Comportament dezonorant
Uniunea Scriitorilor a reacționat imediat la destituirea abuzivă a scriitorului Adrian Alui Gheorghe din funcția de director al Bibliotecii Județene Neamț. Comunicatul Comitetului Director al USR poate fi citit pe site-ul USR și, deopotrivă, îl reproducem în acest număr al revistei noastre. Magda Cârneci, președintele PEN, a instituit o petiție de susținere a scriitorului, ceea ce este, desigur, un binevenit gest de normalitate. Numai că un „membru” PEN, autor de altfel cu totul marginal și neomologat, V. Baghiu, ca orice frustrat, se bagă în seamă și se trezește vorbind: el își revarsă sentimentele vechi și intense de ură și de invidie pe care le are pentru Adrian Alui Gheorghe și se opune apelului de solidarizare plănuit de membrii PEN, argumentându-și dezonoranta atitudine cu niște afirmații și acuze pe cât de josnice pe atât de mincinoase. Facem aici doar două scurte precizări: V. Baghiu, care se auto-intitulează „membru al Grupului pentru reformă a USR”, habar n-are de Statutul instituției pe care vrea s-o „reformeze”; căci, dacă ar fi citit acest Statut, ar fi știut că nu membrii Comisiei de Monitorizare și Excludere (adică, nu Adrian Alui Gheorghe!) sunt cei care exclud din USR un membru, aceștia doar veghează la respectarea Statutului și semnalează Consiliului USR cazurile grave de încălcare ale acestuia, Consiliul USR fiind cel îndrituit să hotărască excluderea. Și apoi: cei excluși din USR n-au fost excluși pentru „opinii”, cum fals grăiește nemțeanul neîmplinit, ci fiindcă au încălcat grav Statutul, au negat existența Uniunii Scriitorilor și au „clonat-o” absolut nestatutar, adresându-se justiției printr-o serie de procese (toate pierdute de respectivii!), în încercarea de a înlocui fraudulos structurile de conducere alese democratic. Cei excluși, practic, s-au dat singuri afară; cum ar mai fi putut să rămână ei membri într-o organizație despre care afirmă în justiție, sub semnătură, că nu există?!

Din sumar
Iată cum era „caracterizat” Tudor Vianu, în 1955, de Direcția Cadre a Academiei: „Profesor universitar și membru al Uniunii Scriitorilor din R.P.R., este cunoscut și apreciat ca unul dintre cei mai valoroșii (sic!) oameni ai literaturii și științei noastre. Doctor în științe filologice, profesor și conferențiar public dintre cei mai audiați, tov. prof. Tudor Vianu este și autorul unei opere întinse cu un rol foarte însemnat în mișcarea științifică și literară a ultimilor (sic!) trei decenii. Publicațiile sale în număr de peste 30 de volume sunt deosebit de valoroase, amintim în special studiul asupra poeziei lui Eminescu, sistemul său de estetică, Arta prozatorilor români, Transformările ideii (de om) etc. Luptător pentru pace, devotat cauzei poporului muncitor, tov. prof. Tudor Vianu este un eminent om al științei.” Cum se vede, caracterizarea cu pricina, dincolo de inevitabilul limbaj de lemn al epocii, e de bine. De altfel, revista APOSTROF, (nr. 4, din aprilie, a.c., un număr excelent, în totalitate), din care am citat, precizează foarte clar că acest text vine după o perioadă foarte grea de marginalizare, de hărțuire, de ostracizare a cărturarului, care începuse imediat după 1944. Schimbarea de atitudine este, pe de o parte, o consecință a „relaxării limitate” hotărâte și dictate de autoritățile comuniste în acel an 1955 și, pe de altă parte, s-a datorat susținerii pe care Mihai Ralea, ajuns la vârful puterii, i-a arătat-o lui Tudor Vianu.

Oameni care sfințesc locurile
Am scris în acest număr al revistei despre călătoria noastră prin țară, cu prilejul manifestărilor literare organizate de USR. Pretutindeni am descoperit oameni extraordinari, care, prin faptele lor, sfințesc locul (uneori chiar la propriu!) și mută centrul acolo unde se află ei. Și nu vorbim doar despre colegii noștri literați: Mircea Mihăieș la Timișoara, Vasile Dan la Arad, Aurel Pantea secondat de Mircea Stâncel și Cornel Nistea la Alba Iulia, Irina Petraș la Cluj, Ioan Pintea la Bistrița. Sau despre politicieni deschiși la minte și responsabili, cu grijă adevărată pentru evoluția comunităților din care fac parte: Ion Dumitrel la Alba, Emil Radu Moldovan la Bistrița, Claudia Boghicevici la Arad, Emil Boc și Vasile Sebastian Dâncu la Cluj- Napoca. Toți aceștia sunt cunoscuți și, pe bună dreptate, au fost menționați nu o dată în paginile României literare. Am vrea să notăm aici numele unor oameni pe care acum i-am descoperit, cu surpriză și cu bucurie: preotul Jan Nicolae de la Alba Iulia, cel care prin truda și devoțiunea sa exemplare a reușit să înalțe în oraș o minunată biserică ortodoxă, plină de îndrăzneală estetică, măsură convingătoare a creativității românești, Arca Noetică, după planurile arhitectului Dorin Ștefan; medicul Mircea Gelu Buta din Bistrița, care a reușit să construiască acolo un așezământ spitalicesc de înalte standarde, ce și-ar găsi locul în orice oraș occidental civilizat; doamna Maria Olteanu, autoare, ca poetă, a unor caligrafii delicate și, ca pictoriță, a unor icoane pe sticlă de o frumusețe tulburătoare; Chiril Zăgrean, starețul Mânăstirii Parva-Rebra, cel care, alegând calea monahală la vârsta de 17 ani, a izbutit să înalțe după 1990, pe locul vechii mânăstiri distruse în secolul XIX, o primitoare casă a Domnului, într-un cadru natural de neuitat. Toți acești oameni, suntem convinși, dau profilul acelei Românii profunde la care visăm – o țară nedezamăgitoare, o țară a lucrului bine și temeinic făcut.