplă, cu o culoare timbrală
superbă, împlinindu-se excelent
într-o pagină wagneriană extrem
de dificilă. Rolul său este greu şi
lung în acest act, de fapt, el domină
întreaga acţiune, reuşind să creeze
momente dramatice de excepţie.
În regele Amfortas, baritonul
maghiar Perencz Béla, care l-a
înlocuit, în ultimă instanţă, pe
Levente Molnár, indisponibil,
ne-a produs o frumoasă surpriză.
A cântat cu nobleţe şi forţă artistică,
s-a integrat excelent în scriitura
muzicală a acestui moment, făcându-
ne să ne urmărească mental
pentru modul său de implicare
artistică.
Rolul lui Kundry, care acum nu
mai are o desfăşurare vocală, ci
doar una actoricească, puternic
dramatică, prin repetarea cuvintelor
„Dienen, dienen” (să slujesc, să
slujesc) a fost interpretat de o mare
artistă, Maia Morgenstern. Ea a
înţeles perfect ipostaza simbolică
de Maria Magdalena a lui Kundry,
ce-i spală picioarele lui Parsifal, în
momentul când acesta primeşte
botezul lui Gurnemanz, fiind investit,
în acest fel de a purta responsabilitatea
înfăptuirii slujbei Sf. Potir al Graalului
şi de a putea fi demn să conducă
congregaţia cavalerilor Graalului.
Strigătele lui Kundry, în interpretarea
Maiei Morgenstern, au fost
remarcabile.
Orchestra Filarmonicii „George
Enescu”, mult întărită ca număr
de muzicieni, a sunat excelent, s-a
simţit că are la pupitru un artist
al momentului. Avem pentru
Christian Badea o înaltă preţuire
pentru modul său subtil de a reciti
o partitură în spirit filosofic, păstrând,
în acelaşi timp, stilistica ei.
În interviurile pe care i le-am
luat cu ani în urmă, m-au impresionat
aparteurile sale subtile şi corecte
privind spectacolul actual de operă,
el fiind cunoscut şi ca un important
dirijor al acestui gen. Mi-a mărturisit
că nu a respins niciodată montările
moderne care respectă cu stricteţe
partitura, pe care o consideră Biblia
sa, în schimb, le-a refuzat pe acelea
care produc distorsiuni flagrante
ale muzicii cu textul libretului.
Pentru el, actul creator trebuie
raportat întotdeauna la lucrarea
compozitorului respectiv, indiferent
de strămutările temporale care se
pot face în libret. Partitura princeps
este pentru maestrul Badea suverană.
O asemenea gândire de conducător
al spectacolului liric mi se pare
excelentă şi se înscrie pe linia
respectului pentru autorul operei.
Corul Filarmonicii „George
Enescu”, condus de maestrul Iosif
Ion Prunner, ne-a dovedit, şi de
această dată, că este un organism
omogen, solid, bine pregătit şi
serios, care se poate angaja şi în
asemenea producţii dificile.
Am plecat de la Ateneu cu
sentimentul că am participat, ca
iubitor învederat al lui Wagner, la
un eveniment deosebit din viaţa
noastră muzicală, atât prin caracterul
său spectaculos, dar mai ales prin
acea stare de emoţie profundă,
liturgică pe care a dat-o partiturii
maestrul Badea. Am putea spune
chiar că am asistat şi am fost prezent
la o liturghie sacră pe care compozitorul
însuşi o numea astfel, recomandând
ca la finele spectacolului
să nu se aplaude, dar mai ales ca
lucrarea să fie reprezentată în
Vinerea Mare a Sărbătorii Paştelor,
ca acel motiv sublim „Farmecul
Vinerei Mari” din acest act să răsune
şi să rezoneze în sufletele tuturor
celor care vor participa la acest
moment sacru.
