Despre nuanţe

Revista STEAUA nr.12 publică mai multe scrisori ale lui Ion D. Sîrbu adresate familiei (surorii şi mamei sale), între anii 1967-1970. Ele sunt interesante şi pentru biografia scriitorului, dar şi pentru reconstituirea şi înţelegerea atmosferei din epocă. Mai cu seamă generaţiile noi, care n-au trăit acele vremuri şi văd lucrurile maniheist, au de câştigat din parcurgerea acestor documente: perioada era mult mai nuanţată decât ne-o reprezentăm grăbit astăzi. De pildă, scriitorul pe care-l identificăm cu victima era, în acelaşi timp, jucat cu piesele sale la teatrele din ţară, avea şi succes, avea şi destui bani încât să poată visa să-şi construiască o vilă: „O ciudată scrisoare am primit de la un oarecare Adam, fost elev de-al meu din Cluj, care e ştab la Deva. A aflat (oi fi cobit la o cârciumă) «că doresc să-mi construiesc o vilă în Ţara Haţegului». Mi-a ales locul (2 hectare) pe dealul Zimbrului: 500 metri de oraş (Haţeg), pe deal (150 pruni, restul pini), în faţă minunea Retezatului. Apă, electricitate, gaz. Vila (8 camere etc.) m-ar costa 80.000 lei. Locul, simbolic plătit, 2.700 lei. Hunedoara vrea să-şi încurajeze traficul de scriitori.// Toată noaptea m-am gândit. Eu ştiu?! Poate… Ar fi frumos. Banii îi am sau îi voi avea. Totul e în rate. Gândeşte-te şi tu. Să facem pentru copii.”
Din acelaşi număr bun al revistei clujene, am reţinut editorialul lui Adrian Popescu, despre Clujul literar al anilor 60, aşa cum se regăseşte el într-un recent roman al lui Mircea Tomuş, grupajul Proză de iarnă, care reuneşte pagini de Alexandru Vlad, Corin Braga, Simona Popescu, Rareş Moldovan, Bogdan Coşa, Adrian Schiop, Lavinia Branişte, ca şi cronicile literare semnate de Andrei Simuţ, Alex Goldiş şi Victor Cubleşan.

Lettre internationale

Ediţia de toamnă din acest an a revistei LETTRE INTERNATIONALE consacră un grupaj lui B. Elvin, directorul publicaţiei de la începuturile ei, plecat dintre noi cu puţin timp în urmă. Numărul, primul de care B. Elvin nu s-a putut ocupa, conţine drept un adevă rat regal de texte şi opinii inteligente, de la paginile autobiografice din Carnetele Marinei Ţvetaeva pînă la corespondenţele străine semnate de George Banu, Rodica Binder, Mihail Rîklin şi Mircea Ţicudean – acesta din urmă despre primul festival al minorităţilor sexuale din Praga. Sub un titlu provocator – „Cu cine s-a culca poporul tău” – se găseşte un interviueveniment acordat de John Le Carré lui Adam Michnik şi Pawel Smolenski pentru Gazeta Wyborcza pe tema relaţiilor politice şi culturale de azi şi de ieri dintre Est şi Vest şi a reprezentărilor ei durabile în literatura ultimei jumătăţi de secol, în special în literatura cu totul specială a fostului spion britanic. Iată, de pildă, una dintre concluziile lui Le Carré (David John Moore Cornwell pe numele său adevărat) despre experienţa sa în cadrul serviciilor secrete: „relativ devreme am putut privi din interior cum funcţionează conducerea britanică, care sunt elitele noastre. Iar mai târziu lumea secretă, serviciile, care în realitate prezintă un raport al stării psihice a societăţii. Îţi spun de ce se teme cel mai tare poporul tău. De cine se teme. Care sunt cele mai cumplite coşmaruri care chinuiesc societatea. Şi cu cine i-ar plăcea să se culce poporului tău”. Mai sînt de semnalat şi analizele strălucite pe teme dintre cele mai contemporane cu care revista ne-a obişnuit de multă vreme – textul lui Bodo Mrozek despre bandele de stradă din Los Angeles, analiza operată de Perry Anderson asupra regimului lui Luiz Inacio da Silva din Brazilia, reportajul semnat de Zoia Eroşok asupra vieţii boschetarilor din Moscova şi savurosul pamflet Homo berlusconensis al lui Andrea Camilleri. În Biblioteca L.I. îi regăsiţi pe Julien Gracq, Eginald Schlattner, Cristian Teodorescu şi Nicole Krauss. Celelalte secţiuni şi titluri le puteţi descoperi singuri, profitînd de răgazul vacanţei de iarnă.

Prima personalitate feminină pe o bancnotă românească

Spaţiile de socializare virtuală româneşti – de la Facebook la forumurile ziarelor – au încins săptămîna trecută o dezbatere aproape neverosimilă pentru orice cititor care, sătul de zoaiele scurse zilnic pe asemenea forumuri, îşi jurase să nu le mai acceseze. Zilele acestea însă se dezbate intens care ar trebui să fie prima personalitate feminină din istoria României care să apară pe o bancnotă – propunere făcută, sub formă de petiţie, de iniţiatorii campaniei AltFem. O bună ocazie să ne amintim de femeile care ne-au reprezentat în lume – de la Regina Maria la Ana Aslan, Elena Cuza, Maria Rosetti sau Sofia Ionescu – şi să combatem cu argumente misoginismul persistent în întreaga societate.

Coprolalia

Un text excelent semnează Răzvan Exarhu în EVENIMENTUL ZILEI de sîmbătă, 17 decembrie, pe tema coprolaliei abundente din limbajul de zi cu zi al românilor: „Chiar dacă se circulă mai puţin cu trenul în ultima vreme, până şi cei mai puţin iniţiaţi pot recunoaşte în discursul noului cetăţean român acea savoare de neuitat a unui tren de navetişti, care staţionează în câmp. Aşa poţi înţelege mai bine de ce spun unii învăţaţi că limbajul e şi el un organ, la fel ca limba şi multe alte kestii de pe lângă corpul omului.” Lipsiţi de modalităţi de a-şi exprima altfel frustrările sau de a vorbi şi de-a gîndi nuanţat, cei mai mulţi dintre români, indiferent de statutul lor socioeconomic şi educaţional, fac extrem de des apel la cuvinte cu p şi f şi c, reclamînd (şi de obicei primind) de la interlocutori un solid parteneriat întru înverşunarea contra a orice. „[O]amenii vorbesc pentru a li se confirma că au dreptate sau pentru a găsi sprijin în înjurăturile îndreptate în orice direcţie. E o bucurie să nu înjuri singur. În fond, trăim în civilizaţie, nu în junglă”. Concluzia textului: „După 20 de ani, poporul de care făcea Brucan mişto şi care crede că ţiganii sunt de vină şi ne fac de râs, în general, a găsit cu ce să umple gaura din steag”. Subscriem fără nicio bucurie.

Florin Iaru despre Revoluţie

Un fragment dintr-un foarte interesant interviu exclusiv online de pe romanialibera. ro (din păcate foarte prost editat, cum se întâmplă de numeroase ori cu articolele online ale acestui ziar rămas între puţinele frecventabile de la noi):
Florin Iaru: „Marţi, 19 decembrie, eu şi prietenul meu Călin Angelescu ne ducem la masă. O atmosferă mohorâtă, toată lumea ştia ce e în Timişoara. Într- un colţişor, poeta Mariana Marin s-a ridicat furioasă şi zice: «Să vă fie ruşine! Nemernicilor! Laşilor!» Toată lumea a lăsat capul în jos. Am lăsat şi noi capul în jos deşi plănuisem să ieşim în stradă. Ce puteam să îi zicem: «Măi Mariana, noi o să ieşim!» Păi ne dădeam singuri de gol?! Ne-a fost o ruşine... dar am zis să nu trădăm cauza.
Pe 23 decembrie, m-am întâlnit cu Mariana Marin şi ne-am luat în braţe. Zice: «Iartă-mă, Florin! Mariana nu puteam să spun nimic că tu eşti gură spartă şi dacă îţi spuneam, ai fi strigat în gura mare». Pe urmă am aflat că şi convorbirile pe care le-am purtat la mine în casă au fost ascultate şi există un raport despre tot ce am făcut. Pe prietenul meu Petru Ilieşu, pe care Nicolae Prelipceanu l-a dus spre Ambasada Suediei, l-au săltat de pe drum. Deci ştiau unde ajung. Nu-mi explic cum ştiau. În momentul de faţă, ştiind câţi turnători au existat în România, îmi spun că nici nu mai are rost să îi căutăm, pentru că majoritatea populaţiei României a turnat! Fiecare a încasat bani pentru a-l turna pe vecinul lui, în timp ce vecinul lui lua bani ca să îl toarne pe el. Am întâlnit cazuri uimitoare în care şase oameni s-au raportat între ei şi pentru asta statul plătea bani.”