Întrebaţi ce ştiu despre "Opera Comică pentru Copii", o instituţie artistică ce a împlinit nu demult un deceniu de activitate, cei mai mulţi ar răspunde: prea puţin sau nimic. Poate copii ştiu mai mult, măcar cei cca. 4o.oooo de mici spectatori care an de an calcă pragul sălii Palatului Copiilor în cele două după-amieze pe săptămână când se joacă operă. Nu chiar Operă cu O mare ci "operă comică" şi (formulă inspirată) "balete de buzunar"; totul e miniatural începând cu publicul, continuând cu orchestra, cu scena, cu repertoriul. Doar artiştii şi entuziasmul sunt în mărime naturală şi chiar mai mare decât în natură câteodată, căci rutina, indiferenţa, plictisul nu rezistă în faţa valurilor de trăire candidă, fericită a sălii pline de puşti care participă cu toată fiinţa lor la cele petrecute pe scenă.

Când în 1998 Smaranda Oţeanu-Bunea a fondat această companie şi prin eforturi absolut miraculoase a făcut-o să funcţioneze, primele spectacole, chiar dacă realizate cu vedete ca SilviaVoinea, Florin Diaconescu, nu păreau să fi găsit formulele scenice adresate copiilor. Pas cu pas, în cuceriri organizatorice în care directoarea teatrului s-a investit cu o energie şi o inventivitate exemplare, ansamblul şi-a construit stagiuni permanente, un repertoriu adecvat şi un stil propriu, descoperind drumul către bucuria copiilor. Am spus un stil propriu pentru că teatre pentru copii există destule, acesta însă nu porneşte de la un text dramatic, ci de la o partitură, de la o operă. Redusă la o formulă acceptabilă pentru copii, la ideile esenţiale, accentul cade pe muzică în primul rând şi apoi pe spectacol. Astfel, este suficientă o privire pe cele peste 40 de titluri din repertoriu ca să observi prezenţa unor capodopere ale teatrului liric: opere mai puţin cântate de Rossini, Pergolesi, Mozart, Cimarosa, Haydn, Menotti, în curând Puccini etc. La acestea s-au adăugat în ultimele stagiuni două muzicaluri originale, "Noaptea furtunoasă" şi "Piatra din casă" de tânărul compozitor Roman Vlad, agreabilă fuziune între actualitate şi tradiţie. Iar elementele de commedia dell´arte şi de singspiel îi fac pe micuţi să râdă cu poftă de tumbele şi glumele de pe scenă, în timp ce se aud acordurile muzicii lui Mozart. Nu ştiu dacă ascultă efectiv muzica (la vârsta asta îi prinde numai dinamica reprezentaţiei), dar în memoria lor se imprimă şi s-ar putea ca astfel să li se deschidă calea spre marea muzică. După cum familiarizarea cu spectacolul îi va ajuta, când li se va oferi, să perceapă şi altceva decât comicul de situaţie.

Creşterea în timp şi efortul constant spre mai bine sunt vizibile şi în componenţa echipei în care stau alături tinere talente apreciate, cântăreţi şi dansatori de pe scenele lirice importante ca Vicenţiu Ţăranu, Ion Dimieru, Cristina Eremia, Rodica Ocheşanu, Daniel Filipescu, Valentin Racoveanu, Oana Popescu, Bianca Fota, Cătălin Caracaş ş.a. Ei au găsit aici nu numai un prilej de manifestare, ci şi un repertoriu neabordat pe alte scene care le oferă şansa de a se diversifica stilistic, ca să nu mai vorbim de o manieră de a face teatru liric foarte diferită de stilul "protocolar" cum îl numea Adorno, tradiţional pe marile scene, caracteristicile "casei" obligând la alte modalităţi de a face teatru decât cele practicate curent de cântăreţii de operă. Ansamblul juvenil, dornic de perfecţionare a reuşit să capteze atenţia unor maeştrii, care au răspuns cu plăcere invitaţiei de a i se alătura şi astfel beneficiază de expertiza şi de prestigiul lor. Semnătura pusă de Mihai Babuşka pe coregrafii, regia încredinţată lui Cristian Mihăilescu sau Mircea Diaconu şi colaborarea în savuroase Zamfiriţe şi Chiriţe ale Stelei Popescu, totul sub privirea atentă a directorului artistic Viorica Petrovici - care răspunde şi de scenografie - sunt o garanţie pentru progresul teatrului. Despre acesta vorbesc cele 7 premii care îl poziţionează în topul internaţional al trupelor de gen şi numeroasele turnee în ţară şi pe trei continente, întâmpinate cu aplauze nu numai de comunităţile româneşti, ci şi de prichindeii de pretutindeni.

Într-un un gen atât de complex, există şi zone nu îndeajuns de acoperite şi pentru care se mai pot căuta soluţii, ca de exemplu orchestra, chiar dacă dirijorul Ciprian Teodoraşcu se străduieşte să-i dea omogenitate şi sonoritate adecvată cu grupul foarte mic de instrumentişti (acesta chiar "de buzunar"), dar se mai poate lucra în acest sens, ca şi în domeniul rafinării regiilor, unde mâna unui maestru se vede atunci când este prezentă.

Se ştie cât de greu este să scrii pentru copii, la fel este şi să joci pentru ei, cu atât mai valoros este efortul care, prin acţiunea energică şi competentă a directorului fondator Smaranda Oţeanu-Bunea şi echipei ei, unifică şi potenţează valorile în scopul formării publicului meloman de mâine.