Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Carnet:
Paranoid Panopticum de Val Gheorghiu

Cînd, prin cumpliţii ani şaptezeci, un maestru de-atunci al picturii ieşene, cu aplicate studii antebelice la André Lhote, mă întreba candid-speriat: Ce se mai pictează, dragă?, ce-i puteam răspunde, decît prin... Prin ce? Intram amîndoi în uitatul birt şi, după a doua măsură, maestrul nu mai era chiar atît de candid-speriat, ştiind prea bine ce se mai pictează. Dacă nu aş fi cunoscut ce lucruri splendide ieşeau, clandestin, de sub pensonul lui, i-aş fi răspuns franche: nu se mai pictează nimic. Pentru că totul înţepenise în chingile unei virtuale "Cîntări a României", secţia de propagandă judeţeană a partidului monitorizînd grosier tot ce ieşea din ateliere, urmînd a intra în expoziţii.
Substituindu-mă, amuzat, maestrului de-atunci, aş putea, la rîndu-mi - la fel de candid (nu şi speriat) - să mă-ntreb: Ce se mai pictează acum?
Nimic.
Din unghiul soluţiilor... alternative, nu se mai pictează nimic, pentru că pictura a dispărut pur şi simplu din mentalul de ultimă oră al proiectanţilor de pretutindeni.
Altceva luîndu-i locul.
Ce?
Sper să nu-l indispun prea mult pe George Bondor, conspectîndu-i textul din Timpul, minuţios pliat pe ce se întîmplă în Centrul pentru Artă şi Tehnologie Media din Karlsruhe, "unul din cele mai importante ale genului". Cunoscut sub prescurtarea ZKM (Zentrum für Kunst und Medientechnologie), e de dată recentă şi e adăpostit de o veche fabrică de... brrr... muniţie, renovată în acest scop. Contrar obişnuinţelor din vremea cînd mă retrăgeam cu maestrul ieşean la salvatul birt, intri în Centru nu să stai şi să priveşti. Dimpotrivă, expoziţiile de-aici te invită să participi la... îmblînzirea unor tehnologii incomode. Superb spus, de văzut însă cum traduce asta seriosul vizitator al Centrului. După ce ne asigură că, vizitînd, cîştigi pur şi simplu familiaritatea cu obiectele abstracte, te poţi acomoda atît cu, iată, capodoperele artei media, cît şi cu lucrări mult mai noi, din zisa Revoluţie algoritmică. Trecînd, politicos, peste indispoziţia organică ce mi-o provoacă ideea de revoluţie, de văzut ce ni se oferă. O lucrare deja clasică, ne asigură drăguţul de George, e Tempo liquido, a lui Fabrizio Plessi, din 1993: o moară de apă, ce se învîrteşte... în ritm real, în apa unui jgheab fabricat din oţel (dacă era din aramă, ei?!). Cînd roata se învîrteşte, asistată de ecrane video, ea creează impresia unui flux secund (of, Ion Barbu!), complementar fluidităţii propriu-zise a apei. Şi, de aici, fluidizarea temporală. A propriului sine. Clar, nu?
Instalaţiile interactive din ZKM, nutrindu-se din Opera aperta a lui Umberto Eco (poftim, tocmai din 1962, cînd maestrul ieşean mă întreba: Ce se mai pictează, dragă?), nutrindu-se aşadar dintr-un înaintemergător, te obligă să-ţi schimbi poziţia din care priveşti şi chiar să participi efectiv, apăsînd doar pe un buton şi obţinînd decizii de tip algoritmic. Minune!
Viaţa interioară a calculatorului poate apărea sub forma unui oraş supraaglomerat, cu City-Ebru Özseçen, atacul permanent (mai încape îndoială?) al noilor tehnologii asupra corpului omenesc. Titluri: Frotiers of Utopia - Jill Scott, The Room of Desires - Pavel Smetana, Raw material BRRR - Bruce Nauman, Floating Identities - Frank den Oudsten.
Să nu se supere scrupulosul George că sustrag din serie, pentru finalul frivolului meu conspect, titlul Paranoid Panopticum.
Atît de juxtapus, psihiatric, întrebării ancestralului maestru ieşean: Ce se mai pictează, dragă?
De-a dreptul debilă mintal, nu?

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara