Ce părere au tinerii scriitori despre critici

„Cui nu-i e frică de criticii literari!” este titlul anchetei din STEAUA, 9-10, 2012. Răspund mai ales tineri scriitori. Am început prin a citi răspunsurile cu mare curiozitate şi am sfârşit prin a o face cu mare tristeţe. Tinerii scriitori publicaţi cu generozitate de revista clujeană au în general despre critici o părere proastă. E dreptul lor. Din păcate, argumentele sunt, fie scăzute ca nivel intelectual, fie sunt sublime, dar lipsesc cu desăvârşire. În opinia lui Stoian G. Bogdan, „criticii literari români, bătrâni, tineri etc. dorm pe ei cu graţie, nu produc nimic, nu contribuie cu nimic la progresul spiritual social (sic!) al omului”. Lăsând la o parte faptul că Stoian G. Bogdan este el însuşi un „produs” al criticii congenere, să vedem ce „cred eu”, adică, el, că „ar trebui să se înţeleagă prin idee estetică” şi anume „o idee în lumina căreia artistul creează opere de artă care pledează pentru materializarea unei lumi sau materializează o parte din lumea estetă în care fiecare fiinţă umană se bucură de toate prerogativele sale naturale, viaţă, libertate, plăcere etc. după buna sa voinţă într-o conştienţă (sic!) deplină în lumina faptului că fiecare fiinţă umnă este proprietara fiinţei sale umane etc.” (acest din urmă etc. ne aparţine, fraza lui Stoian G. Bogdan continuând încă preţ de multe vorbe goale de orice sens). T.O.Bobe îi acuză pe criticii generaţiei lui de 1) plicticoşenie 2) previzibilitate 3) inadecvarea tonului 4) impotenţa interpretării, patru păcate capitale, care va să zică. Claudiu Komartin îi trage, la rândul lui de urechi, pe criticii de toate vârstele pentru incultura de care ar da dovadă în materie de literatură străină, neuitând să citeze numele unor scriitori străini care lui i-au plăcut. Cât despre „armătura teoretică”, aceasta a rămas „aproape întotdeauna la Călinescu, Lovinescu şi, poate, la criticii francezi din anii ’60”. Ca să vedeţi ce înseamnă libertatea de opinie! Adrian Schiop e, ca de obicei, un puşti insolent şi vulgar. Răspunsul lui e ireproductibil în paginile unei publicaţii civilizate, cu excepţia, vai, a „Stelei”, după cum s-ar spune. Cât despre Mugur Grosu, îi prevedem o frumoasă carieră în publicistica sportivă. Literatura e lucru greu, prietene! Andrei Dosa e naivul de rigoare într-o anchetă dominată de cinici. „De ce trebuie săracul poet să aştepte înfrigurat cronica la cartea sa sau textul de pe coperta IV? Nu ar fi frumos ca poetul şi criticul să fie cei mai buni prieteni?” Ce frumos ar fi! Şi să stea, eventual, de poveşti la o bere! Noroc cu cei câţiva scriitori maturi care răspund interesant şi cuviincios. Ehei, tinereţe...

Cine mai primeşte scrisori?

În POESIS (nr. 10-11-12, 2012) am descoperit un text intitulat De ce ne place să primim scrisori?, semnat de Alexandru Vlad. Îl men- ţionăm în rubrica noastră fiindcă este bine scris şi fiindcă, prin subiect, iese din obişnuit. Reproducem aici începutul acestui mic eseu: „Fără veste am primit o scrisoare care îmi fusese expediată cu peste treizeci de ani în urmă. Iată în faţa mea o scrisoare îngălbenită, cu timbru de 55 de bani, de la o persoană căreia i-am pierdut urma (urma în viaţa mea). Mai citisem în presă despre astfel de bizarerii, în presa străină. Eram însă convins că Poşta Română nu procedează astfel – dacă se găseşte o scrisoare căzută undeva între perete şi masa de sortare, scrisoarea va fi mai mult ca sigur aruncată la gunoi, cea mai bună rezolvare. N-am primit nici un fel de explicaţii, n-am dat ochii cu poştaşul, am găsit-o, simplu, în cutie. Avea chenarul acela roşu-albastru, în culorile British Airways, pe care îl aveau scrisorile francate «Par avion». Toţi preferam într-o vreme aceste plicuri, le cumpăram de la papetărie cu duzina, hârtia era mai bună şi stiloul aluneca atunci când scriai adresa, apreciam cum arătau aceste răvaşe în chintesenţa lor poştală.” Pornind de aici, prozatorul clujean face de fapt „cronica unei morţi anunţate” – e vorba despre moartea unei forme de comunicare, scrisoarea, fără de care, până de curând, vieţile noastre erau de neconceput. De citit, nu doar fiindcă ne trezeşte nostalgii.

