Un jurnal
Ne-a atras atenţia
calitatea literară a
unor texte semnate
de Gheorghe Grigurcu,
texte care,
aparţinând categoriei
efemeridelor, riscă
să treacă neobservate.
Este vorba despre
acele pagini de jurnal, fişe de lectură,
maxime, diverse notaţii, risipite de
scriitor în atâtea reviste literare
din ţară. Fragmentare, aparent
disparate, aceste însemnări au de
fapt coerenţă, se constituie într-un
jurnal al fiinţei care înregistrează
graficul evoluţiei unui intelectual
subtil şi nu de puţine ori putem
desprinde din ele mici giuvaiere atent
filigranate. Iată un exemplu luat din
revista CONVORBIRI LITERARE nr.
7: „15 noiembrie 2014, Tg. Cărbuneşti.
Mai e până la Ajunul Crăciunului,
însă am avut senzaţia vie că trăiesc
azi această sărbătoare. E o dimineaţă
înnorată, cu o uşoară brumă dar şi
cu ceva plutitor, cu un abur copilăresc
care dă impresia a scădea un pic din
ponderea lucrurilor, a le îndemna la
levitaţie. Zgomotele sunt şi ele rarefiate,
vătuite. Carisma argintie a peisajului
pare a pregăti clinchete de clopoţei.
Proza şi poezia temporală îşi schimbă
ordinea cu amabilitate. Percep o
saturaţie a delicateţii. Acum e adevăratul
Ajun de Crăciun, ziua când va sosi
după calendar s-ar putea să nu mai
însemne mare lucru.”
Cum arată lumea nouă
În DILEMA VECHE nr. 598 e reprodus
(în traducerea şi adaptarea
lui Octavian Manea) un articol preluat
din Foreign Policy intitulat Pe ţărmuri
necunoscute. SUA şi serviciile de
informaţii, semnat de David Rothkopf.
Aflăm lucruri foarte interesante. De
pildă, despre tradiţia acestor servicii
în istoria americană şi despre costurile
lor bugetare în trecut şi actualmente:
„În primul an de existenţă a naţiunii,
preşedintele George Washington
s-a străduit să finanţeze serviciile
secrete percepute a fi esenţiale pentru
securitatea SUA. Alocările pentru
acele activităţi de spionaj consumau
aproape 10% din bugetul SUA, o
sumă foarte mare, ajungând până la
un milion de dolari. În 2014, bugetul
raportat pentru culegerea de informaţii
a fost de aproape 68 de miliarde de
dolari, sub vârful atins în 2010, de
80 de miliarde de dolari.” De asemenea,
ni se dezvăluie un viitor sumbru-
şocant tip Big Brother pentru civilizaţia
umană : „Până în 2020, se estimează
că 50 de miliarde de dispozitive
vor fi conectate la Internet – majoritatea
lor fiind microprocesoare integrate
care vor furniza insight-uri în timp
real despre orice aspect al vieţii de
pe Pământ. Orice fiinţă umană,
organizaţie şi guvern de pe Pământ
se vor afla, pentru prima dată în
istorie, conectate într-un sistem făcut
de mâna omului. Şi fiecare din acele
miliarde de microprocesoare şi fiecare
conexiune la Internet este în mod
potenţial un punct de intrare pentru
supraveghere şi spionaj. Mai mult,
graţie dronelor şi nanodispozitivelor
care pot fi ascunse sau integrate
cu milioanele pe ţinte, umanitatea
se află în zorii unei ere a supravegherii
permanente.” E clar: dacă noi credem,
cumva, că am rămas aceiaşi, lumea
în care trăim este, în mod dramatic,
halucinant, cu totul alta.
Un proiect cultural
Din LUCEAF|RUL DE DIMINEAŢĂ
nr. 7 luăm cunoştinţă de existenţa
unui proiect cultural remarcabil.
Gabriel Badea Păun, istoric de artă
român cu un doctorat în domeniu
la Sorbona şi stabilit la Paris, a avut
iniţiativa de a readuce în actualitate
diferite personalităţi româneşti pe
nedrept căzute în uitare. După ce
în anii trecuţi a organizat la Bucureşti
două expoziţii consacrate Familiei
Regale din România, acum a scos o
carte împreună cu doctoranda Oana
Marinache despre Edmond van Saanen-
Algi. Cine a fost acesta? Arhitect,
desenator, decorator, pictor, compozitor
şi dramaturg român. Dintre
operele sale de arhitectură ne sunt
amintite câteva: Teatrul-grădină
„Cărăbuş”, comandă primită de la
Constantin Tănase , Casa Anticarilor,
ridicată la iniţiativa lui Iorga, Palatul
Academiei de Înalte Studii Economice
(unde l-a secondat pe Grigore P.
Cerchez) şi, mai ales, faimoasa clădire
a Palatului Telefoanelor. Toate aceste
informaţii şi altele care reconfigurează
un fragment din epoca interbelică le
desprindem dintr-un dialog pe
care Irina Budeanu l-a avut cu istoricul
de artă Gabriel Badea Păun şi pe
care-l putem citi în lunarul bucureştean.
Momente de pierdere a raţiunii
În revista 22 (nr. 32) găsim date
noi despre masacrele antisemite din
1940. Pogromul de la Dorohoi din
iulie 1940, masacrul de la Galaţi din
acelaşi an sunt descrise prin cercetările
întreprinse de Adrian Cioflâncă. Să
reţinem atmosfera genocidară care
se crease în epocă şi care a dus la
constituirea unui corpus de idei ce
legitima violenţa împotriva evreilor
şi crima în masă, ca ultimă soluţie
a „problemei evreieşti”. Anul 1940
ne apare ca un moment când istoria
parcă şi-a ieşit din minţi: „În vara
anului 1940 dramatică a fost separaţia
simbolică bruscă dintre soldaţii creştini
şi cei evrei, care până atunci apărau
ţara umăr la umăr. Suspectaţi in
corpore de simpatie pentru Uniunea
Sovietică, soldaţii evrei au fost trataţi
dintr-odată ca suspecţi, dezarmaţi,
agresaţi. În câteva situaţii, au fost
aruncaţi din trenuri aflate în mers
sau executaţi. Când soldaţii evrei
încercau să scape de persecuţii, erau
acuzaţi de dezertare şi trădare. La
fel de dramatică a fost despărţirea
rapidă şi brutală dintre vecinii creştini
şi cei evrei. Au fost numeroase situaţiile
în care creştinii şi-au însemnat casele
cu icoane şi cruci pentru a arăta
militarilor aflaţi în retragere că nu
sunt locuinţe evreieşti. Convieţuirea
istorică dintre români şi evrei – marcată
de diferenţe religioase, culturale şi
ocupaţionale importante, de interacţiuni
limitate şi ambivalenţă atitudinală –
s-a transformat în fractură.” Ar fi
poate firesc să ne întrebăm, doar
retoric, dacă astfel de momente de
pierdere a raţiunii sunt repetabile?
Publicaţii literare
Semnalăm aici
două publicaţii literare
a căror circulaţie
limitată le face mai
puţin vizibile. Astfel,
continuă să apară la
Panciova, în Serbia,
revista LUMINA,
publicaţie literară în
limba română cunoscută şi foarte
importantă cândva: să ne amintim
că redactorul care a fondat-o la Vârşeţ
în anul 1947 a fost Vasko Popa.
Numărul pe care l-am primit recent
(nr. 3-4, 2015) conţine între altele
un interviu cu Nicu Ciobanu realizat
de Vasile Baba, ambii scriitori români
din Serbia, dar şi eseuri, cronici şi
poezii semnate de autori români din
ţară şi din Serbia, în încercarea notabilă
a publicaţiei din Panciova de a integra
în literatura română de azi segmentul
literar românesc din statul vecin.
O menţiune merită şi revista
CONFESIUNI ce apare la Târgu Jiu,
editată de Centrul Brâncuşi (director
– Doru Strîmbulescu, redactor-şef –
Gheorghe Grigurcu. Sumarul numărului
28 din luna iunie conţine multe semnă
turi valoroase: Barbu Cioculescu,
Nicolae Coande, Paul Aretzu, Mariana
Filimon, Vlad Ciobanu, Constantin
Trandafir, Magda Ursache, Dumitru
Ungureanu, Ion Popescu-Brădiceni
şi, desigur, Gheorghe Grigurcu însuşi,
de o energie a scrisului parcă inepuizabilă.
