Estivale – semnele regresului
Dacă se întâmplă să locuiți într-un bloc bucureștean cu multe familii tinere, așa cum e cazul Cronicarului, veți rămâne surprinși văzând, acum când a venit vara, câte tinere locatare ale imobilelor din zonă ies din apartamentele personale ca să-și scoată la aer, în spațiile verzi din jur, cățelul personal, de apartament, pe care-l poartă în lesă, cu grijă și drăgăstoase chiar. Da, parcă sunt mai puține perechile de oameni tineri care plimbă căruciorul cu propriul copil și mai multe cele care plimbă, ca pe un copil, în loc de copil, câinele. Ce avem aici? O tandrețe deturnată, o afectivitate îndreptată ciudat de la copii spre animalele de companie? Nu e cumva acesta semnul unei regresiuni, a unei sărăciri sufletești? Și încă un fenomen care ne pune pe gânduri și care ni se pare că ține tot de declin, de involuție. Dacă vom merge la plajă, unde lumea își lasă corpul la vedere, vom observa că a crescut teribil numărul semenilor noștri cu tatuaje pe trup. Oameni în toată firea își fac din propria piele spațiu de încercare pentru tot felul de inscripții tâmpite și, mai ales, pentru tot felul de desene de un prost gust înfiorător. Privindu-i, avem impresia că am nimerit în mijlocul unor triburi marginale și anacronice, care astfel găsesc nimerit, în chip naiv, primitiv, să-și manifeste simțul artistic. Asistăm, așadar, aiuriți, la defilarea asta „artistică” a unor oameni care și-au transformat corpul – pe care înțelepții din vechime îl considerau un templu sacru! –, în pânze, șevalete, pereți de săli de expoziție, într-o invazie scripturală și imagistică dubioasă, de gang, care ne întristează, dar ne și sperie. Altădată, prostul gust artistic se limita la „clasica” carpetă cu scena răpirii din serai, atârnată pe perete, în dormitor, iar acum s-a mutat agresiv pe piele, definitiv. Ce e cu ei, ce e cu noi?!... Și totul se petrece în vremea noastră de excepționale cuceriri tehnologice și de excepțional rafinament artistic. Se dovedește că progresul nu e neapărat direct proporțional cu trecerea timpului și nici nu e uniform repartizat: în aceeași epocă, zone uimitoare de progres coexistă cu altele de regres, de involuție. Acești iubitori de „artă” pe propriul corp arată lipsă de gust și rudimentarism, adică ilustrează convingător ecuația de care vorbeam în această notă – regresul sufletesc, cultural și de mentalitate.
Estivale – o comparație
Cei care au drum prin Bulgaria și trebuie să ocolească cu mașina Sofia, vor avea o surpriză extrem de plăcută: șoferii au scăpat de coșmarul din anii trecuți, cu un trafic imposibil, pe un drum prost și îngust. Actualmente, Capitala Bulgariei s-a îmbogățit cu o centură rutieră impresionantă: modernă, cu trei benzi, impecabilă. Iar Bucureștiul? (Comparația cu vecinii bulgari se impune de la sine, căci, în atâtea rânduri, noi și ei am împărțit ultimul loc în Uniunea Europeană, la diverse capitole.) La noi, bâlbe și amânări, care durează de zeci de ani și nicio soluție pentru o centură ocolitoare modernizată a Capitalei. În schimb, iată, s-a permanentizat cadoul (nu spunem pomana) cu scop electoral: ne amintim de acele găleți de plastic, și sticle de ulei, și pungi cu zahăr, și pixuri date în campanie de politicieni, pentru voturi. Acum, asta a devenit o regulă și se petrece la o scară mult mai mare, tot timpul, nu doar la alegeri. N-ajungea că pensionarii circulă gratuit cu mijloacele de transport în comun; zilele acestea, fiindcă e prea cald, responsabilii urbei găsesc de cuviință să „combată” canicula dând liber la tot poporul în autobuze(!!). Mai mult: mama care aduce pe lume un copil primește de la primărie 2500 de lei. (Sigur, problema natalității e importantă, vezi și nota dinainte. Dar nu așa se rezolvă ea și nu e treaba primăriei s-o rezolve!) Iar dacă-ți cumperi o bicicletă, primăria îți oferă cinci sute de lei. Ne pare rău că trebuie să atragem atenția: nu în acest mod demonstrează oficialitățile grija pentru bucureșteni, prin acest populism ieftin, prin aceste cadouri care, eventual, aduc voturi. Ci făcând ceva cu adevărat important pentru modernizarea Bucureștiului – de pildă, centura Capitalei, cum spuneam. Deocamdată, încă n-avem centură rutieră: să ocolești cu mașina Bucureștiul, este o probă neînchipuit de grea, un fel de antrenament pentru traversarea infernului.
Din sumar
În revista 22 (nr. 23), Mirel Bănică relatează, într-o documentare la fața locului, despre un pelerinaj interesant care are loc în fiecare an, între 24 și 26 mai, la Saintes-Maries-de-la-Mer, în sudul Franței, unde participă o mulțime de pelerini catolici, gitani și romi, plus o sumedenie de turiști. În acea localitate există o biserică fortificată, din secolul XIII, care adăpostește, ne spune autorul articolului din 22, „unele din cele mai importante relicve ale creștinătății, părți din scheletul Sfintei Maria a lui Iacob și al Sfintei Maria Salomeea”, „două dintre femeile mironosițe, ajunse aici în jurul anului 40, de la Ierusalim”, „plus o mare necunoscută, Sfânta Sara, „servanta” celor două sfinte, considerată a fi protectoarea „gitanilor” și a „gens du voyage” din Franța, Italia, Germania, Belgia. Tot în 22 e de citit, la rubrica Perspective, al doilea episod din serialul semnat de Mădălin Hodor, intitulat Marile fami(g)lii. Mama SIPA și tata DIPI. În fine, tot în serial, Codruț Constantinescu analizează volumul Revoluția Rusă, 1891-1924. Tragedia unui popor de Orlando Figes, apărută în traducere la Polirom. Eseistul de la 22 își așază considerațiile din acest episod sub sintagma Premisele cataclismului: „Ceea ce ține de domeniul evidenței (istorice) este faptul că însăși inima politică a Rusiei (țarul, consilierii săi, miniștrii etc.) era profund cangrenată printr-un amestec spectaculos de prostie, autism, încăpățânare și beție a puterii.” E, desigur, un amestec care duce spre catastrofă, ori de câte ori se ivește în istorie. Să sperăm că nu se va repeta situația, cu noi în rolurile principale.
