„Problema evreiască“
La Salon du Livre de la Paris, cu titlul Les images du Juif: Clichés antisémites dans la culture roumaine. Une approche comparative, a fost lansată ediţia franceză a cărţii lui Andrei Oişteanu, Imaginea evreului în cultura română. Volumul a apărut cu prefaţa lui Matei Cazacu, din care revista 22 (nr. 20, 21-27 martie) publică ample fragmente. Textul reprezintă o analiză atentă şi argumentată a „problemei evreieşti” de la noi. Iată, de pildă, un accent de reţinut pe care îl pune istoricul: în fixarea şi perpetuarea clişeelor care compun portretul („fizic, socio-profesional, moral, magico-mitic şi religios”) al evreului în mentalul colectiv românesc, o contribuţie hotărâtoare a avut Biserica Ortodoxă: „În acest cânt (Prohodul, n.n.), intonat de credincioşii ortodocşi la Paşte, se regăsesc bună parte din clişeele despre evrei: popor deicid, înşelător, invidios, zavistnic, plin de perfidii, avid de aur şi de bogăţii, pentru care nu ezita să-l sacrifice pe Mântuitor. Nu este de mirare că aceste clişee se regăsesc la ţărănime, care forma imensa majoritate a populaţiei României (78% în 1948) şi care a regăsit după 1989, odată cu libertatea religioasă, şi libertatea de expresie. Iar printre intelectualii proveniţi din rândurile ei şi formaţi în perioada comunistă găsim cel mai mare număr de antisemiţi şi negaţionişti, pe de o parte, şi de manipulatori ai memoriei colective, pe de alta.” Multe alte observaţii exacte şi de fineţe conţinute, precum aceasta, în eseul semnat în revista 22 de Matei Cazacu ne fac să-l recomandăm cititorilor.
Martori români citaţi de tribunalul din Paris
În pregătirea simpozionului de la Iaşi cu tema „Radio Europa Liberă. Vocile libertăţii în eterul comunist”, Ovidiu Şimonca publică, în revista OBSERVATOR CULTURAL (nr. 416, 23-29 mai), interviuri cu doi dintre redactorii respectaţi în epocă ai acestui post de radio, Mircea Carp şi Liviu Tofan. Ei au şi semnat , recent, la Editura Polirom, volume preţioase de mărturii şi documente referitoare la Radio Europa Liberă. Iată ce spune Liviu Tofan despre cazul faimosului terorist Carlos Şacalul şi legăturile acestuia cu Securitatea, legături care au fost permanent ocultate, negate de autorităţile de la noi: „Fără aceste intervenţii din Occident, nu s-ar fi aflat absolut nimic. Este cumva de înţeles – cei care lucraseră în Securitate până în 1989 nu aveau niciun interes să se incrimineze singuri după 1989. Mai este un aspect, valabil şi astăzi, din păcate. E vorba de răspunderea Statului român. Ce s-a întâmplat atunci prin înhăitarea Securităţii cu teroristul Carlos a fost de maximă gravitate: România s-a făcut vinovată de terorism de stat. Pentru acest delict nu există niciun fel de scuză, niciun fel de prescriere, iar răspunderea juridică, morală şi materială pentru cele întâmplate atunci, deşi era alt regim, revine şi astăzi Statului român.” Şi încă un amănunt interesant: în data de 10 iunie, la Paris se va desfăşura apelul procesului, unde pe rol se va găsi chiar relaţia dintre Carlos şi România, fiind citaţi, după cum precizează Liviu Tofan, doi martori din ţara noastră: „Tudor Postelnicu, şeful Securităţii la vremea respectivă, şi Ion Deaconescu, singurul supravieţuitor dintre acei ofiţeri de Securitate care au avut de-a face mai îndeaproape cu Carlos.” Aşadar, constatăm, România se află în centrul atenţiei în capitala Franţei. Din nefericire, prin acest episod, nu într-un mod onorant.
Îl preţuim pe Brâncuşi. Dar cum?
