Ce gândesc sârbii

La începutul lunii decembrie a anului trecut Andrei Pleşu a participat la o dezbatere organizată la Belgrad de Academia Germană pentru Limbă şi Literatură şi de Fundaţia S. Fischer. În „Dilema veche” (nr. 566, decembrie, 2014), el notează starea de spirit a elitei intelectuale locale. Iar ce descoperă nu e deloc ceea ce ne-am dori să fie: „Pe scurt: elita sârbo-croată, «lumea bună» din partea locului tună şi fulgeră împotriva Europei. Am auzit discursuri de o vehemenţă, de o amploare resentimentară, de un naţionalism care m-au făcut să mă întreb dacă nu cumva mă aflu în ochiul unui vârtej de natură să înghită toată retorica şi toată construcţia comunitară. (…) Nu numai Uniunea Europeană era pusă în discuţie, ci capitalismul, în general, liberalismul, proprietatea privată, economia de piaţă etc. Pe fond de nervozitate, uneori paroxistică, se contura, tot mai roz, portretul marelui Tito şi, tot mai roşu, profilul lui Putin. Mi se spune că circulă deja în oraş t-shirt-uri cu chipul liderului de la Kremlin. Nici un contradiscurs, nici un efort de echilibru şi de nuanţă.” Sigur, există explicaţii pentru această atitudine publică din capitala fostei Iugoslavii, explicaţii pe care Andrei Pleşu ni le şi oferă. Dar, dincolo de ele, rămâne îngrijorarea.


Rănile memoriei

Numărul 4 din 2014 al revistei Memoria, realizat şi publicat în colaborare cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, ne aduce în atenţie cercetările arheologice ce au vizat descoperirea rămăşiţelor celor ucişi, în închisori şi nu numai, de autorităţile comuniste. Secţiunea respectivă, intitulată Arheologia crimei, este prefaţată de tânărul istoric Cosmin Budeancă şi conţine pagini documentare de un dramatism tulburător. În acelaşi număr substanţial al „Memoriei”, sub titlul L-am avut comandant pe Vişinescu, doamna Micaela Ghiţescu îl evocă pe faimosul torţionar: „Eram la penitenciarul Mislea circa 500 de femei, de toate vârstele, de toate originile sociale, cum se spunea pe atunci, cu un numitor comun: CR, adică eticheta de „contrarevoluţionar”, mai familiar spus „bandit”, „duşman al poporului”. Iar el era COMANDANT: Alexandru Vişinescu. Era tânăr (acum îmi dau seama, doar cu câţiva ani mai în vârstă decât noi, cele mai tinere). Spilcuit, înalt şi slab, cu mustaţă. Arogant şi ironic. Rău. Nu l-aş fi recunoscut în bătrânelul cocârjat, văzut pe ecran. Cocârjat, nesigur pe picioare. Tot arogant şi … SPERIAT!”