„După numeroase ştersături…“
LETTRE INTERNATIONALE (numărul 92, iarna 2014-2015) publică discursul lui Patrick Modiano la decernarea Premiului Nobel, intitulat Scrisul şi oralul. Iată ce mărturiseşte prozatorul despre această diferenţă majoră dintre a scrie şi a vorbi: „Este pentru prima oară când trebuie să ţin un discurs în faţa unei adunări atât de numeroase şi resimt o oarecare nelinişte din acest motiv. Am fi tentaţi să credem că, pentru un scriitor, este ceva firesc şi lesnicios să se consacre unei asemenea îndeletniciri. Dar un scriitor – sau cel puţin un romancier – deţine adeseori raporturi dificile cu vorbele. Şi, dacă ne amintim această distincţie şcolărească între scris şi oral, un romancier este mai înzestrat pentru scris decât pentru oral. Un scriitor obişnuieşte să tacă şi, dacă vrea să se impregneze de o atmosferă, trebuie să se piardă în mulţime. Ascultă, fără să lase impresia, conversaţiile şi, dacă intervine, o face întotdeauna pentru a pune câteva întrebări discrete, ca să înţeleagă mai bine femeile şi bărbaţii din jurul lui. Cuvintele lui sunt ezitante, fiindcă este obişnuit să şteargă ceea ce scrie. Desigur, după numeroase ştersături, stilul său pare limpede. Dar când trebuie să vorbească nu mai poate profita de şansa de a-şi corecta ezitările.” O profesiune de credinţă demnă de reţinut, prin observaţie corectă şi sinceritate.
Lumea islamică
Din acelaşi număr al revistei Lettre Internationale recomandăm şi consistenta secţiune dedicată culturii islamice. După atentatele sângeroase de la începutul anului de la Paris, „este cu atât mai interesant să ne aplecăm asupra gândirii islamice tradiţionale, dar şi a modului în care aceasta a fost alterată de fanatismul actual”, consideră Adrian Mihalache în textul introductiv al numărului. Astfel, putem citi un dialog al lui Makram Abbes cu câţiva redactori ai revistei Esprit intitulat „Arta guvernării în lumea islamică”; Robert F. Worth semnează o analiză despre „stâlpii despotismului arab”, Cătălin Bogdan descrie imaginea critică pe care musulmanii o au despre ei înşişi, aşa cum apare ea într-o serie de producţii cinematografice; în fine, Perry Anderson dialoghează cu Suleiman Mourad despre istoria Coranului; dialogul lor începe cu aceste explicaţii oferite de specialistul în Coran: „Tradiţia ne spune despre Coran că i s-a revelat Profetului Mahomed de-a lungul unei perioade de douăzeci şi doi de ani, între 610 şi 632. Musulmanii cred că Mahomed era analfabet şi, ca urmare, el nu ar fi putut să scrie Coranul. L-a memorat, iar câţiva dintre adepţii care-l însoţeau au reţinut unele părţi din el sau le-au scris. ” Desigur, secţiunea aceasta e de citit în totalitate. Motivaţia este la îndemână: dacă vrei să te apropii de celălalt, de cel diferit de tine şi să încerci să eviţi conflictele, trebuie, neapărat, să-l cunoşti, să-l înţelegi.
O excelentă revistă de artă
Am primit revista ARTA, consacrată artelor vizuale şi editată de Uniunea Artiştilor Plastici din România. Publicaţia este condusă de Petru Lucaci, director, şi de Magda Cârneci, redactor-şef. Numărul 12/ 2014, pe care-l avem în faţă, arată impecabil ca ţinută grafică şi e foarte bine făcut. Ca punct central al său există un amplu dosar despre lumea britanică a artei, datorat tinerei Cristina Bogdan, lector de istoria artei la Londra. Magda Cârneci explică demersul editorial: „După prezentări ale unor genuri artistice, şcoli de pictură, generaţii artistice, curente ideologice sau evenimente internaţionale, ne-am gândit că ar fi interesant, şi mai ales util, să deschidem paginile revistei către ambianţa internaţională de artă, pentru a permite o cunoaştere mai apropiată, în limba română, a unor scene naţionale prestigioase şi influente.” Restul sumarului, conţinând, între altele, dosare de artist, expoziţii din România şi internaţionale, cronici de carte, contribuie la profilarea unei excelente reviste de artă.
