Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi critice:
Omul-mlaştină de Ioan Holban

În Dezordinea preventivă (Editura Cartea Românească, 2011), Matei Vişniec continuă ierarhizarea ororilor din lumea de azi pe care o începuse în romanele Sindromul de Panică în Oraşul Luminilor (2009) şi Domnul K. eliberat (2010); construit pe două etaje – unul informaţional, dezvăluind strategiile de manipulare care se structurează în jocul faptelor diverse în redacţia de ştiri a unui post de radio din Paris şi celălalt, metafizic, al exploră rii fiinţei interioare cu cele patru componente ale sale –, romanul vorbeşte despre o vastă operaţiune de spălare a creierelor, dar şi despre speranţa care ne rămîne, totuşi, într-o lume a manipulă rii şi a omului suprainformat, paralizat, în fond, de fluxul neîntrerupt, agresiv, al „ştirilor rele”.

La primul său etaj, romanul documentează strategiile manipulării folosind „documentele interne” ale „Agenţiei DP” furnizate de „Sursa Sicklyleaks”, replica din lumea nouă a „vechii” Wikileaks; viitorul apropiat, spune protagonistul romanului e chiar acum: „Ceea ce spun scursurile lumii interesează presa şi publicul în cel mai înalt grad. Publicul soarbe cu fascina- ţie cuvintele asasinilor şi ale fanaticilor, ale nebunilor şi iluminaţilor. O bună parte din cuvintele pe care le auzim la radio şi la televiziune sunt pronunţate de oameni care ar trebui în mod normal să se afle fie în închisori, fie în spitale psihiatrice”. O uriaşă maşinărie mediatică alege, pentru consumatorii de cuvinte şi imagini, vocea răului, insistă şi cultivă întîlnirile brutale cu adversitatea într-o lume complicată, organizează întîmplări şi catastrofe -dezordine, în fapt -, pentru că, iată, o lume cu ştiri bune e moartea presei; scursurile şi asasinii sînt promotorii de imagine pe care îi foloseşte noua maşină mediatică: „Asasinii care ies din puşcării după 20 sau 25 sau 30 de ani de detenţie sunt adevărate mine de aur pentru maşina mediatică [...] O carte cu titlul Cum mi-am masacrat familia are toate şansele unui mare succes de public, cu condiţia ca materia ei să fie bine concepută, să devină o mărturie reflexivă a ucigaşului, dar făcută sub supravegherea narativă a unui jurnalist”.
Ne aflăm, aşadar, în estuarul răului creat de fluviul ştirilor rele, într-o orînduire mediatică, cu mari şantiere ale dezordinii distribuite planetar, preventiv, alimentată mereu cu secrete diplomatice, economice, politice, ştiinţifice, medicale, tehnologice şi financiare, dar şi cu altele, de natură sexuală şi personală, pregătind era unei noi forme de totalitarism, anume totalitarismul transparenţei care îşi identifică duşmanul în omul ce îl citeşte pe Thomas Mann, de exemplu, şi care face frontiera dintre informaţie şi ficţiune „extrem de fragilă”. Totalitarismul comunist ţintea crearea omului „nou”; totalitarismul transparenţei din distopia lui Matei Vişniec creează omul-mlaştină: „Omul-mlaştină este îmbîcsit de informaţii inutile. Omul-mlaştină culege informaţii de peste tot, de pe stradă, din vitrine, de la televizor, de la radio, de pe telefonul său mobil sau de pe Ipod-ul său, de pe computer şi de pe Internet, de pe Facebook şi din ziare... în fiecare secundă aproape omul-mlaştină se află în faţa unui ecran. El devine o sugativă informaţională, înghite tot, aspiră tot, se hrăneşte cu inutilitatea imaginilor şi a mesajelor primite. Creierele noastre devin nişte mlaştini, acesta este adevărul”; omului-mlaştină ororile i se par banale, micul său dejun e cu ştirile rele (întrun singur buletin de ştiri, servit la prima oră a dimineţii, i se comunică despre noul tsunami din Indonezia, epidemia de holeră din Haiti, noul mesaj de ameninţare formulat de organizaţia teroristă Al Qaeda, „războiul monetar” al Chinei cu ţările din Asia, în fine, acumularea de gunoaie în centrul oraşului Neapole), pentru că lumea în care trăieşte omul-mlaştină se afirmă prin orori ce se cer mediatizate, morţii invadează cotidianul, iar jurnalistul care manipulează trebuie să inventeze mereu o „metaforă a nebuniei acestei lumi”: Mathieu Caradin, protagonistul romanului, jurnalist în redacţia de ştiri a radio-ului parizian, defineşte omulmlaş tină într-un portret memorabil al omului de azi, în fond, mutantul orînduirii mediatice; „Aceşti consumatori de informaţie sunt, de fapt, mutanţii unei lumi noi în care totul a devenit informaţie. Mutanţii nu mai pot trăi fără informaţie. Ei pot trăi fără să citească în viaţa lor o carte, dar nu pot trăi fără informaţie, şi mai ales fără informaţia-imagine. Creierul lor a fost treptat modelat în acest scop. După ce au fost carnivori, oamenii au devenit infovori (dar continuă totuşi să mănînce şi carne)”.
Dezordinea preventivă e o radiografie crudă a lumii contemporane, un manifest care avertizează şi pune o oglindă în faţa mutantului acestei lumi, o distopie scrisă în tonurile aspre ale ironiei demolatoare şi în formula parabolei care nu disimulează nimic, dimpotrivă, face încă mai terifiant avertismentul autorului. Astfel, omul-mlaştină – mutantul erei totalitarismului transparenţei – negociază cu şobolanii mutanţi globalizarea la un summit desfăşurat la Luxembourg şi ajung la un parteneriat privilegiat în urma unei „Declaraţii de Intenţie a Şobolanilor către Specia Umană”: împreună, omul-mlaştină şi şobolanii mutanţi, fac un proiect de societate : „Voi, oamenii, nu veţi reuşi niciodată globalizarea fără noi. Aveţi nevoie de noi, aveţi nevoie de priceperea noastră, aveţi nevoie de forţa noastră. Şi a venit momentul să recunoaşteţi acest lucru, a venit momentul clarificării, e cazul să începem să discutăm deschis despre toate acestea şi mai ales să o facem prin intermediul presei. Omul are nevoie de şobolan. Iată postulatul zilei. Omul şi şobolanul trebuie să avanseze împreună, mînă în mînă, ca să spun aşa, ajutîndu-se reciproc. Oamenii şi şobolanii sunt făcuţi să supravieţuiască împreună, să gestioneze împreună această planetă”: oamenii-şobolani şi şobolanii-oameni reprezintă noua specie a noii orînduiri, consfinţind astfel transferul deplin de identitate.
Sînt mult sarcasm, ironie corozivă, amărăciune, dar şi palpitul manifestului şi, iată, poezie în romanul lui Matei Vişniec. Etajul metafizic, acolo unde se iveşte alternativa poeziei drept unică şansă de salvare de sub tirania ştirilor rele, se structurează în orizontul explorării fiinţei interioare; pierzîndu-şi încrederea în cuvintele care manipulează, trăind o „viaţă muzeistică” în Paris, muzeul locuit, Mathieu Caradin încearcă să contacteze cele patru fiinţe dinlăuntrul său - „bebeluşul” de şase sau opt luni, copilul de la vîrsta de cinci sau şase ani, băiatul de 12-13 ani şi adolescentul „care ai fost înainte de a deveni bărbat” -, explorînd cercurile vîrstelor în profunzime, traversînd frontierele din sine; Tentativă de intrare în contact cu o fiinţă interioară, cum se numesc segmentele de pe acest etaj al romanului lui Matei Vişniec, fixează epica textului, dar şi dimensiunea sa poematică, metafizică: aici se află povestea de dragoste cu Leily, relaţia cu mama şi tatăl său, de care dă seamă psihanaliza, precum şi proiectul abia schiţat al evadării din orînduirea mediatică şi din garsoniera plasată undeva, la etajul unei clădiri din muzeul locuit; Mathieu Caradin se alătură studenţilor de la Conservatorul din Avignon care vor să înveţe cum trebuie citită poezia: „a învăţa cum trebuie citită poezia nu înseamnă să deschizi doar o carte de poezie şi să citeşti din ea... înseamnă să te deschizi pe tine poeziei, să te laşi invadat de ea, dar şi să o cauţi acolo unde se ascunde, în jurul tău dar şi în fiinţa ta..., înseamnă să înveţi să priveşti în jurul tău, să surprinzi licăririle de poezie din universul tău uman şi afectiv... da, poezia locuieşte peste tot, în obiecte şi în gesturile noastre..., dar din cauza faptului că suntem orbi ratăm aceste perle, aceste licăriri de fragilitate, aceste roiuri de semne poetice, această constelaţie de poeme naturale...”.
Aceasta e şansa de salvare a omului-mlaş tină, mutantul de azi: să citească poezie, eventual, aceea din La noapte va ninge, Oraşul cu un singur locuitor, Înţeleptul de la ora de ceai. Poeme ulterioare, La masă cu Marx de Matei Vişniec. Altfel, cineva – omul-şobolan şi şobolanul-om – va înlocui Wikileaks cu Sicklyleaks, iar jurnalistul, la microfonul buletinului de ştiri, cu o parafrază după „duşmanul” Dante, va da ştirea zilei: voi, cei care trăiţi aici şi acum, lăsaţi orice speranţă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara