Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

In Memoriam:
Oglinda de Constanţa Buzea


Şi iată cum, negrăbindu-mă, nu m-am învrednicit şi n-am apucat să-i aflu reacţia. Duhovnicului la care mă spovedesc i-am comunicat intenţia mea de a scrie în următorii ani o carte, a netrăitelor, una din teme fiind aceea a pruncilor lepădaţi. Păcat de moarte, cum ştim, a scrie despre asta e un lucru teribil de greu, aproape imposibil de făcut. Voi încerca totuşi. Fratele nostru Alexandru, înţelept în credincioşia sa, a avut încă de la început înţelepciunea de a şi-i lăsa pe ai săi să se nască toţi, să şi-i crească, împreună cu fascinanta şi minunata lui Ulvine, într-un spirit de curăţie şi frumuseţe, ei înşişi frumoşi în transfigurare, în ascultare şi cuminţenie. Pe măsură ce aş fi înaintat cu cartea mea, i-aş fi arătat şi preotului textele. Călătorind, acesta, în Germania, în câteva rânduri, l-a vizitat pe Alexandru şi au vorbit împreună îndelung pe teme religioase şi despre poezie. Îmi cerea permisiunea să-i trimită în plic şi poeziile mele din netrăitele, pentru a se bucura de ele ca un bun creştin. Un preot luminat şi sensibil ştia ce l-ar mişca pe poetul nostru în grea suferinţă, acolo, departe de ţară, aflând de căinţa mea pentru păcatele mele, o confirmare târzie, în fond, de rodire a cuvintelor sale, pe care ni le-a tot spus şi repetat nouă, până la obsesie, şi nu numai nouă, insistent şi cu patos, atrăgându-ne atenţia cât de mistuitoare crimă facem, şi ce pierzătoare de suflet este uciderea pruncilor noştri, lepădarea lor în neant. Şi negrăbindu-mă cu scrisul, iată că mă ajunge din urmă vestea plecării dincolo a lui Ioan Alexandru...
Am fost colegi de an. Era copilăros, avea un nesecat simţ al sincerităţii în comunicare, al pledoariilor pentru cauze tulburătoare. Am fost colegi de an la filologie, între '64-'68, el mutându-se de la Cluj la Bucureşti. Colegi de an şi născuţi amândoi în 1941, el în decembrie, eu în martie. Era mai tânăr ca mine, era copilăros în sinceritate, tot ce ne spunea avea un aer definitiv şi pur. Promoţia noastră se bucura de o frumoasă faimă, eram foarte mulţi poeţi în an. Noi nici nu realizam atunci practic proporţiile acelei stări de graţie în care eram izolaţi, împreună, ca într-un halou colectiv, la vedere. Ne-am tipărit glorioşi cărţile de debut, şi următoarele, care au făcut vâlvă, care au găsit ecou instantaneu. Gloria cărţilor noastre ne-a făcut viaţa de studenţi ceva mai uşoară, examenele le luam în piept cu detaşarea celor care aveau nu o singură şansă, nu o a doua şansă, ci o infinitate de posibilităţi în absolut. În studenţie ne-am şi căsătorit, Alexandru cu iradianta lui Ulvine, eu, cu cine se ştie. Curaj inconştient? Pasiune? Eroism? Ne vizitam cu un formidabil sentiment de rudenie, de frăţie. Venea la noi din călătorii. Puneam ceva pe masă, hrană, vin, ce aveam. El extrăgea dintr-o trăistuţă ardelenească ţesută din lână în vergi, o folie de hârtie de dimensiuni apocaliptice. Metri întregi de hârtie de împachetat, pe care erau transcrise în cruciş şi în curmeziş, pe o parte şi pe cealaltă, zeci şi zeci de poeme, pe care ni le citea până în zori, stând în picioare, cu spatele la o oglindă a noastră aşezată între două rafturi de cărţi. O oglindă care părea a fi o uşă către o odaie misterioasă în care Alexandru presupunea corect că dorm somnul lor de oameni obişnuiţi, părinţii mei încă tineri. Poposise astfel, la noi, într-o iarnă teribil de geroasă. Apa din butoiul de sub streaşină era bocnă. Alexandru, ieşind în zori, din casă, ostenit de cât ne-a citit, şi ameţit de vinul băut împreună, a încercat zadarnic, în disperare, să spargă pojghiţa groasă de gheaţă, ca să-şi dea cu apă pe faţă. Revenind în casă, s-a aşezat în faţa oglinzii dintre odăi, oglindă neluminată direct, şi fără să-şi distingă propria statură oglindită, a încercat să treacă dincolo. Şi Doamne, casa aceea a părinţilor mei, nu mai există, cum nici bătrânii noştri nu mai sunt. Oglinda aceea însă, prin care poetul tânăr încercase atunci, viu, să treacă dincolo, s-a păstrat pe undeva, l-a urmat oriunde s-a dus prin lume, şi iată, la 59 de ani, i-a absorbit întrînsa pentru totdeauna sufletul lui minunat de copil etern, sufletul lui de mare poet.