Din sumar

Numărul 12 al revistei ORIZONT are un sumar care va reţine atenţia oricărui cititor preocupat de literatură şi, mai larg, de actualitatea culturală. Cornel Ungureanu scrie despre „provinciile eterne”. Robert Şerban îl intervievează, scurt, pe Radu Paraschivescu, iar Daniela Magiaru stă de vorbă, pe îndelete, cu Mihaela Marin despre fotografie şi nu numai. În fine, interviul central al revistei timişorene este realizat de Mircea Mihăieş, care îl are invitat pe Andrei Şerban. De altfel, Mircea Mihăieş se întoarce la comentariul critic, semnând o cronică despre albumul datorat tot Mihaelei Marin şi consacrat tot lui Andrei Şerban (aşa cum îi vede acesta în spectacolele sale pe Cehov, Shakespeare, Bergman). Vladimir Tismăneanu scrie despre brigăzile internaţionale constituite în timpul Războiului Civil din Spania, considerat o „corabie a amăgirilor”. Ancheta revistei cu tema „1 Decembrie poate fi o temă literară?” (la care răspund Vasile Bogdan, Cristian Ghinea, Mircea Pora, Ion Scorobete) reprezintă un mod inteligent de a trata autentic un subiect ce ar fi putut cădea în festivism. Am remarcat şi paginile de proză semnate de Lavinia Bălulescu şi Alina Radu, ca şi duplexul literatură-film centrat pe romanul lui Jack Kerouac, Pe drum, ecranizat apoi de Walter Salles (cronici de Cristina Chevereşan şi Adina Baya). De citit şi retrospectiva filmului românesc în 2012, datorată lui Angelo Mitchievici, redactor al revistei noastre.

La drum

La Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureş a avut loc, pe 13 decembrie, festivitatea de decernare a distincţiei Fibula de la Suseni criticului literar Nicolae Manolescu şi scriitorului Gabriel Chifu. Cu acelaşi prilej, traducătoarea Irina Horea a primit o diplomă de excelenţă din partea Universităţii. Textele de laudatio au fost citite de Al. Cistelecan, Iulian Boldea şi, respectiv, Eugeniu Nistor, iar scriitorii invitaţi au răspuns printr-un cuvânt despre literatura lor. În cadrul reuniunii literare a fost lansat şi volumul de poezie Rondeluri de Ion Horea, cu o prezentare a criticului literar Cornel Moraru.
În aceeaşi zi, la Biserica Sfinţii Trei Ierarhi din Bistriţa a avut loc lectura publică sub genericul „Acum sufletul nostru e la vedere…” susţinută de Gabriel Chifu, prezentat de Irina Petraş, Adrian Popescu şi Ioan Pintea.
În Aula Magna a Universităţii Babeş- Bolyai din Cluj-Napoca s-a desfăşurat, pe 14 decembrie, ceremonia acordării titlului de Doctor Honoris Causa profesorului Nicolae Manolescu. Laudatio a fost susţinută de Marta Petreu, profesoară la Facultatea de Istorie şi Filozofie. Alocuţiunea de răspuns a celui omagiat a avut ca temă principală rostul şcolii în lumea românească de ieri şi de azi. Ceremonia a fost condusă de profesorul Ioan-Aurel Pop, rectorul prestigioasei Universităţi clujene.