Viaţa Românească la început de an
A apărut VIAŢA ROMÂNEASCA nr. 1- 2, o revistă care se prezintă şi de data aceasta aşa cum ne-a obişnuit: o construcţie solidă, redactată cu vocaţie şi cu gustul sigur al valorilor. Solomon Marcus publică o splendidă evocare despre matematicianul Paul Erdös, „o legendă a secolului al XX-lea”, cel care „avea toate caracteristicile unui sfânt”. Adrian Popescu semnează şi el o emoţionantă evocare despre Nicolae Balotă, pe care-l aşază sub sintagma „un teolog printre scriitori”. Iar Mihai Zamfir continuă să reviziteze clasici, de data aceasta popasul său, concretizat într-un text admirabil, îl reprezintă opera lui Camil Petrescu. Nicolae Prelipceanu este autorul editorialului intitulat „Reîntoarcerea religiei”, dar şi al consemnării unui eveniment marcat de revistă, Editura Humanitas la 25 de ani. Marian Drăghici scrie despre Premiul Naţional „Mihai Eminescu”, iar Elisabeta Lăsconi scrie despre prima romancieră a lumii. Gellu Dorian semnează poemul invitat: „A stat mereu la o margine,/ casa lui a fost la marginea celorlalte case,/ masa lui a fost marginea cârciumii,/ cârciuma a fost la marginea oraşului, oraşul a fost la marginea lumii,/ lumea lui a fost atât de mică încât nici margine n-a avut…”. Andrei Codrescu publică o conferinţă ţinută în septembrie 2014 la Texas Tech University, în care explică ce înseamnă „accentul străin”. Ne oprim aici cu semnalările. Sunt multe texte de valoare în acest număr dublu de început de an al Vieţii Româneşti. Cititorii interesaţi le vor descoperi, negreşit.
Un poet optzecist la 65 de ani
Revista ARGEŞ (nr. 2, 2015) îl sărbătoreş te pe Liviu Ioan Stoiciu la 65 de ani. Importantul scriitor optzecist este prezent cu o confesiune, dar şi cu un amplu interviu pe care i-l acordă lui Ştefan Ion Ghilimescu. Ambele se remarcă prin stilul direct, lipsit de conformisme, prin tonul de spovedanie cu asumarea erorilor. Iată o mostră: „Perioada de boemă: 1968-1975. Cea mai intensă, mai «fără căpătâi», mai scoasă din ţâţâni perioadă din viaţa mea, am schimbat locuri de muncă, meserii şi localităţi. Dominată de «băutură, tutun, femei» – plus tentative de sinucidere. În octombrie 1968 am plecat voluntar în armată – repartizat la tancuri, la Bârlad, radiotelegrafist (aveam 18 ani; fusesem din februarie 1968 profesor suplinitor într-o comună de pe malul Trotuşului, Rugineşti), provocat de intrarea în forţă a trupelor URSS (ale Tratatului de la Varşovia, mai puţin ale României) în Cehoslovacia. După care, în martie 1970 am venit la o mină de cupru, la Bălan, să muncesc în subteran…” Pe lângă aceste pagini, sunt de subliniat contribuţiile semnate în acest număr de Gheorghe Grigurcu, Nicolae Oprea, Ioan Lascu, Mihai Barbu, Dumitru Augustin Doman. Şi o constatare pentru revista Argeş în întregul ei: ea reuşeşte să adune un grup constant de colaboratori de calitate şi să- şi facă un loc al ei, apreciat, între revistele literare ale ţării.
Noutăţi editoriale
Constantin Abăluţă publică, la Cartea Românească, volumul Femei răspântii imprevizibile, pe care-l subintitulează roman-graffiti. La aceeaşi editură, Adrian G. Romila semnează o carte specială Piraţi şi corăbii. Incursiune într-un posibil imaginar al mării, prezentată cu căldură de Angelo Mitchievici. În fine, tot la Cartea Românească apare şi un volum de versuri: Ochi hăituiţi de trădare, de Gheorghe Vidican. Poetul orădean se află într-o adevărată ofensivă editorială, căci, la sfârşitul anului trecut, a tipărit (la Editura Aureo din Oradea) o altă carte de versuri: Dimineaţa din pumni. În fine, semnalăm încă o culegere de versuri recentă la Editura Tracus Arte, Vertigo, de Ioana Diaconescu.
O nouă serie
Într-o perioadă în care suntem obligaţi să vorbim mai ales despre dificultăţile întîmpinate de revistele noastre literare, pare cu atît mai remarcabilă existenţa unor publicaţii de bună ţinută aspirînd la marea performanţă intelectuală. VERSO, revistă bimestrială ce apare cu sprijinul Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa, a inaugurat, prin nr.2-3 din 2014, o nouă serie. Editorii, tineri filozofi şi literaţi mai ales ardeleni, au ambiţii înalte: se preocupă de marile secvenţe ale istoriei filozofiei, analizînd fără complexe nume de referinţă (Platon, Pseudo-Longinus, Kant, Schelling etc.) şi căutînd cu aplomb să aducă mici glose pe marginea unor teme clasice. Probabil că despre Vlad Mureşan, Horaţiu Trif, Luigi Bambulea, Angela Kun şi alţii, îndrăzneţi participanţi la proiectul Verso, vom mai auzi. Să notăm dimensiunea teologică de bună calitate a analizei filozofice prezente în revistă. Numărul noii serii se încheie cu un interesant grupaj de comentarii despre una dintre figurile emblematice ale artei româneşti contemporane, despre pictorul Paul Gherasim. Din notaţiile originale ale lui Horia-Roman Patapievici am reţinut: „Ceea ce ne propune domnul Gherasim este să ne uităm la tablourile lui ca şi cînd am stră-vedea dincolo de ele. De fapt, omul negociază lumea. El propune o ontologie: este un tip de ontologie a obiectelor care apar pentru a dispărea”. Îi urăm lui Verso nouă serie succes deplin.
