Evenimente la USR

Luni, 9 decembrie, la Primăria Sectorului 2 din Bucureşti, într-o ceremonie comună, a avut loc decernarea premiilor Filialelor din Bucureşti ale Uniunii Scriitorilor, cu participarea preşedintelui USR, Nicolae Manolescu, şi a primarului Neculai Onţanu. Marţi, 10 decembrie, în Sala Unirii din Alba Iulia, s-a desfăşurat a treia ediţie a Galei Poeziei Române Contemporane, Lista lui Manolescu . Tot la Alba Iulia, în zilele de 10 şi 11 decembrie, s-au reunit Comitetul Director al USR şi Consiliul USR, care au luat în discuţie chestiuni importante pentru activitatea Uniunii Scriitorilor. Vom reveni cu detalii despre toate aceste manifestări în numărul viitor al revistei.

Din dosarul unui ambasador

Recent, la Bucureşti, a avut loc lansarea cărţii Dosarul de Securitate al unui ambasador: Coen Stork, apărută la Editura Humanitas. Se ştie, Coen Stork, a fost ambasador al Regatului Ţărilor de Jos în România, între anii 1988 şi 1993, având o implicare decisivă în sprijinirea disidenţilor români. Evenimentul este marcat de revista 22 (nr. 48, 3-9 decembrie) printr-o dezbatere care reproduce opiniile participanţilor la lansare. De asemenea, e publicat, în cadrul aceluiaşi grupaj, şi un interviu cu Coen Stork, realizat de Răzvan Brăileanu. În acest dialog, diplomatul rememorează momente semnificative ale prezenţei sale în România: astfel, ne sunt dezvăluite detalii interesante despre raporturile sale cu primul secretar de atunci al ambasadei, Kees Van Spronsen, gelos pe ambasador pentru vizibilitatea sa publică excepţională din momentul revoluţiei; aflăm şi despre informările pe care le făcea către Securitate o angajată română a ambasadei, cu nume de cod „Daniela”; e reluată şi povestea unei agende cu date importante, pe care amabasadorul a uitat-o într-o cameră de hotel, la Sibiu, în septembrie 1989, şi pe care n-a mai recuperat-o niciodată, oricâte eforturi a făcut, chiar şi după 1990, când a solicitat sprijinul lui Mihai Răzvan Ungureanu: înţelegem că pe ce punea mâna Securitatea, pierdut rămâne.

Un destin „exemplar“

În acelaşi număr al revistei , sunt luminate şi alte zone din istoria noastră recentă: este vorba tot despre perioada dinainte de 1989 şi tot despre activitatea Securităţii, dar atenţia e fixată, de data aceasta, nu pe ultimii ani ai comunismului, ci pe anii de început ai regimului. Liviu Pleşa (cercetător CNSAS), într-un articol intitulat Cum ucidea Securitatea. Cazul ofiţerului Mihail Kovacs, ne prezintă acest destin „exemplar” pentru noua orânduire instalată la noi: născut la Turda, în anul 1912, într-o familie de ţărani maghiari, Mihai Kovacs a absolvit liceul din localitate şi a devenit matriţer sticlar. După 1944, a ajuns preşedintele Sindicatului Metalo-Chimic din oraş şi, de aici, a sărit, în 1948, la Securitate, cu grad de căpitan. Kovacs „avea profilul unui executant conştiincios, capabil de duritate extremă şi de exces de zel”, a participat direct la crime împotriva unor oameni care treceau drept duşmani ai noii ordini. Faptele lui au rămas nepedepsite: a fost trecut în rezervă în anul 1961 şi „s-a bucurat netulburat de beneficiile statutului de ofiţer superior pensionar”. O poveste – de cunoscut, de ţinut minte.

Mici bijuterii

Revistele literare publică adeseori mici bijuterii care se pierd, din varii motive: fie din pricina tirajului redus şi al defectuoasei difuzări a acestor publicaţii, fie din pricina neatenţiei cititorilor ori, nu o dată, a lipsei de iscusinţă în lectură. Un exemplu de fine broderii verbale îl reprezintă însemnările publicate de Gheorghe Grigurcu, număr de număr, în RAMURI, sub titlul Pagini de jurnal. Iată cîteva fraze desprinse din numărul 11 (noiembrie) al revistei craiovene: „Soarele care te orbeşte nu preia oare rolul întunericului?”. Sau: „Verbalizezi o stare pentru ca, în egală măsură, s-o fixezi şi s-o uiţi.” Sau: „Un câine are gradul de conştiinţă al unui copil de doi ani, putând învăţa vreo 250 de cuvinte. Apt, aşadar, de-o conversaţ ie!” Sau: „Dacă posezi, într-un domeniu oarecare, cunoştinţe multe, doreşti să ai şi mai multe, dacă posezi cunoştinţe puţine, ai dori să ai – postură subtilă – şi mai puţine. Dintr-un scrupul al libertăţii.” Sau: „Frazele care nu-ţi reuşesc, aidoma unor vipere gata să muşte.”

Din sumar

Revista trimestrială EX PONTO, subintitulată Text/ imagine/ metatext, apare la Constanţa, sub egida Uniunii Scriitorilor şi cu susţinerea Filialei locale a USR şi îl are redactor-şef pe prozatorul Ovidiu Dunăreanu, un scriitor care se îngrijeşte nu doar de soarta propriilor cărţi, ci şi de viaţa literară din Dobrogea, în întregul ei. Numărul 3 din acest an al publicaţiei, un volum elegant şi substanţial de peste două sute de pagini, propune o temă coerentă, Spiritul Dunării; astfel, e prezentat proiectul cultural tranfrontalier, româno-bulgar, intitulat aşa, proiect la care au colaborat instituţii de cultură din Constanţa, din Călăraşi şi din Ruse. Am reţinut textele semnate de Doina Păuleanu, Constantin Mitră, Ovidiu Dunăreanu, Marian Neagu, dar şi reproducerile lucrărilor expresive ale artiştilor reuniţi sub semnul acestui proiect, în tabara de pictură de la Ostrov. Am remarcat, din sumar, eseul lui Angelo Mitchievici intitulat L&M, studiul despre poezia lui Nicolae Ionel datorat Danielei Varvara, paginile de istorie literară Constanţa. Gramatica rememorării de Gabriel Rusu, numeroasele grupaje de poezie, fragmentele de proză, precum şi cronicile diferite, menite să pună în valoare creaţia literară şi să marcheze evenimentele culturale din zonă.

Vorbind de funie în casa spânzuratului

Ancheta din numărul 11 al revistei ORIZONT adresează mai multor scriitori o întrebare năstruşnică şi îndrăzneaţă (fiindcă, nu-i aşa, e ca şi cum ai vorbi de funie în casa spânzuratului…): La cine/ la ce vă gândiţi când auziţi sintagma „scriitor ratat”? Iată finalul răspunsului dat de Gheorghe Schwartz: „Astăzi scriitorul poate fi socotit un ratat, dacă nu apare frecvent pe micul ecran, dacă nu poate trăi din scris, dacă marile cotidiane, precum şi tabloidele, nu se intereseză de viaţa sa intimă, dacă nu face parte din grupul potrivit, dacă nu face parte din niciun grup, dacă nu are cine să-i vândă marfa. Dar, oricât ar fi de modest, în sinea sa fiecare scriitor azi neluat în seamă speră că „i se va face dreptate” măcar postum. Să-l ajute Bunul Dumnezeu! P.S. Răspunsul meu poate fi citit ca un studiu de caz pentru Gheorghe Schwartz – Cei o sută. „ Apreciem detaşarea inteligentă, autoironia scriitorului.