Infracțiune

Să prezentăm faptele, cât mai exact, fără implicare emoțională. Și anume: unul din procesele câștigate de Uniunea Scriitorilor cu numitul Dan Mircea Cipariu a ajuns la executarea silită a acestuia, astfel încât USR să-și recupereze cheltuielile de judecată. Dosarul de executare silită cu nr. 110/2017 a fost repartizat Biroului Executorilor Judecătorești Asociați „Dumitrache și Dumitrache“ și își urma cursul firesc. Ei bine, într-una din săptămânile trecute, pe adresa Uniunii Scriitorilor a sosit un act oficial din partea acestui birou de executori judecătorești, mai precis o Încheiere privind încetarea executării silite, în care se menționa: „Având în vedere adresa formulată de creditoarea Uniunea Scriitorilor din România înregistrată la sediul B.E.J.A. «Dumitrache și Dumitrache» sub nr. 942/14.07.2017, prin care solicită încetarea procedurii de executare silită ce face obiectul dosarului nr. 110/2017 – B.E.J.A. «Dumitrache și Dumitrache», luăm act de renunțarea creditoarei la executarea silită, sens în care, în temeiul art. 703 alin. 1 pct.3 C proc. civ., constatăm încetarea executării silite…“ ș.a.m.d. Adică: executorul judecătoresc încetează executarea silită a numitului Cipariu întrucât Uniunea Scriitorilor ar fi cerut asta! Bizară cerere din partea Uniunii Scriitorilor, ne-am zis și ne-am interesat în dreapta și-n stânga de unde provine renunțarea la executare. Conducerea USR nu știa nimic, nici direcția administrativă. Atunci am bănuit că poate biroul de avocatură al USR va fi formulat cererea. Am întrebat și am obținut răspunsul așteptat: nici pomeneală de asemenea aberație. Nimeni, așadar, nu făcuse nicio adresă. Și atunci, ce s-a întâmplat?! S-a întâmplat lucrul cel mai urât dintre cele imaginabile. Numitul Cristian Teodorescu a emis, în numele Uniunii Scriitorilor, (autoinstituindu-se „președinte“ al USR!), o adresă către executorul judecătoresc prin care solicita oprirea executării lui Cipariu!! Bine, dar asta e infracțiune uriașă, evidentă! Este, și?, pentru Teodorescu nu contează! Singura scuză a lui Teodorescu ar fi ca semnătura pe adresă să aparțină altcuiva. Același Teodorescu a trimis o adresă și către Casa de pensii, tot în numele USR, și tot ca „președinte“, prin care confirma calitatea de membru USR – pentru obținerea (ilegală!) a suplimentului de pensie – a unui autor care, în realitate, nu mai deține această calitate, fiind exclus din USR: altă infracțiune, și aceasta cât roata carului, aici fiind vorba de bani din bugetul public! Lui C. Teodorescu, autor de proze insipide despre pisici insipide, îi recomandăm noi un subiect: ce-ar fi să încerce să scrie un roman despre un ins ajuns la vremea pensiei, instalat confortabil În ratare și cu ambiții nesăbuite, care, când se privește în oglindă, se vede în chip de Napoleon și începe să emită legi, edicte, pornește războaie crâncene doar în închipuirea sa, dă grațieri și pedepse, câte și mai câte. În fine, întorcându-ne la tonul serios: vă imaginați ce s-ar fi întâmplat, dacă atunci, la început, când lumea scriitoricească, intoxicată cu minciuni despre actuala conducere a USR, i-ar fi creditat pe C. Teodorescu și pe ceilalți doi, iar aceștia chiar ar fi ajuns în fruntea Uniunii Scriitorilor? Cu atâta iresponsabilitate, cu atâta talent pentru faptele nebunești, cu atâta seninătate în a comite falsuri și infracțiuni pe cât demonstrează ei, ce s-ar fi ales oare de Uniunea Scriitorilor? Simplu: s-ar fi ales praful!

Biciclete

Primăria Generală a Capitalei a mai avut o idee trăsnită: să împartă câte cinci sute de lei bucureștenilor care vor să-și cumpere o bicicletă. Sigur, s-a stat la coadă, a fost bătaie pentru banii ăștia, ceea ce spune tot despre firea (nu e un joc de cuvinte!) și nivelul de civilizație ale locuitorilor Capitalei. Cum poate fi calificată o asemenea inițiativă a Primăriei? Simplu: populism, pomană electorală și poate chiar bășcălie. Fiindcă nicidecum serios, ci numai în derâdere poți încuraja mersul pe bicicletă întrun oraș cu un trafic auto infernal și cu (de fapt, fără!) infrastructură rutieră, precum Bucureștiul. Măcar să fi cumpărat Primăria biciclete urbane și să le fi plasat în spații special amenajate, în parcuri, unde amatorii să le poată folosi introducând, de pildă, o fisă în automatele pentru închiriat. Dar așa?! E absurdul însuși, într-un oraș unde n-ai cum să mergi pe bicicletă decât strecurândute printre mașini cu un curaj de cascador, decât riscând să te accidentezi, să-i îndemni pe oameni să meargă pe bicicletă. E un fel de a pune carul înaintea boilor: normal este întâi să creezi condiții/ piste și apoi să iei biciclete. Altfel, ești în situația cuiva care are o magherniță cu pereți de chirpici ce stau să se prăbușească, dar își cumpără fudul ferestre cu geam termopan. Dacă vor să vadă cum se rezolvă această problemă, deplasarea pe bicicletă într-un mare oraș, le sugerăm responsabililor capitalei noastre să învețe de la alții, care știu cum se face. De pildă, să viziteze Ljubljana. Acolo, centrul întreg este un rai al pietonilor și al bicicliștilor: dar toate străzile, liniștite și curate, au piste corect trasate pentru mersul pe bicicletă. De asemenea, orașul e eliberat de traficul greu, fiind înzestrat cu un ring, o autostradă care-l înconjoară și din care pornesc șosele de mare viteză în toate cele patru direcții principale. Tot în Ljubljana se poate admira cum pot fi amenajate malurile unui râu care trece prin oraș. (Capitala Sloveniei are și ea un fel de Dâmboviță a ei, dar ce diferență față de București: apă limpede, diguri și alei pentru promenadă, ambarcațiuni care plutesc idilic, arbori umbroși, poduri pline de poezie, pe margini locuri de popas cu bănci, cafenele și restaurante stradale foarte animate – o minunăție.) La fel, capitala Sloveniei e de luat drept model pentru clădirile istorice extrem de bine restaurate, pentru transportul în comun modern și civilizat, pentru câte și mai câte. Cât despre București: să împarți câte cinci sute de lei pomanagiilor pentru cumpărarea unei biciclete e cam totuna cu a le face cadou costume de surfing locuitorilor din Alaska și din Laponia și schiuri beduinilor din Sahara. Adică e absurd, e comic, e kafkian.