Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea Românească:
Oglinda Facebook de Daniel Cristea-Enache

Dan Mircea Cipariu, singurătatea vine pe facebook, cu 12 ilustraţii de Mihai Zgondoiu, Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2012, 96 pag.

Într-un colofon ce însoţeşte, ca la marile înfăptuiri editoriale, volumul de versuri singurătatea vine pe facebook, Dan Mircea Cipariu explică structura simbolică a cărţii sale. „Cartea marchează împlinirea a 40 de ani ai autorului cu exact 40 de poeme.” Explicaţia, cuprinsă între cîteva rînduri de reclamă („acest proiect editorial a fost susţinut de Asociaţia EURO CULTURART, TotalSoft şi www.agenţiadecarte. ro”) şi altele de mulţumire („Autorul mulţumeşte următorilor prieteni care i-au susţinut cu delicateţe şi discreţie opera literară”), ar putea deruta, înscriind versurile de faţă în sfera celor ocazionale.

Ocazia nu este însă un eveniment „exterior”, la care poetul, alături de alţii, să participe prin contribuţii personale. Dan Mircea Cipariu îşi organizează singur aniversarea, dîndu-i forme de ceremonial poetic şi reparcurgînd etapele unei deveniri. Viaţa poetului s-a schimbat semnificativ, odată cu cea a societăţii româneşti şi a lumii în care liricul – acum – de 40 de ani trăieşte. Poezia lui va lega aşadar etapele devenirii poetice de evoluţiile/ involuţiile spaţiului social, iar biografia celui încercat de singurătate pe Facebook va fi cu greu regăsită, ca viaţă pură şi simplă, în noile condiţii tehnologice.

Trebuie să vină Crăciunul pentru ca drama socializării numai cu numele să-şi arate structura devoratoare. În scrisoarea a VII-a (de Crăciun), „prietenii din reţea” nu pot alina sentimentul de însingurare încercat de poet: „ascultăm fiecare în singurătatea lui/ christmas blue songs”. Se încearcă ostoirea singurătăţii tot pe Facebook, poetul postînd o fotografie şi un comentariu sapienţial: „«orice Crăciun e o renaştere», adaug pe facebook/ alături de fotografia mea de la cinci ani”. Anunţul de gospodar primind copiii cu colindatul este postat tot aici: „am scris pe peretele meu virtual/ PRIMIM CU COLINDA”. Alienarea fiind însă tot mai evidentă, lucrurile încep să se complice lirico-tehnologic. De la postări, se va trece la desene cu tematică: „desenez pe ecran/ un prunc într-o iesle”. După alte versuri ale singuraticului prins în reţea, reintrarea lui în realitate se face odată cu pătrunderea în casă a colindătorilor în carne şi oase. Eliberat de monitor şi televizor, poetul îi ascultă şi, pe colindul lor, meditează: „sînt şi eu măsura tuturor lucrurilor/ a tuturor mijloacelor/ stau în post/ aşteptînd naşterea Mîntuitorului// colindătorii intră în casă/ colindele lor îmi alungă întunericul// cine şi ce va mai fi/ a doua zi după Crăciun// cum şi unde/ voi găsi paradisul pierdut// nu răspund nu judec nu mai fac ipoteze/ declanşez numai şi numai/ bucurii interioare”.

Dan Mircea Cipariu are gesturile şi ticurile unui poet fără a fi, din nefericire, unul. Voluptatea cu care se spune eu în aceste „poeme” de o mediocritate, deopotrivă, a viziunii şi a expresiei este întrecută numai de volubilitatea celui care toarnă versuri. Drama poetică e aici săltăreaţă şi ilustrată, fără adîncime şi, cu toate zbaterile autorului, fără semnificaţie. Textele sînt atît de asemănătoare, încît cele douăzeci de scrisori (scrisoarea I, scrisoarea a II-a,..., scrisoarea a XX-a) intercalate cu cele douăzeci de secvenţe de facebook dreams (facebook dreams I, facebook dreams II,..., facebook dreams XX) ne pun pe gînduri prin perspectiva de generare pe care o creează: dacă autorul ar fi avut 50 de ani, cifra ar fi crescut îngrijorător.

Lăsînd gluma deoparte, eu demult pledez pentru reorientarea veleitarilor grafomani din sfera tiparului în cea online, din necesităţi de protejare a ecosistemului natural şi literar. Internetul asigurînd o vizibilitate şi o audienţă superioară, nu văd motivele pentru care fie şi un copac uscat să fie sacrificat de dragul unor versuri de o asemenea factură: „ultimul meu simţ e visul/ cu el voi cerceta invizibilul/ şi tot ce e secret în inima şi în creierul celor ce stau chiar acum treji în reţea” (facebook dreams I); „sparg fereastra de salvare a creierului/ şi o grădină edenică începe să crească în mine/ cu lagune şi canale în care tot ce e suflet îmi dă bineţe” (scrisoarea a III-a); „visele celor care conduc lumea/ sînt tot mai devoratoare/ ca o reţea de tarabe egotice/ la care sîntem poftiţi să cumpărăm/ ÎNTUNERIC/ &/ RÃUTATE/ îmbrăcate în haine scumpe” (scrisoarea a V-a); „exilul interior/ aşteaptă să ni se strige/ fiecăruia/ NUMELE/ PRENUMELE/ &/ STAREA DE DISPERARE” (facebook dreams V); „am intrat în anul schimbării de sine/ interiorul meu e o sămînţă de iubire din care voi scoate/ un cuvînt de trecere pentru devoratori şi profani” (scrisoarea a VIII-a – de Anul Nou); „am intrat în casa ta interioară/ să simt cum lucrează Lumina/ ca o vietate născută dintr-un vis de cunoaştere// stau aici/ cît se poate şi cît mi-e dat/ departe de năluciri şi primejdii// e atîta linişte în casa ta/ încît astrele reci/ se purifică/ pînă cînd devin suflete” (facebook dreams X); „sufletul meu devine tot mai mult o/ LUMIN|/ care ştie ce şi cum să atingă” (facebook dreams XII).

Exemplele de „poezie” susţinută „cu delicateţe şi discreţie” de către cei zece prieteni din colofon pot fi înmulţite pînă la epuizarea sumarului din singurătatea vine pe facebook. Veleitarismul poetic este în cazul lui D.M. Cipariu omogen şi fără surprize. La tradiţionala Poştă a redacţiei ţinută de un scriitor ori un critic cu experienţă şi exigenţă, versurile ar fi fost retrimise autorului, cu recomandarea: „mai încercaţi”. Dar ele au fost publicate, fiindcă vanitatea auctorială este invers proporţională, în astfel de cazuri, cu înzestrarea reală.

Paradoxul face că tocmai acest context nou, al singurătăţii devoratoare de poeţi de calibrul lui Dan Mircea Cipariu, le-a oferit condiţiile pentru a se manifesta plenar şi multilateral. În acest context istoric în care „poetul” nu-şi mai găseşte liniştea interioară am putut lua act de producţia lui serială şi zgomotoasă. Tocmai internetul, osîndit liric în volum, fu mediul prin care autorul a căpătat formă şi gesticulaţie de poet însingurat. Or, a probozi Facebook-ul pe Facebook, a deplînge permisivitatea internetului cînd tu însuţi eşti unul dintre efectele ei, a suferi de alienare şi totodată a mulţumi sponsorului: iată o serie de contradicţii care ar fi putut deveni interesante şi problematizante la un scriitor veritabil, cu o personalitate ea însăşi contradictorie. La Dan Mircea Cipariu, ele sînt numai hilare.

Lărgind cadrul, mai important este să dezbatem şi să asumăm libertatea nemaiîntîlnită în istorie oferită, astăzi, de internet – şi să ne gîndim în modul cel mai serios dacă sîntem ori nu pregătiţi pentru ea. Există încă nostalgici după vechea stare de lucruri şi după ordinea „axiologică” a epocii trecute, în care veleitarismul artistic era circumscris şi definit ca atare, bătăliile culturale fiind purtate preponderent pe axa rezistenţei la ingerinţa ideologică. E destul de limpede că această axă de rezistenţă şi acţiune critică nu mai are, în prezentul plural şi pluralist, vechiul rol; şi că, astăzi, critica nu mai este obligată să se confrunte şi să se lupte cu o ideologie unică. Precum în epoca interbelică, a lui Lovinescu, contextul postrevoluţionar al libertăţii depline de opinie şi expresie determină o varietate de manifestări de un maxim interes critic şi, nu mai puţin, moral-psihologic.

Altfel spus, numai în deplină libertate poţi vedea cum este un om, cum poate fi, cum poate gîndi, ce poate scrie. Iar Facebook-ul din titlul cărţii auto-omagiale a lui Dan Mircea Cipariu, comică şi jalnică în aceeaşi măsură, este oglinda cea mai bună pentru fiecare dintre utilizatori, revărsaţi fără nici un filtru redacţional în spaţiul virtual.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara