Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Prepeleac:
Originea de Constantin Ţoiu


Reiau dinadins un prepeleac vechi apărut la 3 august 1989 în România literară, sub titlul Ciubuc Clopotarul, ca să reîmprospătez oarecum serialul intrat de atât timp în rutină, stând de şaisprezece ani şi ceva (cu excepţia a trei săptămâni din ianuarie 1990, cenzurat de nişte confraţi revoluţionari)... aşadar, sub semnul lui Ion Creangă.

Titlul îl schimbai cu gândul de a şterge de colb originea marelui nostru, - dacă nu cel mai mare povestitor român...

*

La noi Ardealul a însemnat totdeauna acţiune, viaţă bine gospodărită şi în acelaşi timp drag de carte. Os ardelenesc, bunicul David preţuieşte ştiinţa de carte, ca fi-sa, Smaranda. Elocvenţa lui este elocvenţa ei. Şi linia maternă învinge, decide soarta scriitorului. Să n-o uităm nici pe sensibila bunică Nastasia, bunăcuviinţa însăşi, purtând mereu lacrimi în ochi de suferinţele altora.

în toiul disputei dintre părinţi, să-l dea, să nu-l dea pe drăcosul copil la şcoală, bunicul din Pipirig intervine cu logica sa grea, ardelenească. Duminică, nu, că-i ziua Domnului, nici luni, că-i zi de târg, dar marţi musai îl ia pe nepotu-său şi-l duce împreună cu Dumitru al lui la Broşteni, la profesorul Nicolai Nanu, la şcoala lui Baloş, şi-or să vază ei ce va scoate din Ionică... Că Vasile şi Gheorghe, ceilalţi băieţi, au învăţat acolo carte nu glumă şi că de de vreo douăzeci de ani de când e vornic în Pipirig, se tot încurca în socoteli, că nu ştia decât slova bisericească, dar după ce i s-au întors feciorii tobă de carte, îi ţin straşnic socotelile şi nu mai poate de bine... Elogiul pe care bătrânul îl aduce şcolii e una din paginile acelei proze dense de adevăr, care, în lipsa istoriei, ţine loc şi de istorie.

...Când am venit eu cu tata şi cu fraţii mei Petrea şi Alexandru şi Nică din Ardeal în Pipirig... unde se pomenea şcoli ca a lui Baloş în Moldova? Doar la Iaşi să fi fost aşa ceva şi... la Mănăstirea Neamţului, pe vremea lui mitropolitu Iacob, care era oleacă de cimotic cu noi, de pe Ciubuc Clopotarul de la Mănăstirea Neamţului, bunicul mîne-ta, Smarandă, (se adresează fi-si cu mândrie) al cărui nume stă scris şi astăzi pe clopotul bisericii din Pipirig.

Dacă şi Ciubuc, al cărui nume, săpat în bronz, clopotul îl bătea, zi de zi, făcându-l să răsune în lume, intra în genealogia luminoasei manie...

Şi bunicul David relatează mai departe, desfăşurând lent, dar apăsat, seria de nume de oameni şi locuri, în stilul pe care, mai târziu, în aceeaşi vatră istorică veche, îl vom întâlni la Rebreanu...

Ciubuc Clopotarul tot din Ardeal ştia puţină carte, ca şi mine; şi apoi a pribegit de-acolo, ca şi noi, s-a tras cu bucatele încoace, ca şi moş Dediu din Vînători şi alţi mocani, din pricina papistaşiei mai mult, pe cât ştiu eu. Şi atât era de cuprins, de s-au umplut munţii; Hălăuca, Peatra lui Iepure, Bărnariul, Cotnărelul şi Boampele, până dincolo peste Pătru-Vodă, de turmele şi tamazlâcurile lui. Şi se pomeneşte că Ciubuc era om de omenie...

Şi că până şi pe Vodă îl primise în casa lui şi îl ospătase şi că acesta, uimit de aşa bogăţii, l-ar fi întrebat ,cu cine mai ţine atâta amar de bucate", iar Ciubuc i-ar fi răspuns ca un economist, dublat de un bun psiholog: ,Cu cei slabi de minte şi tari de virtute, măria-ta." Şi Ciubuc deveni omul lui Vodă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara