Numărul zilei: 46
La recenta ședință a Comitetului Director și a Consiliului USR, între numeroasele teme discutate a figurat și o largă informare despre situația proceselor în care este târâtă Uniunea Scriitorilor de grupul Teodorescu- Iaru-Cipariu. Este o rușine ce se întâmplă. Cauzele aflate pe rol în instanță, ne-a informat doamna avocat Corina Popescu, au ajuns la un număr uriaș, incredibil: 46 (patruzeci și șase!). Foști membri ai USR transformați în agresori și-au pierdut orice brumă de bun-simț, de rațiune, vin în instanță pretinzând cele mai bizare lucruri. Nimic nu-i descurajează și nu-i face să se oprească, nici măcar faptul că, în fine, unele procese au ajuns la sentințe definitive în defavoarea lor. Ei merg înainte cu o înverșunare care stupefiază. Acum, în câteva cauze, s-a dispus și executarea lor silită, fiind obligați să plătească cheltuieli de judecată: câteva mii de euro (deocamdată!). Doamna avocat ne-a dat asigurări că pregătește împotriva acestor domni și acțiuni în justiție pentru fapte penale: înșelăciune, uzurpare de calități și altele. Iar atacatorii noștri nu se mărginesc la hărțuirea Uniunii Scriitorilor în instanță, prin aceste procese nebunești, ci infestează spațiul public cu minciuni, defăimări privind activitatea și starea USR. Cea mai nouă știre falsă aruncată pe piață îi aparține lui F. Iaru, fost cândva un tânăr care părea să promită câte ceva (în arta scrisului, nu în arta calomniei, specialitatea sa de astăzi): el a afirmat într-o publicație oarecare că USR are datorii de un milion și jumătate de lei. La același Consiliu, comisia de cenzori, după ce a studiat cu lupa actele contabile ale Uniunii, a constatat că Uniunea Scriitorilor nu numai că a realizat în 2016 programe culturale și sociale, a editat reviste și a acordat premii, a organizat colocvii și festivaluri, câte și mai câte, dar nu are niciun leu datorie, nici către stat, nici către terți și, mai mult, a încheiat anul cu un plus financiar. S-a confirmat ceea ce știam: USR este o instituție solidă, care funcționează foarte bine. Și tot în legătură cu trăsnăile din justiție ale grupului – membrii Consiliului, deși era mai degrabă motiv de plâns, nu s-au putut abține și au izbucnit în râs, într-un râs homeric, când au auzit ce a relatat doamna avocat: ca să motiveze judecătorilor de ce doar zece persoane, din două mii șase sute de membri câți numără USR, au semnat în data de 7 ianuarie a.c. așa-zisul Act constitutiv al așa-zisei asociații Uniunea Scriitorilor, Cipariu și ai săi au pretins că toți ceilalți membri ai USR (adică vreo 2590 de oameni!) n-au putut participa la așa-zisa adunare generală din pricina vremii proaste și au adus ca susținere informările meteorologilor din acea perioadă. Într-adevăr, să mori de râs. Dar, insistăm, și de plâns, văzând la ce prag al dezonoarei au dus totul.
Meritele unui om
Tot la reuniunea Consiliului și a Comitetului Director au fost prezentate și principalele proiecte culturale ale Uniunii Scriitorilor din acest an. Între ele, figurează și acordarea (anuală, începând din 2017) a unui Premiu Național de Poezie „Lucian Blaga”, la Alba Iulia. Această nouă distincție de poezie, menită să afirme și să recompenseze lirica poeților români de astăzi, i se datorează lui Aurel Pantea. Să amintim că la Filiala Alba- Hunedoara a USR au loc câteva dintre cele mai importante programe culturale ale USR: Colocviul Național al Romanului, Gala Poeziei Române Contemporane; apoi, ca noutăți, un program de stimulare a lecturii, în colaborare cu Editura Cartea Românească și, în fine, acest nou Premiu Național de Poezie. Toate sunt puse în operă de scriitori din Alba Iulia cu sprijinul decisiv al Consiliului Județean Alba, al cărui președinte, domnul Ion Dumitrel, este un om politic de valoare, cu o excepțională deschidere pentru cultura adevărată. Dar să ne întoarcem la Premiul „Lucian Blaga”, fiindcă ne simțim datori să punem un anumit accent. Acest Premiu este un dar pe care Aurel Pantea, fără îndoială unul dintre cei mai importanți poeți de astăzi, îl face colegilor săi. Prin regulamentul Premiului (de care cititorii revistei noastre pot lua cunoștință pe site-ul USR, www. uniuneascriitorilor. ro), Aurel Pantea și-a rezervat pentru sine rolul dificil, ingrat de organizator al instituției Premiului „Blaga”, excluzându-se dintre competitori, deși calitatea poeziei sale l-ar fi îndreptățit cu prisosință să se afle pe lista scurtă a acestei recunoașteri publice. (De altfel, el se numără în ultimii ani, printre finaliștii merituoși ai celuilalt mare premiu românesc de poezie, Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” de la Botoșani.) Credem că lui Aurel Pantea i se cuvine din partea noastră un gest de reverență pentru devotamentul arătat față de poezia română și pentru altruismul său.
