Dragoste de tată
Iată că nu numai dragostea de țară este rodul educației, ci și dragostea părintească. O dovadă în plus că nici măcar cea din urmă nu ține pur și simplu de înrudirea biologică, dar, în mare măsură, de cultură, ne-o oferă cazul unui tată care a sărit recent în apărararea fiicei lui de 16 ani care, împreună cu două colege de clasă, au snopit-o în bătaie pe o altă colegă, lovind-o cu pumnii și cu picioarele, în plină zi și în plină stradă. Scenă teribilă la care câțiva adolescenți au asistat ca la teatru (fără să știe, probabil, ce înseamnă), neintervenind, nici cu vorba măcar, darămite cu fapta. Ce credeți că a scris pe Facebook tatăl uneia dintre bătăușe, în replică la comentariile unor internauți scandalizați? Să citești și să nu crezi: „Pentru toți cei care nu au ce face și lasă (sic!) comentarii (,) le (sic!) zic: Vă dau la muie. Bine a făcut, este fata mea și fata mea nu se lasă la nimeni!” „Îmi pare rău pentru fată (cea bătută – n.n.). Dar în rest mai dă-le (sic!) în pula mea.” Orădeanul Flavius Belcea, despre meseria căruia nu știm nimic, autor al vorbelor citate, este cel care ne oferă dovada că, dacă educație nu e, nimic nu e. Neîndoielnic că bătăușa de fiică-sa e croită după chipul și asemănarea lui. De la ea, nu putem avea nici o pretenție. Ce va fi auzit de la el, a pus în practică. Penală la 16 ani e deja o performanță! Ne temem că nici de la el nu putem aștepta mare lucru. Dacă am lucra la protecția copilului, i-am lua fiica și am da-o în grija statului. Cum nu suntem, nu ne rămâne decât să-i rugăm pe cititorii noștri să nu mai creadă că iubirea părintească vine din genele paterne. Încălecăm pe o sprânceană și le spunem că vine din educație. Când învățătoarele își bat elevii și tații le transmit copiilor mesaje precum cel dinainte, nu putem da vina pe biologie. E chestiune de cultură. Caliban, du-te la școală înainte e de a fi părinte!
Un editorial
În STEAUA (nr. 4), editorialul este semnat de directorul publicației, Adrian Popescu. (Revista noastră marchează, chiar în acest număr, cei 70 de ani pe care îi aniversează poetul: încă o dată, La mulți ani și din acest colț de pagină, împreună cu urarea de a-și păstra aerul acesta de adolescent perpetuu, care vine, desigur, dinlăuntru, ca efect al credinței și al limpezimii sale sufletești!) Cităm un fragment din textul său intitulat Literatura este și dialog: „Dacă un grup de scriitori contestă alt grup de scriitori, ultimul de câteva sute de ori mai numeros decât primul, și vrea să-i ia locul în conștiința publică, ceva nu funcționează normal în viața literară de la noi. Dacă Uniunea Scriitorilor a fost înființată printr-un Decret-lege din 1949, ea nu poate fi supusă Legii din 2000. Ar trebui atunci revizuit ansamblul legilor anterioare lui 1989. Procesele în care a fost târâtă Uniunea Scriitorilor i-a produs pagube financiare însemnate, dar mai ales deformări ale imaginii sale, ca instituție a statului, una respectată, de utilitate publică, nu o oarecare ONG, cum ar vrea să devină breasla scriitorilor în proiectele explicabile freudian, ale unor «reformatori».” Remarcăm îndreptățirea acestui punct de vedere, ca și luciditatea și, dacă se poate spune așa, severitatea blândă. Oricum, poetul înțelege ce se întâmplă și încearcă să atragă atenția și altora asupra pericolului care ne pândește. Este de reținut accentul pus de Adrian Popescu și ar trebui să fim îngrijorați toți, chiar și cei care, aparent, nu sunt direct vizați: dincolo de daunele financiare, acest atac nebunesc al grupului înseamnă un uriaș deficit de imagine publică pentru Uniunea Scriitorilor, pentru scriitorii de azi și pentru literatura română în întregul ei. Se pare că avem ambiția și vocația de a distruge tot ce funcționează bine! Neîndoielnic, atacul grupului în această categorie se încadrează.