Tot la Paris (ştim dintr-o emisiune remarcabilă de la ProTv), se mai pregă teşte un proces cu miză românească: e vorba despre repatrierea osemintelor lui Brâncuşi. Niciodată n-am fi creditat cu şanse de a fi luată în serios îndoielnica idee a bizarului Laurian Stănchescu, principalul susţinător al cauzei. Iniţiativa se bazează doar pe o mărturie a confesorului lui Brâncuşi, care spune undeva că ştie el că artistul şi-ar fi dorit asta. De cealaltă parte, există argumente puternice. În testamentul său, Brâncuşi nu şi-a exprimat o asemenea dorinţă, deşi ar fi putut foarte bine s-o facă. Mai mult, el şi-a cumpărat locul de veci la Paris, în Cimitirul Montparnasse, şi-a luat şi cetăţenie franceză şi a lăsat operele sale statului francez. În momentul trecerii sale în nefiinţă, nici chiar cetăţenia română nu mai e sigur că o avea marele sculptor. Actualmente, statul român nu deţine documente în acest sens. Şi, totuşi, astăzi, autorităţile noastre au plătit 90.000 de euro unei firme de avocatură din Franţa pentru a deschide această cauză. Mult mai înţelept ar fi să-i arătăm respectul cuvenit lui Brâncuşi îngrijindu-ne de ceea ce deja avem şi nu ştim să punem în valoare: operele sale din ţară şi, în primul rând, ansamblul monumental de la Târgu-Jiu. În acest moment, este în lucru dosarul înscrierii ansamblului pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Cât ne costă florile? Dar literatura?
Cronicarul a văzut la televizor un reportaj cu camera ascunsă. Reporterii s-au apropiat de nişte angajaţi ai unei primării de sector din Bucureşti, care plantau flori undeva, într-un rond, pe o stradă a Capitalei, şi le-au cerut acestora să le vândă şi lor câteva plante. Muncitorii s-au lăsat greu: se codeau să încheie târgul fiindcă nu aveau încredere în cumpărătorii de ocazie şi, evident, le era teamă să nu fie prinşi şi daţi afară. În cele din urmă, au căzut la învoială: pentru 20 de lei, „cât să aibă şi ei ca să bea o cafea”, le-au dat jurnaliştilor o sumedenie de petunii pe alese. Frumuseţea poveştii este că florile plantate în Bucureşti se schimbă de trei ori în fiecare an, iar fondurile destinate acestei operaţiuni, însumate, ating suma de aproximativ 100 de milioane de euro. Nu negăm faptul că această operaţie este importantă pentru un oraş civilizat. Ne întrebăm doar cu cât creşte această sumă din cauza banilor negri care circulă în sistem. Ne amintim de supracosturile unui kilometru de autostradă, cauzate de nereguli şi corupţie. Nu putem să nu ne gândim, în acelaşi timp, cât de important ar fi pentru literatura contemporană ca măcar a suta parte din aceşti bani să fie destinată de către autorităţi revistelor literare. Măcar banii băgaţi în buzunar de firmele care se ocupă de „înflorirea” Capitalei.
Păţanii de România
Un grup important de operatori din turism, numărând cam şase sute de persoane, a făcut recent o vizită pe litoralul nostru, ca să se convingă la faţa locului că staţiunile sunt ospitaliere şi, prin urmare, merită să-şi trimită clienţii aici. Ei bine, aflăm tot din ştirile tv, oaspeţii au avut parte de o întâmplare ce ar fi fost de râs, de n-ar fi fost de plâns şi absolut jenantă. Autocarele vizitatorilor veniţi să constate calitatea turismului local au fost jefuite. Hoţii le-au furat din rezervoare tot combustibilul. Dimineaţa, când s-au trezit, oamenii n-au mai avut cum să se deplaseze. Se zice că poliţiştii înşişi le-au adus benzină şi motorină cu canistra, ca să poată ajunge cu maşinile până la benzinării. Ca-n filmele cu proşti! Păţanii de România.
Un festival literar de tradiţie
La Târgu-Jiu şi Târgu-Cărbuneşti, cu o participare scriitoricească numeroasă şi prestigioasă, a avut loc a XXXIII-a ediţie a Festivalului „Tudor Arghezi”. Programul manifestărilor a cuprins un simpozion dedicat operei lui Arghezi, lansări de cărţi şi reviste, vernisajul unei expoziţii a artistei Imola Feldberg Popescu (care trăieşte în Africa de Sud), recitaluri de poezie, vizite la obiective culturale din zonă şi, desigur, Gala de decernare a Premiilor Opera Omnia, la Primăria din Târgu-Cărbuneşti. Laureaţii din acest an ai Premiului Opera Omnia sunt poetul Adrian Popescu, criticul literar Eugen Simion, scriitorul francez Erik Sarner, poetul şi traducătorul englez Stephen Watt. De asemenea, la fiecare ediţie, un juriu naţional acordă premii, pe secţiuni, pentru scriitorii aflaţi la început de drum: sunt premiate grupaje de poezie, volume în manuscris, eseuri consacrate poeziei lui Arghezi, precum şi cartea de debut a anului. Cel care, de ani buni, coordonează cu pricepere această reuşită manifestare literară este Ion Cepoi, directorul Centrului Judeţean Pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, cât şi al filialei locale a ICR.
