Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Poezii:
Octavian Doclin de Octavian Doclin

Pîrga

Poetul - pîrga cuvintelor
început de rod o nouă naştere ultima -
coroana de slavă a poemei altoiul
trunchiului de pămînt al poemului în putrezire

naştere din naştere
putrezirea înviată de neputrezire
lemn din ceruri înflorit din lemn de pămînt -
pe fruntea poetului săpată forma literei T
mereu adîncindu-se
în palma mîinii lui drepte ivită rana
încet deschizîndu-se
întîiul rod - deodată cu pîrga


Fuiorul

I

Stătea ascuns în lanul de cînepă
din grădina casei de la doclin
de tălpile de copil se prindea
pămîntul reavăn răcoarea lui
dacă (abia) îi stîmpăra sîngele înfierbîntat
verdele crud al cînepii tinere
îi colora ochii tineri cu care vedea
lumea visată şi cerul albastru
era verde crud precum snopii de cînepă
puşi de bunica la murat ascunşi sub mal
în apa rece şi limpede înverzită şi ea repede
de picioarele lui şi ele prea tinere
sub care-i strivea într-un dans nici azi înţeles
era verde crud un verde închis
de la tălpi pînă la creştet
cu toate că atunci părul lui de copil
avea culoarea aurului ca al mamei sale
cînd l-a născut


II

ascuns în lanul de cînepă
din grădina casei copilăriei
chema roiul de viespi şi privea cerul albastru
culcat pe spate în răcoarea cînepii
vedea mai bine lumea visată
prin crăpătura ochilor lui verzi
mai cruzi ca verdele crud al cînepii
cînepa - pîrga puterilor cuvintelor sale
în tinereţe


III

cine mai cheamă astăzi oare cuvîntul la el
se auzi gîndind deodată cu voce tot mai puternică
şi crezu pentru o clipă că sîngele verde crud
de odinioară al copilăriei
va fi fuiorul în care va lega
pentru totdeauna lîngă el poema
între timp însă fără s-o fi simţit în preajmă
ea îi lipise cu apă verde pleoapele
ele acum aurii
mai auzi doar plesnetul despicînd
în două lumea visată şi cerul albastru
precum trupul de mult uscat al cînepii
adunat în fuior pe braţul bunicii
cîndva
Turnul Unghiului

Din Turnul Unghiului priveşte poetul
doar cu ochiul care vede numai înlăuntrul său
domeniul poemului
cuvintele mici pe care el le trecuse victorios
prin încercarea din Vale
plesnesc acum în pîrgă deplină
se bucură mult văzînd cum îşi trec
povara lucrării din gură în gură
aşa cum în copilărie văzuse el în muşuroaiele de furnici
la care se uita ore în şir
bucuria-i ţinu însă cît durata fulgerului
timp destul pentru naşterea florii de mină
gîndul că după primul rod
o altă încercare îl aşteaptă în Vale
fără să ştie cît de puternice
vor fi vinele picioarelor noilor născuţi
îl nelinişti peste măsură
deschise celălalt ochi care vedea numai în afara sa
şi desluşi cum dinspre partea de sud a domeniului
cu steag alb în mînă (şi) în goană nebună
se apropie punctul


Apărarea domeniului

Pentru ca fiecare să aibă
locul ce i se cuvine
şi domeniul să poată fi apărat
şi pentru ca poetul să nu îl arunce afară
ca pe-o mlădiţă stearpă fără putinţa rodirii
cuvîntul trebuie să se nască în afara poemului
dar să crească şi să rămînă în el

fiindcă atît de mult a iubit poetul poemul
încît a dat pe singurul său cuvînt afară din el
născîndu-i poema

Lamentaţia

De lumină am nevoie
fiindcă ochi deşi am
sunt orb
cuvintele-n pîrgă nu le văd
le aud doar
la naşterea lor întotdeauna
particip doar pe furiş
ciulind urechile
se lamentă Scribul
în urma Stăpînului mergînd
cît timp acesta nu-l băga în seamă
avînd un ochi aţintit spre fruntea cerului
iar celălalt spre floarea de lotus
încremenită
parcă plutind


Ierihon


De mai mult timp poema stearpă era
nici un alt cuvînt din ea nu ieşise
altele noi n-au fost auzite sau văzute intrînd
poetul îşi chemă poemul la el şi-i spuse
intră la noapte la ea înconjoară-i locul
de şapte ori adună-ţi puterea în aşa fel
ca ultimul ocol să fie în mers înnodat
dacă acest lucru îl vei putea face
ca atunci în tinereţile tale
cortul cuvintelor ei se va prăbuşi
goală lăsînd-o în ape deschise strigă-mi tare o dată numele
şi voi înţelege că i-ai zdrobit orice voinţă
că floarea de jar din nou a-nflorat

de-atunci poetul aşteaptă
pe poem încă nu l-a văzut cineva
de-atunci
Complotul, naşterea

Cînd au văzut cum pîrga cuvintelor mici
dă-n floare bogată şi rodul va fi pe măsură
şi că pe ele le vede acum
doar ca pe nişte omizi
pe ele care au străbătut Valea
mici şi în pîrgă la rîndu-le
urmîndu-l fără poticnire
prin viclenia tinereţii şi puterea sîngelui lor clocotind
gata să spargă vinele braţelor lor încă fragede
cucerind Cetatea bătrînilor lor cu întregul domeniu
văzîndu-i aşadar prea mare grija
pentru noua bogăţie ce va să prospere-ntre ziduri
ele
au hotărît în sfatul din templul
înălţat pe locul în care au aşezat piatra Eben-Ezer
să-l alunge ca stăpîn al domeniului
teamă n-aveau domeniul era bine ştiut
doar neliniştea că dacă totuşi
vor fi ele cele alungate în cele din urmă
domeniul să rămînă fără fisură neîmpărţit
iar tot ce au agonisit pînă aici
risipit să nu fie
drept mărturie să stea
zidirii lor în poem
la urechile lui ajunseseră însă toate acestea
astfel că atunci hotărî
printr-un semn ştiut şi văzut
doar de cele în pîrgă
să cheme la el
în ceas de seară tîrziu
din locul ei de pîndă
de la marginea marginilor
poema
apoi ridică podul
un ţipăt ca al femeii născînd
clătină punctul
"cu durere vei naşte" îşi aminti
poetul


Mîna de ţărînă


Trăieşte pe domeniu
fără lumină şi apă
cum Trandafirul de Crăciun pe piatră
cu mîna lui de ţărînă
scrie pe ascuns tot ce aude
cînd vorbeşte singur Stăpînul
şi n-ar vrea să se ştie
fiindcă fidel lui pînă la capătul ultimului cuvînt în pîrgă
încă înainte de-a-i fi fost arătat întîiul
Scribul îl urăşte tot pe ascuns
cu gustul poemei în gură.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara