Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Pariul lui Brucan de Tudorel Urian


Incă din primele ceasuri ale revoluţiei românii au făcut cunoştinţă, prin intermediul televiziunii, cu figura unui om blazat, cu privirea tenebroasă, veşnic morocănos, dar care avea aerul că se află în posesia răspunsurilor la toate întrebările puse sau nici măcar imaginate. Cu timpul, omul cu figură de bunic burzuluit a cîştigat un fel de respect temător din partea tuturor. Cînd este de faţă toată lumea i se adresează cu un respectuos "domnule profesor", pe care îl acceptă firesc, deşi, se pare, nu a predat în viaţa lui vreun curs. În absenţă i se spune aproape instituţional, "oracolul din Dămăroaia", calitate pe care şi-o asumă la modul cel mai serios, aşa cum o dovedeşte cea mai recentă carte a sa Profeţii despre trecut şi despre viitor. De ce a rămas România în urmă şi cît va mai dura.

Am mai spus-o/scris-o şi cu alt prilej, oximoronul din prima parte a titlului acestei cărţi nu reprezintă o ironie usturătoare la adresa lui Silviu Brucan pe care politologul şi-ar fi asumat-o cu o lipsă de umor care i se citeşte pe faţă, ci însăşi condiţia politologiei. Politologul este în măsură să lumineze semnificaţiile şi logica evenimentelor încheiate. El este cel desemnat să pună în evidenţă cauzele care au dus la o anumită evoluţie politică şi să explice consecinţele acesteia. Orice politolog care se respectă poate explica raţional orice schimbare în raporturile de forţe de pe scena politică, de ce un anumit eveniment s-a petrecut într-un anumit fel şi nu altfel, cum semnele prăbuşirii unei puteri erau de multă vreme vizibile sau de ce s-a stins brusc steaua unui politician foarte popular pînă mai ieri. De fiecare dată însă aceste revelaţii au loc post factum. Nu prea se ştiu cazuri de politologi care să fi anunţat a priori ascensiunea lui Hitler, evoluţia României după cel de-al doilea război mondial (cîte vieţi irosite în închisorile comuniste s-ar fi putut salva!), implozia sistemului comunist european, victoria lui Emil Constantinescu la alegerile din 1996, dezastrul ţărăniştilor, patru ani mai tîrziu, surprinzătoarea prezenţă a lui Corneliu Vadim Tudor în turul doi al alegerilor prezidenţiale din anul 2000 sau atacul terorist de la 11 septembrie şi consecinţele sale pentru politica mondială. Peisajul politic este adesea tulburat de factori imposibil de anticipat, ceea ce îl transformă într-un teritoriu ideal al falşilor profeţi. Încercînd să ghicească evoluţiile la scară planetară, pînă şi nume de rezonanţă precum Francis Fukuyama sau Samuel Huntington au ajuns, în final, să îşi toarne cenuşă în cap.

Silviu Brucan este unul dintre puţinii profeţi care trăiesc satisfacţia de a-şi vedea împlinită măcar una dintre previziuni. În ianuarie 1990, într-un interviu acordat cotidianului ,Le Figaro" a făcut celebra afirmaţie ,pentru a deprinde democraţia, românii vor avea nevoie de douăzeci de ani". Ceea ce a părut scandalos pentru mulţi imediat după prăbuşirea regimului este astăzi acceptat de toată lumea. Pentru ca profeţia sa să se împlinească matematic, Silviu Brucan aproape că şi-ar dori chiar o mică amînare a integrării României în Uniunea Europeană. Comentînd analiza revistei ,The Economist", la capătul căreia se recomandă integrarea României în Uniunea Europeană în anul 2009 (adică la exact douăzeci de ani după căderea regimului comunist), în loc de 2007, Silviu Brucan notează că, deşi nu îl bucură confirmarea atît de precisă a prognozei sale, ,n-ar fi nici o nenorocire dacă intrarea în UE ar fi amînată cu doi ani. Între timp, am continua să primim un substanţial ajutor financiar şi ne-am pune pe picioare pentru a face faţă competiţiei europene". (p. 18)

Cartea lui Silviu Brucan este un util remember al perioadei de tranziţie. Autorul trece în revistă perioada dintre căderea lui Nicolae Ceauşescu şi alegerile parlamentare şi prezidenţiale de la sfîrşitul lunii noiembrie a anului 2004. Uneori autorul adoptă un ton şcolăresc, specific manualelor de istorie pentru clasa a V-a (,Din cele mai vechi timpuri, gînditorii s-au avîntat în speculaţii cu privire la viitorul lumii şi al societăţii omeneşti", scrie cu înţelepciune profetul politic despre breasla în care s-a consacrat definitiv- p. 12), alteori rosteşte cu emfază banalităţi crase, aflate la limita bancului (,În opinia mea, portretul românului fericit este o combinaţie între beneficiile stării materiale din Occidentul capitalist şi securitatea locului de muncă din socialism" -pp. 59-60). Nu lipsesc afirmaţiile şocante, marca Brucan, cîteodată de o nesimţire care siderează, precum cea de la pagina 61: ,Eu nu consider că în 1996 majoritatea populaţiei a optat pentru schimbarea sistemului, pentru simplul motiv că nici unul dintre partidele cîştigătoare nu i-a promis aşa ceva. Nu ştiu nici măcar dacă dl. Ion Diaconescu sau dl. Ionescu Quintus sunt favorabili capitalismului, pentru că niciodată nu au mărturisit public devotamentul pentru acesta" (s.n.). Citind ultima frază simţi că rămîi fără aer. Un membru al PNŢCD şi altul al PNL încă din perioada interbelică, ambii cu stagii impresionante în închisorile comuniste sînt acuzaţi mai mult sau mai puţin voalat că ar fi împotriva capitalismului. De către cine? De Silviu Brucan, cel care în anul 1947 a publicat în ,Scînteia" un articol intitulat Da! Nici o cruţare!, în care cerea exact pedepsirea ţărăniştilor şi liberalilor care ,invocă omenia şi toleranţa pentru a-i salva pe fascişti de la pedeapsa ce li se cuvenea". Culmea este că Silviu Brucan nu regretă nici astăzi acele articole care au nenorocit pe mulţi în anii de început ai comunismului (pentru atitudinea sa în această privinţă a se citi neapărat p. 55 din cartea autobiografică O biografie între două revoluţii. De la capitalism la socialism şi retur, Editura Nemira, 1998).

Punctul forte al cărţii lui Silviu Brucan îl constituie fără îndoială analizele punctuale şi dezvăluirile revelatorii despre unele personaje cheie ale tranziţiei. Chiar dacă informaţiile privind brusca şi inexplicabila îmbogăţire a unor personaje precum Nicolae Văcăroiu (la începutul mandatului de prim-ministru locuia într-un bloc din cartierul Militari, pentru ca la ieşirea sa din funcţie să deţină ,două case de locuit şi o casă de vacanţă în valoare de 4,5 miliarde de lei, plus patru terenuri, trei în intravilan şi 5, 26 ha de teren agricol), Victor Babiuc (în perioada în care a fost ministru al Apărării şi-a rotunjit averea cu ,terenuri, apartamente şi case de vacanţă în valoare de 6 miliarde de lei"), Dan Ioan Popescu (în timpul ministeriatului său din perioada 1992-1996 ,a agonisit cu grijă 4 apartamente şi o vilă de vacanţă la Azuga în valoare de 5 miliarde de lei") sau Verestoy Attila (prin cumpătare şi spirit gospodăresc ,a dobîndit, începînd cu 1997, trei apartamente, o casă de vacanţă, două terenuri agricole şi un autoturism Audi"), nu sînt noi, spuse de Silviu Brucan, ele dobîndesc o cu totul altă greutate. Politologul are capacitatea de a defini prin cuvinte puţine specificitatea unui regim politic, atu-urile şi vulnerabilităţile celor care guvernează ţara la un moment dat. Actuala guvernare a lui Adrian Năstase este văzută ca o combinaţie de ,reforme fără precedent în România postdecembristă" (făcute însă la presiunea factorilor externi) şi o ,poftă de chivernisire, tot fără precedent, a demnitarilor, parlamentarilor şi clientelei politice" (vezi p. 80). Excelentă este discutarea în paralel a programelor celor două mari alianţe care îşi dispută întîietatea în alegerile din această toamnă (PSD+PUR, respectiv PNL+PD).

Dacă în privinţa trecutului ,profeţiile" lui Silviu Brucan nu sînt decît o prezentare structurată a ceea ce observă zi de zi un om mediu informat, mult mai interesante par proiecţiile sale de viitor. Fireşte, o astfel de carte nu putea rata un pronostic pentru alegerile în curs (acest articol este scris în dimineaţa zilei de 27 noiembrie, cu o zi înainte de duminica electorală, nu am nici o idee despre modul în care va fi decurs scrutinul, aşa încît nu pot decît să preiau tel quel, profeţiile domnului Brucan). Luînd în calcul rezultatele din alegerile locale (,a trecut vremea şarlataniei electorale, poporul s-a deşteptat"), şi retragerea lui Theodor Stolojan din cursa pentru Cotroceni, dar şi marja de siguranţă a unor întorsături de ultimă oră, Silviu Brucan riscă un pariu: ,Cohabitation este un model francez de guvernare care a luat naştere din momentul în care un preşedinte socialist, François Mitterrand, a fost nevoit să convieţuiască la putere cu un guvern de dreapta francez. Este posibil, chiar probabil, ca la alegerile din România, în noiembrie votul popular să genereze un model similar celui francez" (p. 132). Ca orice profeţie care se respectă şi aceasta are ceva sibilinic. Nu ştim dacă preşedinte va fi Năstase sau Băsescu, cert este că guvernul (în viziunea lui Silviu Brucan) va avea altă culoare politică decît cea a formaţiunii care a propus candidatul la Preşedinţie. Aşa încît celor doi favoriţi indiscutabili la funcţia supremă în stat, Adrian Năstase şi Traian Băsescu, nu le rămîne decît să se autoiluzioneze precum acel rege al Lydiei căruia Pythia i-a prezis că în cazul în care va porni un război împotriva Perşilor, o mare putere va fi distrusă. La sfîrşitul acelui război bietul rege a constatat că cel distrus a fost chiar Regatul Lydiei. Indiferent de rezultatul acelui război, profeţia Pythiei nu avea cum să nu se îndeplinească. Dar dacă nu va fi coabitare?

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara