În momentul de faţă, Orchestra Naţională de Tineret, repetiţiile, concertele acesteia, sunt oblăduite - expresia este atent aleasă - de Festivalul "Enescu şi muzica lumii". Festivalul s-a încheiat zilele trecute. A fost organizat în cea de a X-a sa ediţie cu sprijinul Primăriei Sinaia, a Centrului European de cultură din localitate, a Fundaţiei "Prietenii muzicii...". Orchestra tinerilor fiinţează în sesiuni anuale; acum pentru a doua oară. Repetiţiile şi concertele sunt susţinute în sezonul estival. Căci - nu-i aşa? - de la muzică, de la cultură, de la artă, nu luăm vacanţă.
A glosa iaraşi şi iaraşi despre importanţa acestei iniţiative, despre funcţia de exemplară socializare împlinită la nivelul tinerei generaţii de muzicieni, despre eficienţa comunicării stabilite între tinerii merituoşi ce studiază în ţară şi cei ce se formează în străinătate, despre faptul că România contribuie cu fonduri importante în vederea susţinerii unor asemenea acţiuni în plan european, dar nu beneficiază de acestea, a vorbi iarăşi despre mesajul umanist al muzicii promovate cu tineri, pentru tineri, pentru noi toţi... iar aceasta urmărind posibile orientări spre normalitate, dacă nu azi, măcar mâine, a relua iarăşi aceste argumentări îmi apare, astăzi, a fi superfluu. Faptul că în anul trecut, sub o altă administraţie, cu un alt executiv, instituţiile abilitate ale statului, ministerele care se ocupă de învăţământ şi de cultură, au greşit pregetând în a susţine o asemenea iniţiativă a fost regretabil. Au fost - poate - nesiguranţele, neîncrederile începutului de drum. Dar, după succesul excepţional al ediţiei anterioare, perseverarea în eroare devine de această dată condamnabilă. în cazul unei alte administraţii!
Cum să nu ajungi la concluzia că indiferent de orientarea politică, de executiv, interesul pentru cultură, pentru tineri, pentru viitor, rămâne formal, este conjunctural.
Beneficiind de efective sporite, de un număr de 65 de tineri muzicieni selectaţi, provenind din Bucureşti, Cluj, Timişoara, Sibiu, Tg. Mureş, Braşov, Oradea, de colegi de-ai lor, originari din ţară, sosiţi în vacanţă de la Londra, Köln, Hanovra. Şi de această dată tinerii ce studiază la Iaşi nu au putut fi selecţionaţi. Violonistul Liviu Prunaru, prima vioară a celebrei orchestre Concertgebouw din Amsterdam, Marius Nichiteanu, prima violă a Orchestrei Radio din Hamburg, contrabasistul Dorin Marc, profesor la Nürenberg, oboistul Adrian Petrescu de la Filarmonica bucureşteană, au fost invitaţi pentru a se ocupa de pregatirea partidelor instrumentale ale Orchestrei constituind temelia viitorului ansamblu. Am remarcat râvna, zelul stimulativ, cizelarea amanuntului semnificativ şi repunerea funcţională a acestuia în ansamblu, de asemenea comunicarea eficient orientată profesional, aspecte pe care le probează o dată în plus dirijorul Cristian Mandeal. Lucrul cu cei tineri a fost stimulativ în ambele sensuri. Realizarea Rapsodiei a 2-a de George Enescu, dar mai ales a Simfoniei nr. 8, în sol major, de Dvorak, au constituit un veritabil exemplu de prospeţime în comunicare, aspect rar întâlnit la muzicienii profesionişti, exemplu de responsabilă implicare din partea ambelor părţi, de profesionalism. Solist al Concertului de Felix Mendelssohn Bartholdy, violonistul Ilian Gârneţ, originar din Chişinău, este o natură muzicală sensibilă, de temenică, de convingătoare implicare în actul adresării; nu forţa, ci echilibrul interior, nu consistenţa şarjată a sunetului, ci transparenţa culorilor timbrale, siguranţa reflexelor privind tehnica instrumentală, constituie împreună datele importate ale cântului său; ...cele care i-au adus distincţii importante la marele Concurs "Regina Elisabeta" de la Bruxelles, la Concursul de la Sion, spre exemplu. Au cântat împreună, zilele trecute, la Buşteni - la Casa de Cultură, la Bucureşti - la Ateneul Român, în Sala Casinoului din Sinaia. Din lipsă de fonduri pentru deplasare nu s-a putut cânta la Braşov; ca în anul precedent. Trebuie să recunoaştem, actuala ediţie nu ar fi avut loc în afara sprijinului oferit de Administraţia Fondului Cultural Naţional, de Filarmonica bucureşteană, de canalele de radio publice, România Muzical şi România Cultural, de Uniunea de Creaţie Interpretativă, de Muzeul Naţional "George Enescu", de Fundaţia "Serafim Antropov" condusă de acest generos şi întreprinzător spirit care este violoncelistul Marin Cazacu, artist dăruit muzicii, dăruit tinerilor muzicieni. Indubitabil, Orchestra Naţională de Tineret este o realitate ce nu poate fi ignorată; decât de cei care nu întrezăresc viitorul în normalitate al nostru al tuturor, al muzicii, al culturii.
Alte momente captivante ale Festivalului? Au fost. Mă refer la cursul de măiestrie susţinut de fagotistul Adrian Jojatu din Statele Unite, un muzician eficient, constructiv, de pragmatică acţiune instrumentală şi pedagogică, în relaţia cu cei tineri. Pianistul Valentin Gheorghiu şi Cvartetul "Voces", Trio-ul constituit de violonista Silvia Marcovici, violoncelistul Marin Cazacu şi pianistul Aimo Pagin, violonista Valentina Sviatlovskaia şi pianista Steluţa Radu, mezzosoprana Oana Andra şi pianistul Alexandru Petrovici, violonista Anda Petrovici şi pianistul Nicolae Licareţ, au construit momente ce s-au bucurat de mare succes la publicul de sezon, la marele public format din tineri cursanţi, din turişti, din oamenii ai locului. Ropote de aplauze a stârnit evoluţia strălucitoare a violonistului Nicuşor Silaghi ca solist al celor două suite folclorice româneşti prezentate de Cvartetul Transilvan, ansamblu condus de violonistul Gabriel Croitoru. Ansamblul de jazz condus de vocalista Irina Sârbu, Ansamblul de Euritmie "Enescu" din Stuttgart, Ana Selis şi Latino Band, flautista Luminiţa Cucu şi chitaristul Corneliu Voicescu, tineri muzicieni prezenţi în spaţii neconvenţionale, au întregit imaginea unui festival adresat unui public larg, divers, suită de concerte în care îşi găsesc loc atât tinerii muzicieni, cum sunt soprana Luiza Fatyol, pianista Octavia Marc, cât şi marii maeştrii.
îmi place să cred că, deloc întâmplător - în săptămânile postului Sfintei Marii, apoi în chiar zilele premergătoare praznicului "Adormirii.." - atât biserica germană din Cetate, "biserica din deal", din Sighişoara, spre exemplu, monument istoric din secolul al XIV-lea, cât şi biserica românească cea nouă, din Predeal, lăcaş luminos ce poartă hramul Sf. Împăraţi Constantin şi Elena, au găzduit fiecare în parte prezentarea celebrului ciclu de lucrări cvartetistice datorate lui Joseph Haydn, Ultimele şapte cuvinte ale Mântuitorului pe cruce. Este un opus original, un ciclu ce precede marile capodopere beethoveniene ale genului. Cele şapte mişcări în mare parte lente, şapte sonate precedate de o introducere şi urmate de o concluzie, Cutremurul, portretizează momentul suprem al sacrificiului; ne luminează viziunea unui artist de geniu asupra suferinţei. între mişcări, prelatul avea menirea de a comenta cuvintele Mântuitorului. Este momentul crucial ce anunţă zorii Romantismului.
La Predeal acest ciclu de mişcări a fost prezentat - cu intercalări rostite din Evanghelii - de către Cvartetul "Gaudeamus", de actorul Adrian Munteanu, din Braşov. Puţin potrivită - deloc conformă destinaţiei iniţiale, chiar derutantă - a apărut suprapunerea finală a textului vorbit cu cel cântat. Concertul a făcut parte şi acesta din momentele recentei ediţii, cea de a X-a, a Festivalului "Enescu şi muzica lumii", concerte prilejite de sărbătorirea anuală, la 19 august, a zilei de naştere a compozitorului. De aceasta, în actuala ediţie, am ascultat mai puţină muzică enesciană, dar mai multă muzică pentru Enescu.
La Sighişoara, în Biserica din deal, Cele şapte cuvinte... au fost atent rostuite de Cvartetul de coarde "Constantin Silvestri", un grup de tineri muzicieni vienezi, doi originari din România, unul din China, altul din Austria, muzicieni constituiţi în ideea poziţionării potrivite a creaţiei muzicianului român în contextul internaţional al valorilor.
