Traian T. Coşovei în LUCEAFĂRUL DE DIMINEAŢĂ (17 noiembrie) semnează un lapidar reportaj despre cele trei zile de colocviu pe care Muzeul Literaturii Române le-a dedicat „Grupului de Acţiune Banat – Aktiongruppe”, nume sub care în anii ’80 cîţiva poeţi de limbă germană din România s-au adunat spre a supravieţui cultural. Liderul acestei mişcări a fost Rolf Bossert, al cărui sfîrşit tragic (s-a sinucis la scurt timp după emigrarea în RFG) l-a singularizat trist în rîndul colegilor de generaţie. Din acelaşi grup au făcut parte Anemone Latzina, Franz Hodjak, Rolf Frieder Marmont, Johann Lippet, William Totok, Richard Wagner, Helmut Seiler, Horst Samson sau Helmut Britz. În 1982, grupul a publicat un volum colectiv (Vînt potrivit pînă la tare, Ed. Kriterion) pe care Traian T. Coşovei îl consideră un „capitol de istorie literară”. Majoritatea membrilor din „Aktiongruppe” au emigrat în urma presiunilor exercitate de regimul comunist, minoritatea germană fiind brutal hăituită de Securitate. Singura nedumerire a Cronicarului priveşte mentorul spiritual din a cărui operă s-au inspirat majoritatea poeţilor germani din „Aktiongruppe”: Berthold Brecht. Unii îi dedică poemele, iar alţii îl citează în versurile lor. Situaţia e grea de aporie: Rolf Bossert s-a sinucis din cauza unui regim totalitar căruia Brecht i-a închinat osanale dizgraţioase, caz în care singura optică cuvenită e cea relativistă. La fel ca în cazul lui Adrian Păunescu la noi, din Brecht trebuie păstrată partea de spirit care nu a fost alterată de prostia marxistă sau de oportunismul social.