Explicații pentru dubla măsură
Anumiți critici din generațiile mai noi (vezi articolul lui Paul Cernat din OBSERVATOR CULTURAL) se arată foarte aspri cu Uniunea Scriitorilor și cu publicația noastră, acuzându-le pe amândouă de toate păcatele posibile: că sunt nereformate, că sunt sectare, că încurajează veleitarii și nu valorile. În schimb, aceiași tineri autori sunt complet miopi și tac mâlc la derapajele (reale, nu închipuite, ca în cazul nostru!) ale altor instituții. De pildă, ale Academiei Române. Scrisoarea amintind de naționalismcomunismul lui Ceaușescu semnată de cei peste o sută de academicieni, dar și ieșirea câtorva dintre semnatari într-o emisiune tv înecată în ridicol, dar și amorțirea intelectuală din atâtea institute de cercetare patronate de Academie, dar și premiile literare de o calitate jalnică date de dl Simion ani la rând, toate acestea nu i-au oripilat deloc pe vajnicii tineri. Nu știm cum se face, dar, când e vorba de grupul domnului Eugen Simion, ei, lupii tineri, se transformă subit în niște mielușei blânzi, devin obedienți și se arată, în orice situație, încântați, numai miere. Ne-am întrebat cum se explică această dublă măsură la acești oameni tineri și n-am înțeles, oricât ne-am străduit. Cunoscătorii spun însă că la mijloc n-ar fi admirația necondiționată, ci interesul cât se poate de pecuniar: domnul Simion le-ar fi oferit acestor luptători neînfricați posturi bănoase în felurite instituții ale Academiei, burse de mii de euro pe lună, locuri în poziții-cheie, de decizie din mediul universitar, plasarea ca șefi în diverse comiții și comitete, plecări în străinătate. Așa și numai așa s-ar explica totul. Adică, nu convingerile, principiile, idealurile, afinitățile îi mână în luptă pe tinerii simbriași, ci solda, solda și avantajele foarte pământești. Dar noi refuzăm să luăm de bună explicația aceasta a rău-voitorilor. Chiar nu ne vine să credem! Ar fi prea trist și ar fi josnic din partea lor. Avem așteptări mai mari de la ei. De aceea căutăm în continuare justificarea comportamentului lor, acel resort care să le legitimeze faptele fără să-i descalifice.
Arta mare arareori are și succes
Rulează în oraș un film al lui Martin Scorsese, Silence. E o realizare eveniment, cu o tensiune intelectuală extraordinară, despre martirajul preoților care au adus creștinismul în Japonia, despre ciocnirea dintre cele două civilizații și modele spirituale atât de diferite, cu imagini puternice, pline de dramatism și de poezie tulburătoare, cu o interpretare memorabilă a lui Andrew Garfield în rolul părintelui Rodrigues (actorul a mai avut, tot în 2016, o interpretare deosebită, nominalizată la Oscar, în Hacksaw Ridge, al lui Mel Gibson). Filmul acesta l-a obsedat pe Scorsese, se spune, zeci de ani. Abia de curând, la 74 de ani, a reușit să-l facă. A fost greu, foarte greu, chiar și pentru un artist faimos ca el, să obțină finanțarea. Nimeni nu investește bani în astfel de pelicule cu subiecte înalt intelectuale, despre adevărurile ultime ale condiției umane, în astfel de pelicule care merg împotriva curentului. Acum suntem în vremea filmelor cu monștri, cu extratereștri, cu super-eroi. Ușurele, pentru proști. Proștii care n-au acces la profunzimi, la subtilități, a căror minte obosește repede și care aleg cum aleg, conform codului lor de „valori”. (A se vedea ce s-a întâmplat în America, cu victoria lui Trump). Și, în fond, finanțatorii care s-au codit să finanțeze pelicula au avut fler, căci Silence înregistrează pierderi: la un buget de 50 de milioane de dolari, filmul a făcut în America și Canada încasări de doar cinci milioane de dolari. Nici în România lucrurile nu stau altfel. A fost absolut dezagreabil să urmărim filmul într-o sală cu spectatori/ spectatoare care râdeau tembel, în hohote, la scene de un dramatism formidabil. Erau acolo, manifestându-se liber, specimene din sub-lumea care ne cotropește irecuzabil.