Umorul criticilor
Două extrase desprinse din ACOLADA (nr. 4). Gheorghe Grigurcu notează în jurnalul său: „A.E.: «Angelicul de odinioară Emil Brumaru scriind măscări, face o figură de răspopit. Dar Nora Iuga? Ei, cu d-sa e o năzdrăvănie. Spre deosebire de femeile libertine care la bătrânețe se dedică penitent ispășirii, poeta parcurge drumul invers. Persoana și poezia octogenarei își scurtează tot mai mult fustele, până când acestea dispar cu desăvârșire».” Iar Alex Ștefănescu, la rubrica sa Amintiri, vorbește despre probleme de gramatică: „Printre cunoscuții mei se numără și o doamnă care spune «totdeuna» în loc de «totdeauna». Ani la rând mi-am propus să-i atrag atenția asupra greșelii pe care o face, dar am tot amânat. Mi-era rușine să-i spun. Sau mi-era, pur și simplu, milă, imaginându-mi cum s-ar fi înnegrit la față de supărare. Se împlinesc, în curând, patruzeci și cinci de ani de când face nestingherită de nimeni aceeași greșeală. Numai Dumnezeu știe cât sufăr când o aud spunând cu dezinvoltură «totdeuna». În curând voi muri, și ea va continua să omită «a»-ul din binecunoscutul cuvânt. Și poate voi ajunge în Iad din cauza lipsei mele de reacție.” Citindu-i pe cei doi critici literari, atât de serioși îndeobște în exercitarea profesiei lor, zâmbim cuceriți de umorul lor inteligent și ne întrebăm retoric: cine spunea că ei, criticii literari, citesc totdeuna, gravi, literatură (bună sau proastă!) și sunt compleți lipsiți de umor? Au umor, iată, și-ncă unul foarte fin. Desigur, involuntar.
„Un volum academic extrem de serios“
În revista 22 (nr. 19, 16-22 mai) este prezentată pe larg de către Irina Nastasă-Matei o carte care a apărut anul trecut în Austria, la editura vieneză Zsolnay: Căpitan Codreanu. Auftieg und Fall des rumänischen Faschistenführers, de Oliver Jens Schmitt. Autorul, profesor de studii est-europene la Universitatea din Viena, realizează, după aprecierea recenzentei, „prima biografie – un volum academic extrem de serios și de bine documentat – a unui lider fascist interbelic aflat la periferia Europei, Corneliu Zelea Codreanu”. Profesorul vienez reliefează atent specificitatea doctrinei legionare românești, aplicate de Codreanu, în raport cu ideologiile naziste/ fasciste întâlnite în alte țări europene. Cităm din cronica din 22: „Deși bine ancorată în fenomenul fascismului european, ideologia lui Codreanu nu s-ar fi putut naște decât într-o țară ca România și nu ar fi putut prinde decât la publicul de aici. Cu toată influența curentelor similare europene, care poate fi documentată prin stagiul german al lui Codreanu, sau prin legăturile mișcării lui cu Germania nazistă și Italia fascistă, Schmitt evidențiază foarte bine mecanismele care au determinat apropierea mult mai mare a legionarismului de specificul naționalismului românesc de la sfârșitul secolului XIX și primele decenii ale veacului următor. Așa se face că ideologia legionară a avut mai multe în comun cu mistica religioasă de factură ortodoxă decât cu o ideologie politică modernă, fie ea naționalistă și antisemită. Dincolo de plasarea criteriului de identitate națională românească în sfera religioasă – apartenenț a la religia creștin-ortodoxă –, nu culturală sau rasială, precum în cazul nazismului german sau al fascismului italian, inclusiv definirea națiunii era bazată pe principii mistice, pre-moderne: națiunea reprezenta pentru Codreanu și legionari comunitatea nu doar a românilor din acel moment, ci a tuturor celor trecuți în neființă precum și a generațiilor viitoare.” Să reținem și concluzia cu care Irina Nastasă-Matei își încheie cronica din 22: cartea lui Oliver Jens Schmitt, foarte serioasă, ar trebui tradusă în românește ca bază pentru „o dezbatere onestă, lipsită de patos naționalist”.
Două publicații culturale
Semnalăm două reviste literare mai puțin cunoscute (căci au o circulație restrânsă sau se află la început de drum), dar cu calități care le recomandă spre a fi luate în seamă: ALGORITM LITERAR și EXPRES CULTURAL. Algoritm literar apare trimestrial la Călan, în județul Hunedoara, condusă de poetul Ioan Barb. Avându-i colaboratori permanenți pe Cornel Ungureanu, Aurel Pantea, Radu Ciobanu, Al Săndulescu, Leo Butnaru, Felix Nicolau și Ioan Radu Văcărescu, pe care-i regăsim, uneori, alături de Gabriel Chifu, Cornel Nistea, Silviu Guga, Ioan Barb, Ioan Evu, Horia Ungureanu, și în sumarul numărului 1, 2017 (19), primit la redacție, publicația din Călan promovează o hartă literară necontrafăcută și de aceea apariția ei este binevenită. Niciodată periodicele culturale nu sunt prea multe, dacă ele servesc onest literatura de calitate. În același model se înscrie și Expres Cultural, revistă lunară fondată în acest an la Iași de către Nicolae Panaite. Din sumarul numărului 4 am reținut, cu texte de interes, numele lui Alexandru Zub, Gellu Dorian, Liviu Ioan Stoiciu, Adrian Alui Gheorghe, Radu Andriescu, Emanuela Ilie, Dan-Bogdan Hanu, Florin Faifer, Daniel Corbu, Liviu Gaspar, Liviu Papuc, Constantin Pricop. Există toate premisele ca Expres Cultural să-și afle un loc al său în peisajul revistelor literare ale țării: trebuie doar să-și fixeze ca repere niciodată trădate spiritul critic și bunul-gust.
